Enrico Fermi (1901-1954), omul care a proiectat primul reactor nuclear, s-a născut la Roma în 1901. A fost un student strălucit şi şi-a luat doctoratul în fizică la Universitatea din Pisa, înainte să împlinească douăzeci şi unu de ani. La douăzeci şi şase de ani era profesor la Universitatea din Roma. Între timp publicase deja prima sa lucrare importantă, care se referea la o ramură delicată a fizicii, statistica cuantelor.

În acea lucrare, Fermi a recurs la teoria statistică folosită pentru a descrie comportamentul unor mari conglomerate de particule, de tipul celor numite azi fermioni. Deoarece electronii, protonii şi neutronii - cele „trei blocuri constructoare" care alcătuiesc materia - sunt toţi fermioni, teoria lui Fermi are o importanţă ştiinţifică deosebită.

Ecuaţiile lui Fermi ne-au permis să înţelegem mai bine nucleul atomilor, comportamentul materiei degenerate (de exemplu procesele care au loc în interiorul anumitor tipuri de stele), precum şi proprietăţile şi comportamentul metalelor - un subiect cu evidente aplicaţii practice.

În 1933, Fermi a formulat teoria dezintegrării beta (un tip de radioactivitate), care vorbea pentru prima oară de neutrino şi interacţiunile slabe, subiecte importante în fizica de azi. În pofida caracterului său ermetic, această cercetare l-a promovat pe Fermi pe un loc fruntaş în ierarhia fizicienilor lumii. Dar acesta a fost doar începutul.

În 1932, fizicianul englez James Chadwick descoperise o nouă particulă subatomică, neutronul. Începând din 1934, Fermi a început să bombardeze cu neutroni majoritatea elementelor chimice cunoscute. Experimentele sale au demonstrat că multe tipuri de atomi puteau absorbi neutroni şi că adesea atomii rezultaţi din astfel de transformări nucleare erau radioactivi.

În mod normal, un neutron ar fi trebuit să pătrundă mai uşor într-un nucleu atomic, dacă neutronul se mişcă foarte repede. Însă experimentele lui Fermi au demonstrat exact contrariul şi anume că neutronii rapizi, a căror mişcare era încetinită dacă treceau prin parafină sau apă, puteau fi absorbiţi mai uşor de atomi. Această descoperire are o importanţă covârşitoare în construcţia reactoarelor nucleare. Materialul folosit la reactoare pentru încetinirea neutronilor se numeşte moderator.

În 1938, cercetarea lui Fermi referitoare la absorbţia neutronilor a fost încununată cu Premiul Nobel pentru fizică. În acest timp, savantul avea probleme în Italia. În primul rând, soţia sa era evreică şi guvernul fascist italian promulgase un set de legi dure antisemite. În al doilea rând, Fermi se dovedise un adversar înverşunat al fascismului - atitudine periculoasă pe vremea dictaturii lui Mussolini. În decembrie 1938, când s-a dus la Stockholm spre a-şi încasa premiul, Fermi nu s-a mai întors în Italia. S-a dus la New York, unde rectorul Universităţii Columbia i-a oferit un post, încântat să-l aibă alături de ceilalţi oameni de ştiinţă celebri din această instituţie de învăţământ. În 1944, Fermi a devenit cetăţean al Statelor Unite.

La începutul lui 1939, Lise Meitner, Otto Hahn şi Fritz Strassmann anunţaseră că absorbţia neutronilor cauzează uneori fisiunea atomilor de uraniu. Când şi-au publicat observaţiile, Fermi (la fel ca mulţi alţi fizicieni de frunte) şi-a dat seama imediat că o fisiune a atomilor de uraniu ar putea elibera o cantitate suficientă de neutroni pentru a declanşa o reacţie în lanţ. În plus, Fermi a prevăzut (la fel ca mulţi alţi fizicieni) potenţialul militar al unei asemenea reacţii în lanţ.

Până în martie 1939, Fermi luase deja legătura cu marina SUA, încercând să trezească interesul oficialităţilor în crearea unor arme atomice. Însă abia peste câteva luni, după ce Albert Einstein trimisese o scrisoare referitoare la acest subiect preşedintelui Roosevelt, guvernul Statelor Unite a devenit receptiv la problema utilizării energiei atomice.

De îndată ce au captat interesul guvernului, oamenii de ştiinţă au construit o pilă atomică prototip, pentru a verifica dacă era într-adevăr posibilă o reacţie în lanţ. Deoarece Enrico Fermi reprezenta o autoritate mondială în materie de electroni şi se dovedise la fel de priceput la teorie, cât şi la practică, a fost ales să conducă grupul însărcinat să construiască primul reactor nuclear al lumii. A lucrat mai întâi la Universitatea Columbia, apoi la Universitatea din Chicago.

Chicago a fost oraşul în care, pe 2 decembrie 1942, sub supravegherea lui Fermi, s-a proiectat, construit şi pus în funcţiune cu succes primul reactor atomic. Acest eveniment a marcat cu adevărat începutul erei atomice, deoarece pentru prima oară omenirea reuşea să declanşeze o reacţie nucleară în lanţ. Experienţa încununată de succes a fost transmisă imediat în est prin următoarele cuvinte codificate, dar profetice: „Navigatorul italian a intrat într-o nouă lume".

După acest test încununat de succes, s-a decis aplicarea imediată a Proiectului Manhattan. Fermi a jucat în continuare un rol important în acel proiect, în calitate de consilier ştiinţific. După război, Fermi a deţinut funcţia de profesor la Universitatea din Chicago. A murit în 1954. A fost căsătorit şi a avut doi copii. Elementul chimic 100 a primit numele de fermium în onoarea sa.

Fermi este o personalitate importantă din mai multe motive. În primul rând, a fost unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai secolului al XX-lea care s-a remarcat în egală măsură în domeniul teoriei şi al practicii. În acest articol am amintit doar câteva din importantele sale realizări ştiinţifice, dar Fermi a scris peste două sute cincizeci de articole ştiinţifice în decursul carierei sale. În al doilea rând, Fermi a jucat un rol de frunte în crearea bombei atomice, alături de mulţi alţi fizicieni.

Dar cea mai însemnată realizare a lui Fermi a constituit-o reactorul nuclear. Fără îndoială, lui îi revine meritul principal al acestei invenţii. La început şi-a adus o contribuţie teoretică majoră, apoi a supravegheat practic proiectarea şi construcţia primului reactor.

Din 1945 nu s-au mai folosit armele atomice în războaie, dar s-a construit un mare număr de reactoare atomice, pentru producerea energiei în scopuri paşnice. Reactoarele vor reprezenta o sursă şi mai importantă de energie în viitor. Ba mai mult, unele dintre ele sunt folosite pentru obţinerea izotopilor radioactivi, cu aplicaţii în medicină şi cercetarea ştiinţifică.

Din păcate, reactoarele reprezintă în aceelaşi timp şi o sursă de plutoniu, substanţă care poate fi utilizată la fabricarea armelor atomice. Nu încape nici o îndoială că un reactor nuclear prezintă multe pericole, dar nu a susţinut nimeni că ar fi o invenţie inofensivă. Fie bune, fie rele, realizările lui Fermi vor avea un puternic impact asupra omenirii în anii care vor urma.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment