Medicul englez Edward Jenner (1749-1823) a fost cel care a elaborat şi a popularizat tehnica de vaccinare pentru prevenirea cumplitei boli numită variolă.

Astăzi, când, datorită lui Jenner, variola a fost eradicată, oamenii par să fi uitat de pierderile înfricoşătoare de vieţi omeneşti cauzate de această boală în secolele trecute. Variola era atât de contagioasă, încît cea mai mare parte a populaţiei Europei o contracta la o vârstă sau alta.

În plus, se dovedea atât de virulentă, încît cel puţin 10-20% din cei contaminaţi mureau. Dintre supravieţuitori, alte 10-15% rămâneau desfiguraţi de nişte cicatrice urâte. Variola s-a răspândit nu numai în Europa, ci şi în America de Nord, India, China şi multe alte părţi ale lumii. Peste tot, victimele cele mai afectate erau copiii.

Mulţi ani s-au încercat diverse metode de prevenire a bolii. Se ştia de mult că o persoană care supravieţuieşte după îmbolnăvirea de variolă devenea imună la boala respectivă. În Orient, observaţia generase practici de a inocula celor sănătoşi material biologic prelevat de la o persoană ce suferise de o formă uşoară de variolă. Aceasta se făcea în speranţa că persoana astfel inoculată va contracta şi ea aceeaşi formă, iar ulterior avea să devină imună.

Practica fusese introdusă şi în Anglia, la începutul secolului al XVII-lea, de lady Mary Wortley Montagu, şi se extinsese considerabil cu mulţi ani înainte de Jenner. De fapt, chiar Jenner a fost inoculat cu variolă la vârsta de opt ani. Totuşi, această măsură preventivă ingenioasă prezenta un neajuns grav: multe persoane inoculate nu contractau o formă uşoară, ci una virulentă, care le desfigura pentru tot restul vieţii. De fapt, cam 2% din cazurile de inoculare se soldau cu un sfârşit letal! Era clar că se impunea perfecţionarea metodei de prevenire a bolii.

Jenner s-a născut în 1749, în orăşelul englez Berkeley, din Gloucestershire. La doisprezece ani, băiatul a fost dat ucenic la un doctor. Mai târziu, a studiat anatomia şi a lucrat într-un spital. În 1792, a obţinut diploma de medic la Universitatea St. Andrew. Pe la patruzeci şi cinci de ani era un medic cu o solidă reputaţie în Gloucestershire.

Jenner ştia despre credinţa mulgătoarelor şi fermierilor din regiune, potrivit căreia cei care contractau vărsatul vacii - boală minoră a vitelor, care se putea transmite şi oamenilor - nu mai făceau niciodată variolă. (Vărsatul vacii nu este periculos pentru oameni, deşi simptomele seamănă întrucâtva cu cele ale unei forme foarte uşoare de variolă.) Jenner şi-a dat seama de faptul că - în măsura în care credinţa fermierilor era îndreptăţită inocularea cu vărsat de vacă a oamenilor ar fi însemnat o metodă sigură de imunizare împotriva variolei. El a studiat cu multă atenţie problema, iar în 1796 era deja convins că respectiva credinţă avea o bază reală. Prin urmare, a decis să o testeze pe viu.

In mai 1796, Jenner i-a inoculat lui James Phipps, un băiat de opt ani, lichid cules dintr-o pustulă de pe mâna unei lăptărese atinse de vărsat de vacă. După cum era de aşteptat, băiatul s-a îmbolnăvit de vărsat de vacă. Câteva săptămâni mai târziu, Jenner i-a inoculat băiatului variolă, însă acesta nu a dat nici un semn de boală.

După ce a mai efectuat nişte cercetări, Jenner şi-a publicat rezultatele într-o broşură, Cercetare asupra cauzelor şi efectelor vaccinării variolice, apărută pe cheltuiala lui în 1798. Această lucrare a determinat extinderea practicii vaccinării. Ulterior, Jenner a mai scris cinci articole pe aceeaşi temă şi şi-a consacrat ani din viată perfecţionării şi folosirii pe scară largă a metodei sale.

Practica vaccinării s-a răspândit rapid în Anglia, iar curând a devenit obligatorie în armata şi marina engleză. În cele din urmă, a fost adoptată în cea mai mare parte a lumii.

Jenner şi-a pus metoda în slujba oamenilor fără să emită nici un fel de pretenţii materiale. Totuşi, în 1802, în semn de recunoştinţă, Parlamentul britanic i-a oferit un premiu de 10 000 de lire. Câţiva ani mai târziu, Parlamentul i-a mai acordat 20 000 de lire. A devenit faimos în toată lumea şi a primit numeroase onoruri şi distincţii. Jenner a fost căsătorit şi a avut trei copii. A trăit şaptezeci şi trei de ani, până în 1823. A murit în oraşul natal, Berkeley.

După cum reiese din datele prezentate mai sus, ideea folosirii vărsatului vacii pentru imunizarea împotriva variolei nu îi aparţine lui Jenner; el a auzit-o de la alţii. Chiar se pare că au existat persoane care şi-au inoculat în mod deliberat vărsat de vacă înainte de apariţia lui Jenner.

Dar, deşi Jenner nu a fost un om de ştiinţă extraordinar, puţini sunt cei care au făcut atât de mult pentru omenire. Prin cercetările, experimentele şi scrierile sale, el a transformat o credinţă populară, pe care ştiinţa medicală nu o luase niciodată în serios, într-o practică standard, care a salvat nenumărate milioane de vieţi omeneşti. E adevărat că tehnica lui nu s-a putut aplica decât unei singure boli, dar era vorba de o boală majoră. Deci merită din plin onorurile acordate de generaţia lui şi de cele care i-au urmat.