Născut în Bucureşti în ziua de 7 iunie 1886, Henri Coandă a fost fiul generalului Constantin Coandă, absolvent al Şcolii Politehnice din Paris şi licenţiat în matematici, şi al franţuzoaicei Hayda Danet, care şi-a urmat soţul în ţara natală pentru a-i fi alături în perioada în care acesta a ocupat postul de profesor la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti.

Henri, unul din cei şapte copii ai generalului, dintre care au supravieţuit numai doi băieţi şi două fete, a fost fascinat de mic de forţa vântului şi de ideea de zbor. Cursurile primare le-a urmat în Bucureşti, la Şcoala Petrache Poenaru, iar în 1896 a intrat la Liceul Sf. Sava, unde n-a reuşit să obţină decât note cuprinse între 5 şi 9.

Unii pun acest lucru pe seama zburdălniciei lui, alţii îi incriminează profesorii slabi de care a avut parte. Sau poate că, la fel ca toate micile genii, acorda atenţie doar problemelor care îl interesau. Cert este că în momentul în care Henri a fost la un pas de a rămâne corigent la matematică, generalul Constantin Coandă, considerând că fiul său are nevoie de o educaţie mai severă, l-a mutat la Liceul Militar din Iaşi, unde avea să fie admis după un examen foarte sever.

Se pare că din acel moment a început uluitoarea lui dezvoltare. Sub atenta îndrumare a unor profesori de talia lui Garabet Ibrăileanu sau A.D. Xenopol, Henri s-a transformat dintr-un elev cu probleme într-unui excepţional şi a făcut o pasiune pentru matematică datorită locotenentului Ion Papură, care a ştiut să dezvolte receptivitatea copiilor la frumuseţea raţionamentelor.

Ulterior a urmat cursurile Şcolii de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti, apoi şi-a continuat pregătirea în Germania, la Technische Hochschule din Charlottenburg, unde a obţinut titlul de doctor în ştiinţe tehnice şi inginereşti. In 1906 s-a înscris la Şcoala Superioară de Aeronautică şi Construcţii Mecanice din Paris, înfiinţată chiar în acel an, pe care a absolvit-o ca şef de promoţie.

Şi-a început activitatea profesională la Nisa, pe şantierele conduse de inginerul Gustave Eiffel. La scurt timp după întoarcerea sa în ţară, la Arsenalul Armatei Române din Bucureşti a făcut o serie de machete şi de experimente care au culminat în 1910 cu expunerea, la cel de-al doilea Salon Internaţional de Aeronautică din Paris, a unui avion bazat pe propulsia prin reacţie, testat chiar de el la Yssy-les-Moulineaux, în vecinătatea capitalei franceze.

Dar, înainte de toate, anul 1910 este important pentru că atunci a observat pentru prima dată fenomenul care l-a făcut celebru în întreaga lume. Efectul Coandă, brevetat abia în 1934, după câţiva ani de studiu intens, sub denumirea de „Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui fluid într-un alt fluid", a revoluţionat aeronautica, găsindu-şi numeroase aplicaţii şi în alte domenii.

Fenomenul observat iniţial de Coandă este, în aparenţă, foarte simplu, aproape evident: un jet de fluid (gaz sau lichid) are tendinţa să adere la un perete drept aflat în aval de o curbură bruscă, din cauza depresiunii create în urma antrenării fluidului în scurgerea turbionară dintre jet şi peretele curbat. Aplicat la motoreactorul din 1910 doar intuitiv, acest fenomen a fost ulterior aprofundat, ducând la apariţia turboreactoarelor, la care forţa de propulsie şi portanta sunt asigurate de jeturile de gaze de ardere evacuate cu viteze foarte mari din efuzoare.

Dar să revenim la primii ani ai erei aerodinelor. După avionul Coandă 1910, inventatorul a prezentat un altul, bimotor, la Reims, în 1911, cu prilejul unui concurs aviatic militar. A urmat apoi seria de avioane Bristol-Coandă, fabricate la Uzinele Bristol (ulterior British Aircraft Corporation) în perioada 1911-1914, pe parcursul căreia Coandă a fost angajatul lor. Mobilizarea l-a surprins pe genialul inginer român la Uzinele Delauney-Belleville din St. Denis, Franţa, unde a construit în 1916 un avion echipat cu două elice propulsoare, montate la extremitatea posterioară a fuzelajului.

După 1945 a fost solicitat de United States Corporation să participe la câteva programe de cercetări care vizau aplicarea efectului Coandă la realizarea unor tehnici de zbor, apoi a lucrat la Laboratoarele Diamond din S.U.A., iar în 1969 a revenit definitiv în ţară.

Insă numele lui nu este legat doar de aeronautică. Henri Coandă s-a remarcat printr-o creativitate uluitoare, concretizată în peste 250 de brevete, cu aplicaţii în cele mai diverse domenii. În perioada primului război mondial, din cauza penuriei de metal, a inventat rezervoare pentru hidrocarburi construite din beton armat.

De asemenea, a descoperit materialul beton-bois, mai rezistent decât lemnul, destinat prefabricatelor pentru construcţii; lista invenţiilor sale cuprinde, de asemenea, tunul fără recul din dotarea avioanelor militare, proiectul unei instalaţii de desalinizare a apei marine etc. La acestea se adaugă ideile sale extrem de progresiste aplicabile, probabil, abia acum, în mileniul trei: aerodina lenticulară, bazată pe efectul Coandă, care deschide un drum complet nou în construcţia aparatelor de zbor rapid neconvenţionale, şi aerotubexpresul, un tren cu vagoane-container care va circula prin tuburi cu 500 km/oră.

În 1971, Henri Coandă a contribuit la construirea Institutului Naţional pentru Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică din România (INCREST). A fost membru de onoare al Societăţii Regale de Aeronautică din Londra şi membru titular al Academiei Române (din 16 decembrie 1970). In semn de recunoaştere a meritelor sale în domeniul tehnico-ştiinţific, Institutul Politehnic din Bucureşti i-a conferit titlul de Doctor honoris causa.

Henri Coandă s-a stins din viaţă în 1972, la Bucureşti, lăsând în urmă numeroase invenţii care i-au înscris pentru totdeauna numele în galeria nemuritorilor.