Henric IV. (1553-1610). Rege al Frantei din 1589 pana la sfarsitul vietii.
„Parisul merita o liturghie"
Seful firesc al protestantilor francezi, a devenit catolic pentru a pune capat razboiului civil. A putut sa reconstruiasca tara mizand pe agricultura, comert si inarmare.
Dupa masacrul de la Saint-Barthelemy, ordonat de Cate-rina de Medici si fiul sau Ca-rol IX in 1572, protestantii francezi nu mai aveau alta solutie decat lupta pe viata si pe moarte. Distrus de fortele de represiune, partidul reformatilor isi alege ca sef un tanar nobil gascon care avea pozitia necesara pentru a cere coroana Frantei, fiind mostenitorul familiei Burbonilor, legata de tronul Frantei.
Insa poporul francez nu dorea un rege protestant originar dintr-o regiune autonoma, Navara. In plus, partidul catolic nu accepta ideea unei paci echitabile cu adversarii sai reformati. Deci, Henric de Navara a condus, timp de mai mult de cincisprezece ani, armatele rebele pe campurile de lupta, cu succese inegale, dar cateodata stralucite. in apropierea Parisului, pe care 1-a asediat luni de zile dupa ce a zdrobit trupele catolice la Coutras, Arques si Ivry, amploarea pierderilor umane si a distrugerilor 1-a facut sa mai reflecteze si sa incerce o apropiere. Iubit de soldati, stiuse sa se faca apreciat in regiunile catolice cucerite datorita simtului dreptatii si generozitatii sale fata de adversarii invinsi.
Un rege tolerant
In 1593, a hotarat sa-si renege credinta protestanta, pentru a obtine prin negocieri o capitala pe care nu putuse s-o cucereasca prin forta. incoronat la Saint-Denis in 1594, a incercat atunci sa vindece ranile unei tari total ruinate. A obtinut o absolvire generala de pacate de la papa, a decretat amnistie si a dat un exemplu lumii crestine proclamand edictul de la Nantes (1598), primul pas spre libertatea cultului religios in Franta.
Taranii epuizati dupa treizeci de ani de tulburari, nobilimea decimata de razboaie si burghezia ruinata de starea de insecuritate au imbratisat cauza reconcilierii.
Spaniolii au fost alungati rapid. La mai putin de un an dupa ce a luat puterea, Henric IV reusise sa adune in jurul sau tot poporul francez impotriva strainilor. ii mai ramanea sa puna capat razboaielor religioase. Edictul de la Nantes i-a permis regelui sa-i multumeasca pe toti supusii: protestantii epuizati cautau o iesire onorabila. Catolicii asteptau intoarcerea proprietatii, in realitate, membrii claselor conducatoare, independent de religie, aspirau la restabilirea ordinii: iata de ce fiecare a acceptat ca pe o necesitate programul de reconciliere al lui Henric IV.
Un rege taran intreprinzator
Razboi civil, razboi in exterior, saracie: aceste trei rani ale tarii au fost tratate una dupa alta de un rege doritor sa-si tina promisiunile facute in 1593; pentru a relansa agricultura, comertul si industria, Henric IV a folosit fondurile statului, colectate prin impozit, si a organizat un sistem de imprumuturi pentru persoanele private. In paralel, a numit locotenenti generali al caror rol era de a supraveghea guvernatorii din provincie: in timpul domniei lui Henric IV, fondurile publice au fost delapidate mai putin ca de obicei, si au fost de asemenea mai bine repartizate si mai bine colectate. Pe ansamblu, a prevalat impresia unei justitii fiscale relative. Sprijinit de finantisti impregnati de etica protestanta (economia, profitul, remunerarea muncii), guvernul lui Henric IV era format din consilieri eficace si de o cinste recunoscuta.
Olivier de Serres, Barthelemy de Laffemas si celebrul Sully au favorizat avantul anumitor culturi, asociindu-le cu anumite industrii (murul, viermele de matase si artizanii tapiteri, de exemplu). In acelasi timp, arhitectura a devenit o arta rentabila: capitala s-a transformat intr-un santier imens, si provincia i-a urmat exemplul, in sate, faimosul obiectiv „o gaina de familie pe saptami-na"1, nu a fost atins niciodata, dar bunurile de natura alimentara erau mai mult decat suficiente, astfel incat a existat un excedent de productie care, dupa ce a fost exportat, a fost folosit pentru plata datoriilor tarii. La sfarsitul domniei, in 1610, Henric IV, desi gascon si protestant, devenise cel mai popular dintre monarhii francezi.
Un rege seducator
Personalitatea lui Henric, casatorit, apoi recasatorit, lasa sa se intrevada o clara aplecare spre libertinaj care s-a accentuat dupa incoronare. inconjurat de o multime de admiratoare din randurile nobilimii, nu dispretuia legaturile cu pariziene bogate, nici cu taranci modeste. Aceasta reputatie de seducator i-a adus porecla de „Crai".
In mod obisnuit, taranii erau obligati sa-si dea toate pasarile seniorului, dar in vremea lui Henric IV puteau sa pastreze in fiecare saptamana o gaina pentru familie (n. tr.).
Convertiri tactice
Crescut de o protestanta convinsa, Ioana de Albret, care il ducea ea insasi pe campul de lupta, Henric s-a casatorit cu o catolica. Arestat in rascoala de la Saint-Barthelemy, isi datoreaza viata acestei prime renegari, dar a ramas in libertate la Luvru, insa sub supraveghere, timp de patru ani. Fuge totusi si redevine protestant, ceea ce ii permite sa intoarca din nou armele impotriva inamicilor sai catolici. Mai tarziu, a revenit la catolicism pentru a ajunge pe tronul Frantei.
Comunicatii
Henric IV a construit o parte din drumurile moderne: a pus sa se construiasca noi cai de transport in locul vechilor drumuri romane si medievale. Acolo unde erau necesare canalele, a pus sa fie sapate. A reorganizat sistemul postelor si a organizat o marina adevarata destinata comertului colonial.
Regele martir
Desi de o imensa popularitate, Henric IV a fost un monarh autoritar si cele doua tabere inamice erau compuse din fanatici. Unul dintre acestia, Ravaillac, l-a injunghiat pe 14 mai 1610.