Fizician, matematician şi inventator german originar din România, născut în ziua de 25 iunie 1894 la Hermannstadt, judeţul Sibiu, Hermann Oberth figurează, alături de CE. Ţiolkovski şi R.H. Goddard, printre pionierii zborului cosmic.
Ca aproape toate geniile, el şi-a demonstrat înclinaţiile încă de pe vremea când urma cursurile Şcolii din Deal din Sighişoara, perioadă în care, în loc să se rezume la lecţiile incluse în programă, a făcut tot felul de invenţii, care mai de care mai ingenioase. Jules Verne l-a fascinat. Romanul “De la pământ la lună” l-a ajutat să înţeleagă încă de pe atunci că zborul spre astre este o problemă dependentă de viteză, nu de dimensiunile tunului!
Adolescenţa şi tinereţea lui Hermann Oberth prezintă o importanţă deosebită deoarece realizările lui ulterioare au avut la bază micile experimente din acele vremuri. La vârsta de paisprezece ani a elaborat schiţa unei rachete, preconizând folosirea combustibililor lichizi pentru acest tip de vehicul interplanetar.
Un an mai târziu a conceput o centrifugă cu braţul mobil de 3,5 m lungime, care ar fi făcut posibil studiul efectelor presiunilor de la lansare asupra viitorilor călători spaţiali - centrifugă similară cu cele folosite în ziua de astăzi la antrenamentele cosmonauţilor. La şaptesprezece ani a intuit formulele matematice corecte ale forţei de propulsie şi ale vitezei optime, stabilind totodată ecuaţiile mişcării în vid. La douăzeci şi trei de ani a conceput primul motor-rachetă, iar la douăzeci şi şase a avansat ideea rachetei cu mai multe trepte.
Şi, culmea, toate acestea fără să aibă o pregătire universitară corespunzătoare! Abia după primul război mondial s-a înscris la Facultatea de Medicină, pe care a părăsit-o curând pentru a se consacra fizicii. Şi-a luat licenţa în fizică în anul 1923, la Universitatea din Cluj. Şi tot atunci a publicat la editura muncheneză Oldenbourg o lucrare de referinţă intitulată “Die Rakete zu den Planetenraumen” („Racheta în spaţiul interplanetar"), pe care a prezentat-o sub formă de disertaţie pentru atestarea ca profesor la Universitatea din Cluj.
Această lucrare, publicată în România abia în anul 1994 la iniţiativa astronautului Dumitru Dorin Prunariu, este deosebit de importantă deoarece cuprinde conceptele de bază ale astronauticii moderne, precum şi fundamentarea majorităţii aplicaţiilor vehiculelor spaţiale propulsate cu motoare-rachetă. Pe parcursul ei sunt descrise fazele zborului, efectele exercitate asupra organismului şi cele patru etape ale cuceririi spaţiului, numite de specialişti „cele patru teze ale lui Oberth".
Concomitent, savantul a conceput o rachetă balistică cu înălţimea de 25 m şi diametrul de 5 m, cu combustibili lichizi, a cărei realizare a devenit posibilă datorită fondurilor obţinute în calitatea sa de consilier ştiinţific al Casei de Filme UFA - Berlin. Aceasta a fost prima rachetă balistică din lume - o rachetă care avea să asigure succesul regizoral al lui Fritz Lang, realizatorul filmului Femeia pe lună, care a rulat pe marile ecrane europene începând din anul 1928.
Ulterior, Hermann Oberth a avansat ideea că acest tip de rachetă va putea fi folosit şi în zborurile interplanetare. Sistemul giroscopic de stabilizare a zborului pe traiectorie şi sistemul de răcire regenerativă a motorului au fost concepute şi perfecţionate tot de Oberth. La testări, prima lui rachetă a consumat, în 90 de secunde, 1 litru de benzină şi 6,6 kg de oxigen lichid, dezvoltând stabil o forţă de tracţiune de 70 N la o viteză de evacuare a jetului de 756 m/s!
Apoi, în 1931, a urmat lansarea propriu-zisă, în urma căreia, în ziua de 6 martie a aceluiaşi an, a obţinut brevetul românesc nr. 19 516 pentru „Procedeu şi dispozitiv de combustie rapidă", care presupunea injectarea combustibilului în oxigenul lichid.
In timpul celui de-al doilea război mondial, Oberth s-a implicat în conceperea şi fabricarea rachetelor germane V1 şi V2. In 1947 a elaborat proiectul unei rachete cu trei trepte pentru explorarea cosmosului. În 1955, a fost chemat în Statele Unite ale Americii de un inginer american de origine germană, Wernher von Braun, care i-a propus să lucreze în echipă cu el la proiectarea proiectilelor balistice ale armatei americane.
In 1962 s-a stabilit definitiv în Germania, la Feucht, unde, un an mai târziu, a înfiinţat societatea care îi poartă numele - o societate al cărei obiectiv principal îl constituie folosirea zborului cosmic exclusiv în scopuri paşnice. Acolo a şi murit, în ziua de 28 decembrie 1980, lăsându-ne moştenire o serie întreagă de alte idei inovatoare care aşteaptă să fie puse în practică.
Vom aminti doar una dintre ele, ce pare a avea mari şanse de dezvoltare în viitor. Ea a fost formulată încă din anul 1923, în ultimul capitol al lucrării lui de doctorat, supranumită „Biblia astronauticii", şi se remarcă prin marea sa originalitate: Hermann Oberth se gândise să instaleze pe o orbită terestră o uriaşă oglindă reflectorizantă, care să devieze razele solare spre Pământ, jucând rolul unui minisoare artificial.
Iată cum şi-a justificat savantul propunerea: „Dacă oglinda s-ar situa la o depărtare de 1000 km şi ar avea 100 km diametru, lumina sa difuza ar putea face locuibile zone întinse din Nordul extrem; la latitudinile noastre, lumina aceasta ar putea contracara apariţia zilelor friguroase în timpul primăverii şi toamnei, salvând astfel recoltele de legume şi de fructe ale unor ţări..."
Hermann Oberth a fost membru de onoare al Ligii pentru Navigaţia Spaţială din Breslau (Wroclaw), al Societăţii Britanice Interplanetare, al Societăţii Americane pentru Radiotehnică, al Academiei Germane de Ştiinţe şi preşedinte de onoare al Societăţii pentru Exploatarea Spaţiului Cosmic din Stuttgart. Conducerea Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj i-a conferit titlul de “Doctor honoris causa”, iar în ziua de 31 ianuarie 1991, post-mortem, Academia Română 1-a inclus printre membrii săi.