Fidel Castro
„Lider maximo", de la vis la realitate
Devenită un cimitir al iluziilor pierdute, experienţa cubaneză a servit totuşi de model alternativ comunismului autoritar pentru mii de militanţi din întreaga lume.
Astăzi nu încape nici o îndoială că regimul cubanez este o dictatură personală, familială şi birocratică în acelaşi timp; Fidel Castro, fratele său Raoul şi toţi conducătorii politici, precum şi marii factori de decizie ai maşinii economice a ţării au acaparat toate pîrghiile, în vreme ce viaţa cotidiană a cubanezilor se organizează în jurul penuriei şi a mascaradei politice.
TotuÅŸi, Castro a fost o imensă speranţă pentru poporul său, iar autoritatea sa a depăşit cu mult cadrul marii inÂsule. A fost vreme îndelungată simbolul unei experienÅ£e socialiste ÅŸi antiimperialiste originale, care părea că doreÅŸte să se apere de derivele dictatoriale ale revoluÅ£iilor rusă ÅŸi chineză.
Radicalismul socialismului său agrar, empirismul formelor de conducere politică, puritatea afiÅŸată a conducătoruÂlui ÅŸi sprijinul acordat revoluÅ£ionarilor din lumea întreagă au concentrat asupra lui Fidel Castro ÅŸi „Che" Guevara un capitol de simpatie de-a dreptul extraordinar atît în Cuba, cît ÅŸi în străinătate, în cercurile progresiste.
Socialismul tropical
Propaganda antiamericană, cu atît mai violenţă cu cît sprijinul poporului cubanez liderului său a fost nedezminţit timp de două decenii cel puţin, a prezentat luptătorii de gherilă ai lui Castro şi „Che" Guevara ca pe nişte agitatori sîngeroşi şi dictatori stalinişti.
Realitatea castrismului era trăită în chip diferit de cubanezi : mîndrie naÅ£ională regăsită, forme de viaţă politică mai curînd antiautoritare, ÅŸi chiar aproape bonomă, control permanent al conducătorilor locali prin adunări popuÂlare, socialism voios, niÅ£el dezordonat, ÅŸi totuÅŸi hotărît ÅŸi mîndru de a Å£ine piept marelui vecin american.
Experienţa cubaneză a fost asumată şi popularizată în afara ţării de Castro, conducător expresiv, care a reuşit să aducă compatrioţilor săi cel mai bun nivel de educaţie şi de sănătate din toată America Latină, cît şi cea mai bună acoperire alimentară, eradicînd totodată formele obişnuite ale sărăciei, din care Cuba îşi făcuse, pe timpul lui Batista, o specialitate : prostituţia şi delincventa.
Blocadă
Confiscarea bunurilor americane, naţionalizarea fără compensaţie, începînd din 1960, a companiilor americane şi închiderea cazinourilor, în acelaşi timp cu o reformă agrară foarte radicală constituiau pentru interesele yankeilor în insulă o spoliere costisitoare. Grupurile de presiune cele mai afectate au obţinut atunci de la administraţia federală o politică de pedepsire, blocada.
Aceasta, care durează peste treizeci de ani, a epuizat capacităţile micii ţări angajate pe calea dezvoltării.
O bună parte a eşecurilor economice şi derivei politice ale puterii castriste sînt legate de această blocadă. Ce ţară ar fi rezistat unei atari asfixii timp de atîţia ani?