Puţini oameni străini de domeniul biologiei pot spune cine a fost Ernst Haeckel, botanist german şi gânditor evoluţionist. Dar acest om de ştiinţă a jucat un rol esenţial, deşi controversat, în cercetările biologice de după Charles Darwin, extinzând domeniul prin introducerea studiilor de embriologie, morfologie şi teoria celulei.

De asemenea, el a abordat multe probleme de actualitate şi tot el este cel care a inventat noţiunea de “ecologie”, reprezentând ştiinţa care se ocupă de relaţia dintre organism şi mediu. Stephen Jay Gould a demonstrat de curând imensa importanţă istorică a muncii lui, iar acum câţiva ani, Erik Nordenskiold avea să scrie că „nu există prea multe personalităţi care să fi influenţat atât de puternic dezvoltarea culturii umane - şi asta în sfere diferite - aşa cum a facut-o Haeckel".

Ernst Heinrich Philipp August Haeckel s-a născut pe 16 februarie 1834 la Potsdam, în Prusia, astăzi în Germania. Deşi părinţii lui proveneau din mediul birocratic prusac, în casa lor domnea liberalismul clasei mijlocii. Încurajat de mama sa, Charlotte Sethe Haeckel, Ernst a colecţionat şi a clasificat plante încă din tinereţe şi s-a îndrăgostit de natură. La gimnaziu a primit o educaţie clasică, în care matematica nu juca un rol prea important, dar i-a citit pe Goethe şi pe Alexander von Humboldt şi şi-a propus să devină botanist.

Tatăl lui, Cari Haeckel, funcţionar de stat, dorea ca el să studieze medicina, astfel încît Ernst a obţinut o diplomă în medicină la Universitatea din Berlin în 1857. Dar nu a renunţat niciodată la pasiunea lui şi a practicat medicina doar un scurt timp, după care a devenit profesor de zoologie şi anatomie comparată la Universitatea din Jena în 1862.

Încă din anii studenţiei, Haeckel se simţise atras de biologia marină. In anii 1859 şi 1860, el a participat la o expediţie botanică în Mediterana pentru a studia ciudatul organism monocelular numit Radiolaria. A colectat mii de specimene şi a descoperit 144 de noi specii din aceste protozoare. Cu complexul lor schelet exterior, acestea sunt unele dintre cele mai frumoase şi delicate organisme din lume. Haeckel a fost şi un talentat desenator, iar monografia lui din 1862, “Raport privind Radiolaria”, este considerată şi în prezent o lucrare de excepţie.

În următorul deceniu, Haeckel a lucrat la clasificarea bureţilor şi a meduzelor, descriind circa 4000 de specii. În urma cercetărilor efectuate în domeniul biologiei marine a întocmit proiectul unui sistem de clasificare nou, cu trei regnuri, al treilea reprezentat de anumite organisme care nu pot fi considerate nici plante, nici animale. În secolul XX, acest sistem a fost preluat şi dezvoltat de alţi oameni de ştiinţă, printre care, mai apropiat de zilele noastre, Lynn Margulis.

Evenimentul determinant care şi-a pus pecetea asupra gândirii lui Haeckel, evident încă de la începutul carierei sale, a fost publicarea “Originii speciilor” a lui Charles Darwin, pe care a citit-o imediat după apariţia ei în Germania. În 1863, Haeckel a ţinut o conferinţă de mare răsunet în care a prezentat teoria lui Darwin, adăugind şi câteva idei proprii, inspirate de autorul cărţii.

Haeckel considera că ideea de evoluţie este foarte atrăgătoare, pentru că progresul reprezintă „o lege naturală pe care nici o putere umană, nici armele tiranilor şi nici blestemele preoţilor, nu va reuşi vreodată s-o abroge". Haeckel considera că opera sa se încadrează în contextul filozofiei romantice germane, gânditorii de tipul lui Goethe fiind precursori ai lui Darwin.

„Morfologia generală” publicată în 1866 conţine profesiunea de credinţă a lui Haeckel. El îşi va elabora teoriile în următorii 40 de ani. Invocând ideile lui Darwin pentru a explica formele diferitelor organisme, Haeckel a pus bazele anatomiei formelor noi, pe care a numit-o ontogenie (dezvoltarea indivizilor) şi respectiv filogenie (evoluţia specilor).

El a numit această abordare „monism", pentru că respingea dualismul cartezian dintre minte şi materie şi considera nesemnificativă deosebirea dintre organic şi anorganic. Haeckel a adoptat şi ideile lui Lamarck, crezând că trăsăturile dobândite pot fi transmise generaţiei următoare prin ceea ce el numea „ereditate progresivă". Prin acest amalgam, Haeckel îşi închipuia că extinde domeniul darwinismului; dar fundamentul lui filozofic extravagant 1-a împiedicat să aprecieze valoarea ideilor lui Mendel atunci când acestea au fost redescoperite în 1900.

Însă una din ideile lui Haeckel, aşa-numitul „principiu biogenetic", a avut un impact foarte puternic. Este vorba de afirmaţia potrivit căreia „ontogenia repetă filogenia" - altfel spus, fiecare individ trece, în cursul dezvoltării sale, prin toate etapele străbătute de specie pe parcursul evoluţiei. Deşi ideea nu a fost iniţial formulată de Haeckel, el i-a rezervat un loc de seamă în sistemul său biologic.

Astfel, a folosit-o în alcătuirea celebrilor arbori genealogici ai diverselor specii. De pildă, evoluţia omului începe la baza arborelui, de la fiinţele monocelulare, pentru că ovulul fertilizat este o celulă unică. Urcând pe arborele evolutiv, Haeckel a postulat existenţa unui om-maimuţă nevorbitor, bazându-se parţial pe faptul că pruncii se nasc fără darul vorbirii.

Deşi pare mai puţin solidă şi completă astăzi, ideea biogenetică a lui Haeckel a avut o importanţă considerabilă. În cartea sa “Ontogenie şi filogenie”, Stephen Jay Gould a subliniat însemnătatea ei nu numai pentru biologie, ci şi pentru teoria raselor, pentru antropologia criminală şi pentru educaţie, ca şi pentru psihanaliză şi studiul dezvoltării copiilor.

Atât Sigmund Freud, cât şi Jean Piaget au fost influenţaţi de această idee, care, susţine Gould, nu a dispărut în asemenea măsură încît să cadă în desuetudine şi eventual să vină în contradicţie cu genetica mendeliană.

Haeckel a exercitat o puternică înrâurire şi în afara ştiinţei. În 1868 a publicat “Istoria Creaţiei”, urmată şase ani mai târziu de “Evoluţia Omului”. În aceste cărţi de popularizare ştiinţifică, Haeckel şi-a prezentat sistemul publicului larg, subliniind implicaţiile lui filozofice. Anticleric, panteist, Haeckel a fost atacat de Biserica pe care o detesta. Dar în 1899, când a apărut “Ghicitoarea Universului”, publicul s-a dovedit foarte receptiv.

Tradusă în multe limbi, foarte populară şi adesea confuză, cartea abordează problemele fundamentale ale ştiinţei în capitolele de cosmologie, psihologie, teologie şi antropologie. Ca multe alte texte importante care amestecă ştiinţa cu speculaţia filozofică, “Ghicitoarea Universului” s-a bucurat de succes şi a dus la formarea Ligii Moniste. Deşi credinţa în progres şi anticlericalismul lui au atras liberalii, învăţăturile aproape mistice ale lui Haeckel şi credinţa acestuia în noţiuni de tipul purităţii rasei au făcut ca după moartea sa discipolii lui să susţină scopurile naţional-socialismului.

Haeckel s-a căsătorit în 1862 cu verişoara sa, Anna Sethe. Moartea ei, survenită doi ani mai târziu, i-a produs o suferinţă imensă, dar nu 1-a împiedicat să lucreze. Ulterior s-a însurat cu Anna Huschke, fiica unui bine cunoscut anatomist. Bărbat robust, care după perioade de muncă intensă obişnuia să facă lungi drumeţii în natură, Haeckel s-a pensionat în 1909 de la Universitatea din Jena. Ultimii lui ani de viaţă au fost marcaţi de izbucnirea primului război mondial, când Anglia - ţara lui Darwin - a luptat împotriva Germaniei. A murit pe 9 august 1919.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment