Povestea modului în care Gregor Mendel - un călugăr care a părăsit mănăstirea, a descoperit legile eredităţii, le-a oferit lumii în 1865, a fost respins, apoi a murit necunoscut, geniul lui ştiinţific fiind recunoscut abia după moarte - este o parabolă a secolului XX.

Este perfect adevărat că ideea de bază a lui Mendel, potrivit căreia anumite trăsături sînt transmise urmaşilor conform unor reguli definite şi măsurabile, a contribuit considerabil la dezvoltarea gîndirii biologice. Dar în ultimii ani, pe măsură ce istoricii ştiinţei încep să se uite mai atent la opera lui Mendel şi la comunitatea ştiinţifică de la sfîrşitul secolului al XlX-lea, aspiraţiile şi descoperirile lui nu mai sînt ceea ce păreau.

„Preotul care ţinea în mîini cheia evoluţiei", după cum îl descria Loren Eiseley, autoarea unor lucrări de ştiinţă popularizată, cu doar o generaţie în urmă, a devenit obiectul unei analize foarte serioase. Dar, deşi scopurile şi rezultatele lui Mendel nu au fost atît de măreţe cum s-a spus uneori, influenţa lui postumă asupra biologiei este incontestabilă.

Născut pe 22 iulie 1822, Mendel a purtat iniţial numele de Johann. Părinţii lui erau ţărani prosperi din Heizendorf, Silezia, pe vremea aceea parte integrantă a Imperiului Austro-Ungar, care mai tîrziu avea să fie înglobată în Cehoslovacia, iar în prezent se află între graniţele Republicii Cehe. Întrucît calităţile lui intelectuale s-au făcut remarcate de timpuriu, el a fost trimis la gimnaziul din Troppau. Mai tîrziu a urmat cursurile Universităţii din Olmiitz.

In tinereţe era adesea bolnav, suferinţele sale fiind probabil de natură psihosomatică. La vîrsta de 21 de ani a intrat la mănăstirea augustinilor din Briinn (astăzi Brno), după toate probabilităţile o decizie cu prea puţine conotaţii religioase. După încheierea studiilor de teologie, dar şi de agricultură şi botanică, între 1844 şi 1848, Mendel a fost hirotonisit şi a luat numele monastic de Gregor. Din 1851 pînă în 1853, a studiat matematica şi ştiinţele naturii la Universitatea din Viena. Întors la mănăstirea lui, a predat timp de 14 ani, începînd cu 1854.

În 1856, Mendel şi-a început lunga serie de experimente pe mazărea comestibilă. Într-o perioadă de circa doi ani, el a crescut mazăre care a căpătat „linii pure" cu şapte trăsături distincte, concentrându-se asupra unor caracteristici ca mărimea, culoarea, forma şi textura. Apoi a crescut şi plante cu trăsături alternative, încrucişîndu-le pe cele înalte cu altele scunde, netede, aspre etc. Aşteptîndu-se la rezultate amestecate - de pildă, plante de înălţime medie sau cu boabe de asprime medie, Mendel şi-a dat seama că trăsăturile alternative au fost şi ele moştenite. Unele plante au crescut înalte, altele scunde, iar boabele rezultate au fost fie netede, fie aspre. Legea segregării independente a devenit prima dintre cele trei legi mendeliene ale eredităţii.

Mendel a descoperit şi faptul că la reproducere nu se moşteneşte întregul set de caracteristici, ci trăsături individuale. Fiecare pereche dintre cele şapte trăsături studiate de Mendel se transmitea independent de celelalte. Diversele aspecte ale acestei teorii vor fi în cele din urmă nuanţate atunci cînd se va stabili baza fizică a geneticii; dar în ceea ce îl priveşte, Mendel a avut marele noroc că a studiat mazărea, ale cărei trăsături individuale externe se stabilesc independent unele de altele. Aceasta a devenit a doua dintre legile lui Mendel: legea clasificării independente. Atunci cînd THOMAS HUNT MORGAN a descoperit că unele trăsături sînt legate între ele, legea a fost modificată.

Potrivit celei de-a treia legi a lui Mendel, legea dominanţei, dintre factorii pereche care contribuie la trăsătura moştenită, unul este întotdeauna dominant, iar celălalt recesiv, adică în curs de dispariţie. Această lege acţionează în proporţii distincte şi astăzi se ştie că are o aplicabilitate limitată.

În cercetarea sa, Mendel s-a călăuzit după o concepţie experimentală foarte riguroasă. El a crescut circa 28 000 de plante, le-a fertilizat manual (lucru făcut de obicei de albine) şi a folosit un număr de varietăţi drept grupuri de control. Evidenţiind caracterul migălos al experimentelor sale, Mendel avea să scrie: „Este nevoie de un oarecare curaj ca să îţi asumi o lucrare de asemenea anvergură, dar aceasta pare să fie singura cale potrivită prin care poţi obţine în cele din urmă soluţia unei probleme de o importanţă crucială, legată de istoria evoluţiei formelor organice".

Mendel şi-a prezentat studiile într-o lucrare prezentată la Societatea de Istorie Naturală din Briinn în 1865 şi publicată în anul următor. Lucrarea a fost ignorată. Ulterior, el a întreţinut o corespondenţă descurajantă cu un bine cunoscut botanist elveţian, K.W. von Năgeli. După ce acesta l-a sfătuit să experimenteze pe plante de genul lăptucii, Mendel a renunţat la cercetările sale iniţiale. Mai tîrziu şi-a continuat activitatea în domeniul merelor şi perelor, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în pomicultură. În 1868, Mendel a fost numit abate al mănăstirii şi din acel moment s-a dedicat exclusiv treburilor administrative pînă la sfîrşitul vieţii.

În 1878, Mendel l-a condus prin grădina sa pe C.W. Eichling, un horticultor aflat în vizită, căruia i-a arătat mazăre „despre care mi-a spus că îi schimbase înălţimea şi tipul fructelor... L-am întrebat cum a făcut asta şi mi-a răspuns: «e un truc, dar e o poveste lungă şi mi-ar lua prea mult să v-o povestesc»".
In 1900, la 16 ani după moartea lui Mendel, lucrările lui au fost redescoperite de trei botanişti: Hugo De Vries, Cari Correns şi Erich Tschermak von Seysenegg. Se pare că aceştia au acordat o importanţă crucială lucrării lui Mendel, după cum reiese din literatura de specialitate, exact pentru a se evita o neplăcută dispută asupra priorităţii în privinţa descoperirii legilor dominanţei şi segregării.

De asemenea, munca lui Mendel i-a ajutat pe aceştia să-şi organizeze experimentele ulterioare. Mai tîrziu, William Bateson, omul de ştiinţă de la Cambridge care a inventat termenul de genetică, a adaptat legile mendeliene la propriile cercetări pe tema eredităţii. Bateson respingea ideea lui Darwin cu privire la apariţia speciilor în urma evoluţiei, iar experimentele lui Mendel puteau fi folosite pentru a explica schema mutaţiilor lui. Abia în 1930, o dată cu lucrările unei generaţii noi de oameni de ştiinţă, pare să se fi clarificat confuzia asupra contribuţiei lui Mendel. Atunci i s-a atribuit lui Mendel meritul de a fi explicat mecanismul trăsăturilor moştenite, care între timp devenise parte a unei teorii mai largi a selecţiei naturale, susţinută şi de descoperirea moştenirii cromozomiale.

Astăzi, datorită analizei atente a savanţilor contemporani, această imagine a fost corectată, iar munca lui Gregor Mendel reevaluată. Se pare că el s-a concentrat asupra obţinerii unor noi soiuri de plante hibride, insuficient înţelese, deşi citise opera lui Darwin şi devenise conştient de implicaţiile mai ample ale eredităţii. Experimentele lui sînt impresionante, dar rezultatele par prea frumoase ca să fie adevărate. Ele sînt extrem de greu de reprodus. Cu toate acestea, din punct de vedere istoric, munca lui a reprezentat un nou impuls în transformarea biologiei într-o ştiinţă cuantificabilă, iar lui Mendel îi revine meritul de a fi realizat „o revoluţie conceptuală", după cum o numeşte Peter J. Bowler.

Mendelianismul „a fost treapta către palpitanta - şi uneori înfricoşătoarea - lume a biologiei sfîrşitului de secol XX. Dacă vrem să înţelegem rolul jucat de ştiinţă în lumea complexă în care trăim, apariţia mendelianismului merită sigur o serioasă atenţie din partea noastră".

La sfirşitul vieţii, Mendel, blîndul călugăr, s-a trezit angrenat într-o dispută neplăcută cu guvernul în privinţa impozitelor. Se pare că a contractat o boală de inimă şi una de rinichi şi a început să fumeze 20 de trabucuri pe zi. Suferind de hidropizie, el şi-a petrecut ultimele zile pe o canapea, cu picioarele bandajate. Aşa l-a găsit îngrijitorul lui, mort, pe 6 ianuarie 1884.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment