Deşi a fost un politician englez de frunte şi şi-a dedicat o mare parte din timp şi energie carierei sale politice, Francis Bacon (1561-1626) figurează în această carte exclusiv datorită scrierilor sale filozofice. Prin intermediul acestor lucrări, el a prefigurat o nouă eră în evoluţia ştiinţei - şi-a dat seama că ştiinţa şi tehnologia pot transforma lumea, şi s-a dovedit un susţinător înfocat al investigaţiei ştiinţifice.

Născut la Londra în 1561, Bacon a fost fiul cel mic al unui funcţionar superior din timpul domniei reginei Elisabeta. La doisprezece ani s-a înscris la Colegiul Trinity din Cambridge, dar l-a părăsit după trei ani, fară să obţină nici o diplomă.

De la şaisprezece ani a făcut parte din personalul ambasadorului britanic de la Paris; nici nu împlinise optsprezece ani când tatăl său a murit subit, fară să le lase copiilor prea mulţi bani. În aceste condiţii, s-a văzut nevoit să studieze dreptul, iar la douăzeci şi unu de ani a fost admis în barou.

Cariera sa politică a început la scurt timp după aceea. La douăzeci şi trei de ani, a fost ales în Camera Comunelor. Dar, cu toate că avea rude şi prieteni sus-puşi şi era un om deosebit de inteligent, regina Elisabeta s-a opus în permanenţă promovării lui într-o funcţie mai importantă. Unul din motive l-ar putea constitui atitudinea sa curajoasă din timpul unei sesiuni parlamentare, când a votat împotriva unei impozitări susţinute de regină. Deoarece Bacon ducea o viaţă extravagantă şi era veşnic dator (o dată a fost chiar arestat pentru neachitarea unei datorii), n-ar fi trebuit să-şi permită asemenea ieşire.

Bacon a devenit prietenul şi consilierul ducelui de Essex, un tânăr aristocrat foarte cunoscut pentru ambiţiile lui politice. La rândul său, Essex a fost prietenul şi generosul binefăcător al lui Bacon. Dar atunci când, mânat de o ambiţie exagerată, Essex a plănuit detronarea reginei Elisabeta, Bacon l-a prevenit că va rămâne credincios suveranei. Essex şi-a pus însă planul în aplicare. Acţiunea sa a dat greş, iar Bacon s-a numărat printre aceia care l-au acuzat pe duce de înaltă trădare. Essex a fost decapitat şi mulţi i-au reproşat lui Bacon atitudinea sa.

Regina Elisabeta a murit în 1603 şi Bacon a devenit consilierul succesorului ei, regele Iacob I. Deşi lacob nu-i urma întotdeauna sfaturile, îl aprecia pe Bacon. În timpul domniei acestuia, el a avansat constant pe scară ierarhică. În 1607, a devenit preşedintele baroului, în 1613 a fost numit procuror general, iar în 1618 i s-a acordat funcţia de Lord Cancelar al Angliei, poziţie echivalentă ca importanţă cu cea de ministru al justiţiei în Statele Unite. În acelaşi an a fost ridicat la rangul de baron, iar în 1621 a primit titlul de viconte.

Pe urmă însă, steaua lui norocoasă a apus. Ca judecător, Bacon acceptase „daruri". Deşi constituia o practică obişnuită, era considerată ilegală. Adversarii săi politici din Parlament au profitat de această ocazie pentru a-l înlătura de la putere. Bacon a recunoscut, a fost închis în Turnul Londrei şi amendat cu o sumă însemnată. De asemenea, i s-au retras toate funcţiile. Regele l-a eliberat destul de repede şi a anulat amenda, dar cariera politică a lui Bacon se încheiase.

Există destule cazuri când politicieni de frunte sunt prinşi luând mită sau înşelând încrederea alegătorilor. De obicei, aceştia se apără afirmând că este o practică obişnuită. Dacă ar fi să luăm în serios spusele lor, ar însemna că nici un politician corupt nu ar trebui pedepsit atâta timp cât li se aplică tuturor aceleaşi sancţiuni. Iată însă că Bacon a comentat cu totul altfel condamnarea sa: „Am fost cel mai cinstit judecător pe care l-a avut Anglia în ultimii cincizeci de ani; dar acesta s-a dovedit cel mai corect vot de blam pe care l-a dat Parlamentul în ultimii două sute de ani".

În general, o carieră politică atât de activă ca a sa nu lasă prea mult timp altor activităţi.  Prima lui operă importantă au constituit-o Eseurile, scrise cu mult talent. Ele conţin multe observaţii pătrunzătoare, nu numai asupra problemelor politice, ci şi a celor personale. Iată câteva afirmaţii semnificative:

Tinerii se pricep mai bine să inventeze decât să judece, să execute decât să sfătuiască. Preferă proiectele noi unora deja existente; ... persoanele în vârstă sunt prea cârcotaşe, se gândesc prea mult înainte de a trece la fapte şi şi-au pierdut gustul aventurii... Ar fi ideal, desigur, ca tinereţea şi bătrâneţea să se combine între ele, ... pentru că virtuţile unei vârste pot corecta defectele alteia.
(Despre tinerete şi bătrânețe)

Cel care este însurat şi are nevastă şi copii, a oferit ostatici norocului... (Despre căsătorie şi burlăcie)
(Bacon însuşi a fost căsătorit, dar nu a avut copii.)

Cele mai importante lucrări ale lui Bacon se referă însă la filozofia ştiinţei. El intenţionase să scrie o mare operă, Instauratio Magna (Marea reînnoire), în şase părţi. Prima parte urma să reînnoiască starea prezentă a cunoaşterii noastre; a doua, să descrie o nouă metodă de cercetare ştiinţifică; a treia, să includă o colecţie de date empirice; a patra, să conţină exemplificări ale acestei noi metode ştiinţifice aplicate în practică; a cincea, să prezinte câteva concluzii provizorii, iar ultima, să fie o sinteză a cunoştinţelor rezultate din aplicarea acestei noi metode.

Nu este de mirare că o asemenea schemă grandioasă - poate cea mai ambiţioasă de la Aristotel până în prezent - nu a fost realizată niciodată. Cu toate acestea, Despre însemnătatea şi rolul ştiinţelor (1605) şi Novum Organum (1620) pot fi considerate primele două părţi ale momentalei lucrări.

Novum Organum (sau Noul Organon) este poate cea mai importantă carte a lui Bacon. Reprezintă, de fapt, o pledoarie în favoarea adoptării noii metode empirice de investigaţie. Logica deductivă a lui Aristotel nefiind suficientă, se impunea o nouă metodă de investigaţie, cea inductivă. Cunoaşterea nu este ceva cu care începem şi pe marginea căreia tragem concluzii, ci mai degrabă ceva la care ajungem. Pentru a înţelege lumea, trebuie mai întâi s-o observăm. Bacon ne recomandă să adunăm faptele şi pe urmă să tragem concluzii pe baza acestor fapte, printr-o metodă de gândire inductivă. Deşi oamenii de ştiinţă nu au urmat pas cu pas metoda inductivă a lui Bacon, au ţinut seama de ideea generală care se desprinde din ea, şi anume importanţa crucială a observaţiei şi experimentului.

Ultima carte a lui Bacon a fost Noua Atlantidă, o prezentare utopică a unei ţări perfecte, situată pe o insulă fictivă din Pacific. Deşi seamănă cu Utopia lui sir Thomas Moore, punctul de vedere a lui Bacon este complet diferit. În cartea lui Bacon, prosperitatea şi bunăstarea ţării sale ideale sunt rezultatul direct al cercetării ştiinţifice. Bacon voia, de fapt, să le dea de înţeles cititorilor că, prin aplicarea inteligentă a cercetării ştiinţifice, europenii ar putea trăi la fel de fericiţi şi prosperi ca cei de pe insula sa mitică.

Se poate afirma, prin urmare, că Francis Bacon a fost primul filozof cu adevărat modern. Viziunea lui era mai degrabă laică decât religioasă (deşi credea cu tărie în Dumnezeu). S-a dovedit mai mult raţional decât superstiţios, mai mult empiric decât logic-deductiv. În plan politic, a fost în primul rând un practician, nu un teoretician. Şi, pe lângă formaţia sa clasică şi marele talent literar, Bacon era un pasionat al ştiinţei şi tehnologiei.

Deşi s-a dovedit un englez loial, viziunea sa a depăşit limitele ţării sale. Bacon făcea distincţia dintre trei tipuri de ambiţii: prima categorie cuprinde dorinţa de a-ţi extinde puterea în propria-ţi ţară, considerată vulgară şi simbolizând decadenţa. In a doua se încadrează cei care vor să extindă puterea şi dominaţia ţării lor asupra celorlalte. O asemenea dorinţă exprimă mai multă demnitate, dar este la fel de nocivă. In schimb, dacă un om doreşte să extindă puterea şi dominaţia rasei umane asupra universului, ambiţia lui... este fără îndoială mai nobilă şi mai măreaţă decât celelalte două.

Deşi Bacon a fost un apostol al ştiinţei, n-a manifestat nici un interes faţă de progresele contemporanilor săi în acest domeniu. I-a ignorat pe Napier (care inventase logaritmii), Kepler şi chiar pe compatriotul său englez, William Harvey. Bacon a sugerat corect că una din formele mişcării putea fi căldura, o idee ştiinţifică importantă; dar în domeniul astronomiei a respins teoria lui Copernic. Totuşi trebuie precizat faptul că Bacon nu a încercat să prezinte un set corect şi complet de legi ştiinţifice. Voia doar să indice ce anume trebuia învăţat. Sugestiile lui ştiinţifice îşi propuneau să fie doar un punct de plecare pentru dezbaterile ulterioare, nu un răspuns final.

Francis Bacon nu a fost prima persoană care a recunoscut utilitatea gândirii inductive şi şi-a dat seama de foloasele pe care le poate aduce ştiinţa pentru societate. Dar nimeni înaintea lui nu a răspândit aceste idei cu atâta entuziasm. În plus, talentul scriitoricesc al lui Bacon şi faima sa de om politic au făcut ca atitudinea lui faţă de ştiinţă să aibă un puternic impact asupra contemporanilor săi.

În 1662, când s-a înfiinţat Societatea Regală din Londra, pentru promovarea cunoaşterii ştiinţifice, fondatorii au declarat că fuseseră inspiraţi de Bacon. Şi când s-a redactat marea Enciclopedie, în timpul Iluminismului francez, autori ca Diderot şi d'Alambert au recunoscut şi ei că au fost influenţaţi de Francis Bacon. Iar dacă azi Novum Organum şi Noua Atlantidă sunt mai puţin citite decât în trecut, aceasta se datorează faptului că mesajele lor au fost deja acceptate.

„...cei care îşi doresc prieteni doar ca să aibă cui să-şi deschidă sufletul, sunt canibalii propriilor lor inimi..." Francis Bacon