Ernst Mayr și teoria evolutiei (05.07.1904-03-02-2005). Curând după publicarea de către Charles Darwin a Originii speciilor, în 1859, teoria evoluţionistă a fost îmbrăţişată de foarte mulţi discipoli datorită faptului că explică o sumedenie de lucruri.

Totuşi, ideea care o însoţea, aceea de selecţie naturală, ca şi mecanismul de evoluţie a speciilor biologice şi ideea unor strămoşi comuni ai diverselor specii au stârnit numeroase dispute.

Oare speciile evoluează lent în timp, acumulând mici variaţii, sau evoluţia este mai bruscă? Pe scurt, darwinismul nu dispunea de suficiente date pentru a furniza o teorie convingătoare asupra evoluţiei speciilor. La începutul secolului XX, darwinismul a intrat într-o eclipsă parţială, din care a ieşit complet abia peste câteva decenii. O personalitate importantă a renaşterii darwinismului, unul dintre artizanii a ceea ce adesea se numeşte sinteza modernă, este Ernst Mayr.

Ornitolog, taxonomist, biolog, Mayr reuneşte, ca şi Darwin însuşi, atenţia acordată detaliului eu strălucite aptitudini teoretice. După cum scrie John C. Greene, Mayr este „unul dintre fondatorii neodarwinismului modern, care a repus selecţia naturală în poziţia centrală a teoriei evoluţiei". În 1984, când cariera lui acoperea peste o jumătate de secol, el era descris de Stephen Jay Gould drept „cel mai mare dintre biologii noştri evoluţionişti în viaţă".

Născut la Kempten, Germania, pe 5 iulie 1904, Ernst Walter Mayr a fost, cum avea să scrie ulterior cu umor, „foarte atent în alegerea strămoşilor". Era fiul lui Otto Mayr, judecător, şi al Helenei Pusinelli Mayr. Primind o temeinică instrucţie clasică, el a manifestat de timpuriu un viu interes pentru ornitologie. În 1923, într-una din zile a zărit un specimen de raţă cu creastă roşie, specie care nu mai fusese văzută în Europa de peste 75 de ani.

În urma acestei descoperiri avea să intre în legătură cu marele ornitolog german Erwin Stresemann, care a încurajat preocupările tînărului Mayr. Mai mult, pe vremea când Mayr studia la Universitatea din Greifswald, Stresemann l-a îndemnat să vină să lucreze la Muzeul Zoologic al Universităţii din Berlin. În cele din urmă, Mayr a renunţat la cariera medicală în favoarea zoologiei. El şi-a luat doctoratul în zoologie summa cum laude, la Universitatea din Berlin, în 1926.

Din 1926 până în 1932, Mayr a fost custode al Muzeului Zoologic al Universităţii din Berlin. În 1927, lordul Walter Rothschild l-a solicitat să conducă o expediţie ornitologică în Noua Guinee, colonie olandeză, împlinându-i astfel o dorinţă mult timp reprimată. În următorii câţiva ani Mayr a făcut trei călătorii în Noua Guinee şi în Insulele Solomon, adunând un adevărat tezaur de materiale despre păsările din munţii Arfak, Wandammen şi Cyclopop.

A treia expediţie a lui Mayr a fost finanţată de Muzeul de Istorie Naturală din New York, unde a devenit custode adjunct în 1932. În anii '30, Mayr s-a dedicat taxonomiei, mai precis clasificării păsărilor pe care le observase şi le colecţionase în Mările Sudului.

Mayr a descoperit dovezi importante, pe baza cărora a formulat o nouă definiţie a speciei, în care determinantă era zestrea genetică. La începutul carierei lui Mayr exista o şcoală „nominalistă" care susţinea că „specia" este de fapt o clasificare indicată a animalelor, bazată pe forma lor exterioară. Dar conceptul de specie a fost revizuit de Mayr încă din timpul expediţiilor în Noua Guinee. El avea să explice mai târziu: „Am colectat 137 de specii de păsări. Băştinaşii aveau 136 de nume pentru aceste păsări -încurcau doar două specii".

într-o lucrare din 1940, Mayr a propus ca specia să fie definită drept „grupuri de populaţii naturale care se înmulţesc sau se pot înmulţi între ele şi care sunt izolate din punct de vedere al reproducerii de alte grupuri asemănătoare". Deşi ideea de evoluţie geografică a speciilor fusese formulată încă din secolul al XIX-lea, ea a rămas în fază incipientă până să fie revitalizată de Mayr. Descrierile lui amănunţite, împreună cu ipoteza speciilor emisă de el, au fost publicate în 1941 sub numele de Listă a păsărilor din Noua Guinee. Un an mai târziu a apărut şi Sistematizarea şi originea speciilor.

Adunând numeroase dovezi în sprijinul conceptului de specie, Mayr a alcătuit un scenariu de bază asupra modului în care se formează noile specii. Noile specii, spunea el, apar atunci când o populaţie mică se izolează, dintr-un motiv oarecare, de populaţia principală. Această „populaţie fondatoare" are o zestre genetică limitată, care duce în timp la structuri caracteristice şi obiceiuri de împerechere diferite. Rezultatul este o nouă specie. O dată cu această ipoteză a lui Mayr îşi pierdea valabilitatea ideea potrivit căreia mutaţiile întâmplătoare creează „monştri viabili".

Ulterior, Mayr avea să facă distincţia dintre speciaţia geografică, sau „alopatrică", în care populaţia fondatoare este separată fizic de grupul principal, şi „speciaţia peripatrică", în care o populaţie mică, chiar o singură femelă, iese din întâmplare din graniţele naturale. Mayr descrie speciaţia peripatrică, pe care a considerat-o cea mai reuşită teorie a sa, în Speciile de animale şi evoluţia, carte publicată în 1963.

În cele trei decenii care au urmat după cel de-al doilea război mondial, contribuţia lui Mayr la sinteza modernă a biologiei evoluţioniste, teorie în plină dezvoltare, a fost unanim recunoscută şi s-a reflectat şi în ascensiunea lui în posturile de conducere academice. Din 1944, Mayr a devenit custode al Colecţiei Whitney-Rothschild de la Muzeul American de Istorie Naturală; el s-a mutat în 1953 la Universitatea Harvard, unde a devenit titularul catedrei de zoologie Alexander Agassiz până la pensionarea sa, în 1975. În 1961, el a preluat şi postul de director la Muzeul de Zoologie Comparată din Harvard, post pe care l-a deţinut până în 1970.

Polemist agresiv, Mayr a devenit un personaj turbulent în lumea biologiei americane, al cărui rol a fost comparat adesea cu cel al lui Thomas Huxley, susţinătorul evoluţiei în secolul al XIX-lea, poreclit „buldogul lui Darwin". Mayr a argumentat judicios multiplele aspecte ale evoluţiei, a cărei dezvoltare istorică i-a marcat ulterior cariera, după cum reiese şi din ampla Dezvoltare a gândirii biologice, publicată în 1982.

Împreună cu Theodosius Dobzhansky şi cu George Gaylord Simpson, el avea să devină şi purtător de cuvânt al „sintezei moderne" în biologia contemporană, scriind lucrări de genul One Long Argument. Mayr a insistat asupra integrităţii biologiei şi a respectului pentru consens în privinţa dovezilor de bază ale evoluţiei - anume că, în ciuda disensiunilor, diverse puncte de vedere care concură „nu pun sub semnul întrebării tezele fundamentale ale teoriei sintetice; pur şi simplu au răspunsuri diferite pentru anumite căi ale evoluţiei".

În accepţiunea lui Mayr, biologia este o ştiinţă autonomă, cu o concepţie unică, aflată în strânsă legătură cu istoria naturală şi cu dezvoltarea speciilor. El se dovedeşte nereceptiv la argumentele matematice ale geneticii populaţiilor. Acceptând „natura strict fizico-chimică a tuturor proceselor la nivelul aşa-zis celular şi molecular", el respinge reducţionismul pe care îl implică o mare parte din biologia moleculară. Ar trebui menţionată şi atitudinea iconoclastă a lui Mayr faţă de fizică. La un moment dat, când a fost adusă în discuţie ipoteza lui Francis Crick potrivit căreia viaţa ar fi putut să vină pe Pământ din spaţiul extraterestru, el a început să-şi bată joc de ea. „Păi Francis Crick e fizician şi gândeşte ca un fizician. El nu ştie mai nimic despre biologia organismelor superioare. Numai un fizician poate să vină cu teorii atât de absurde în biologie."

Mayr devine pesimist atunci când îşi extinde zona de interes la viaţa socială şi politică, iar reflecţiile lui seamănă întrucâtva cu acelea ale unui european cultivat strămutat. El se declară uluit de ceea ce a descoperit în cultura americană. „Majoritatea oamenilor sunt incredibil de ignoranţi", spunea Mayr. „Am locuit în suburbiile New York-ului şi în cele mai multe din casele vecinilor nu găseşti nici măcar o carte. Este uluitor, dar nu se poate face nimic, doar să se îmbunătăţească activitatea şcolară." El considera că instruirea elementară americană e sub orice critică.

Autor prolific, cu peste 600 de articole şi 20 de cărţi importante, Ernst Mayr a primit multe onoruri, între care Medalia Sarton pentru istoria ştiinţei şi Medalia Naţională pentru Ştiinţă. Soţia lui timp de 55 de ani, Margarete Simon, a murit în 1990, dar John Rennie, care l-a vizitat pe Mayr la vârsta de 90 de ani, a descoperit „un personaj îngrijit îmbrăcat, cu părul cărunt, care nu are nevoie de baston. Vitalitatea lui îl întinereşte cu cel puţin 10 ani". Văzîndu-l pe Rennie, i-a spus că descoperise cu câteva zile în urmă că podeaua bucătăriei este murdară. „Aşa că am luat o găleată şi o cârpă", a spus el, „şi am spălat-o".

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment