La sfârşitul secolului trecut, cunoştinţele asupra celulei (unitatea fundamentală a vieţii) ajunseseră la limita puterii de rezoluţie a instrumentelor existente. Celula putea fi percepută, dar nu înţeleasă. Lumea celulei şi renaşterea biologiei celulare au devenit posibile în timpul nostru datorită apariţiei a două tehnici majore, microscopia electronică şi fracţionarea celulară, care s-au dovedit necesare, dar nu suficiente.

A fost nevoie de George Palade care, împreună cu o serie de colaboratori, a utilizat aceste metode şi a încercat să stabilească corelaţia între structură şi funcţie la nivel subcelular, străduindu-se să descopere organizarea biologică fundamentală.

George Palade s-a născut în noiembrie 1912 la Iaşi, loc în care şi-a început educaţia pe care a continuat-o la Buzău. Tatăl, Emil Palade, profesor de filozofie şi pedagogie, şi mama, Constanţa Cantemir Palade, institutoare, i-au creat un mediu familial care i-a stârnit de timpuriu un mare respect pentru cărţi şi cărturari.

A urmat Facultatea de Medicină din Bucureşti, unde, influenţat şi de contactele cu Francisc Rainer, profesor de anatomie, şi Andre Boivin, profesor de biochimie, s-a simţit atras de cercetarea biomedicală. Ca student, a început să lucreze la catedra de anatomie, unde şi-a elaborat şi teza de doctorat pe un proiect total neobişnuit pentru un student la medicină: rinichiul delfinului (Delphinus delphi). Era prima încercare de a înţelege modul în care structura se poate adapta funcţiei.

Dar mai mult, reprezenta prima încercare de a pătrunde în tainele structurilor neînţelese. După terminarea facultăţii şi o scurtă perioadă în care a lucrat ca asistent în medicină internă, a revenit la catedra de anatomie ca asistent, apoi conferenţiar. În anul 1946, încurajat de Grigore Popa, profesor de anatomie, a plecat în Statele Unite pentru a-şi continua cercetările.

După câteva luni de lucru la New York University, audiază o conferinţă a profesorului Albert Claude despre studiile lui de microscopie electronică. George Palade este fascinat de perspectivele pe care le întrevede în această tehnică nouă. După o scurtă discuţie purtată la sfârşitul conferinţei, Albert Claude îl invită să lucreze împreună la Institutul Rockefeller din New York.

Urmează perioada marilor descoperiri. În 1973, profesorul Palade se mută la Universitatea Yale din New Haven. Continuă munca de cercetare şi de învăţământ. În anul 1978 acceptă postul de decan ştiinţific la Universitatea din California, San Diego, unde îşi răspândeşte în continuare bogatele şi valoroasele cunoştinţe, experienţa şi bucuria de a şti.

Retrospectiva realizărilor sale ştiinţifice trebuie începută cu descoperirea proceselor generale fundamentale care stau la baza vieţii celulei, deci a ţesuturilor, organelor şi a organismelor. George Palade a observat unitatea vieţii la nivel subcelular, funcţionarea organelor specializate intracelular care asigură viaţa şi replicarea celulară. La o privire retrospectivă, putem remarca o extraordinară logică mentală şi experimentală care au făcut posibile evoluţiile ulterioare.

În primul rând, George Palade a utilizat proceduri mai eficiente decât cele existente în vederea prezervării ţesuturilor pentru microscopie electronică. Împreună cu profesorul Keith Porter, a îmbunătăţit fixarea şi secţionarea ţesuturilor. A urmat o perioadă unică în istoria biologiei: descifrarea intimităţii celulei. Generoasă, aceasta şi-a dezvăluit structurile componente, mult mai numeroase decât se credea, dar, în mod surprinzător, comune tuturor celulelor eucariote.

A început explorarea detaliată a acestui nou „univers" în care, pentru prima oară, George Palade a definit structura fină a mitocondriei (sursa principală de energie a celulei) şi a observat şi descris ribozomii (implicaţi în sinteza de proteine). Împreună cu Keith Porter, el a descris diferenţierile reticulului endoplasmic, iar cu Sanford Palay, structura fină a sinapselor chimice.

Necesitatea de a înţelege în profunzime compoziţia chimică şi, în cele din urmă, funcţiile acestor noi structuri l-a determinat pe George Palade să combine utilizarea tehnicii de fracţionare celulară cu microscopia electronică. El a izolat astfel fracţiuni de celulă pe care le-a identificat prin microscopie electronică şi le-a definit biochimic.

Împreună cu Philip Siekevitz, a demonstrat că microzomii descoperiţi de Albert Claude sunt fragmente de reticol endoplasmic şi că ribozomii sunt particule de ribonucleoproteine. Pentru a releva funcţiile reticolului, a efectuat un studiu integrat biochimic şi morfologic al procesului secretor din celula pancreatică exocrină.

Acest studiu, desfăşurat pe o perioadă de câţiva ani şi în care a antrenat un număr mare de cercetători, a dezvăluit scenariul, valabil şi azi, prin care au loc sinteza şi procesarea intracelulară a proteinelor pe care le exportă celula. În paralel, a manifestat un interes deosebit faţă de structurile ce participă la permeabilitatea capilarelor, demonstrând care sunt căile şi mecanismele prin intermediul cărora moleculele mici şi mari trec din sânge prin celulă pentru a ajunge la ţesuturile şi celulele subiacente.

În consecinţă, profesorul Palade ne-a arătat cum reuşeşte celula să funcţioneze, să supravieţuiască şi să se multiplice. Această bogăţie de cunoştinţe a înlesnit înţelegerea anomaliilor funcţionale celulare, fiind utilizată în analiza la nivel celular a alterării funcţiilor reglatoare, punct de pornire în explicarea maladiilor. Celulele au o biologie particulară, dar şi o patologie specifică. Înţelegerea patologiei la nivel celular stă la baza medicinei moderne. Dar aceasta ar fi fost de neconceput fără o cunoaştere profundă a biologiei celulei normale.

Pentru întreaga sa activitate, în anul 1974, profesorului George Palade i-a fost decernat Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină. Din 1975 este membru de onoare al Academiei Române, iar în prezent îşi continuă activitatea de cercetare, împărtăşindu-ne bogatele şi valoroasele sale cunoştinţe. Aventura lui extraordinară în lumea celulei nu s-a încheiat.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment