Isaac Newton, cel mai mare şi mai influent om de ştiinţă din istoria omenirii, s-a născut la Woolsthorpe, Anglia, în ziua de Crăciun a anului 1642, în acelaşi an în care murea Galilei. Asemenea lui Mahomed, el a văzut lumina zilei după moartea tatălui său. În copilărie, Isaac a demonstrat o mare aplecare pentru mecanică, fiind şi foarte îndemânatic.

Deşi foarte inteligent, nu era atent la ore şi nici nu se remarca prin calităţi deosebite. Ajuns la adolescenţă, mama lui l-a retras de la şcoală în speranţa că va deveni un bun fermier. Din fericire, ea şi-a dat seama ulterior de adevăratele lui talente şi, la optspreze;e ani, Newton a intrat la Universitatea Cambridge.

Acolo, el şi-a însuşit rapid cunoştinţele uzuale din domeniul matematicii şi al ştiinţelor, în general, şi nu după mult timp a început să efectueze cercetări independente. Între anii douăzeci şi unu şi douăzeci şi şapte ai vieţii sale, el a fundamentat teoriile ştiinţifice care au revoluţionat lumea.

Jumătatea secolului al XVII-lea a reprezentat o perioadă de mare efervescenţă ştiinţifică. Inventarea telescopului pe la începutul secolului marcase o cotitură importantă în studiul astronomiei. Filozoful englez Francis Bacon şi filozoful francez Rene Descartes îi îndemnau pe oamenii de ştiinţă din întreaga Europă să facă abstracţie de autoritatea lui Aristotel şi să se bazeze pe observaţiile şi experimentele proprii. Sugestiile lui Bacon şi Descartes au fost aplicate în practică de Galilei.

Observaţiile lui astronomice făcute cu ajutorul recent inventatului telescop au revoluţionat studiul astronomiei, iar experienţele efectuate în domeniul mecanicii au condus la formularea primei legi a mişcării, cunoscută şi ca prima lege newtoniană a cinematicii.

Şi alţi mari oameni, de ştiinţă, precum William Harvey, cel care a descoperit circulaţia sangvină, şi Johannes Kepler, care a dezvăluit legile ce guvernează mişcarea planetelor în jurul Soarelui, au adus noi informaţii esenţiale comunităţii ştiinţifice. Şi totuşi, ştiinţa pură era în general un „divertisment" accesibil doar intelectualilor şi până în acel moment nu apăruse nici o dovadă că, aplicată în tehnologie, ea ar putea revoluţiona modul de viaţă al oamenilor, aşa cum prezisese Francis Bacon.

Deşi Copernic şi Galilei au infirmat unele dintre concepţiile ştiinţifice eronate ale anticilor şi au contribuit la o mai bună înţelegere a universului, nu exista un set de principii menite să transforme aceste adevăruri aparent disparate într-o teorie unificată care să permită formularea unor predicţii ştiinţifice. Isaac Newton a fost cel care a dat lumii o asemenea teorie şi a determinat cursul pe care avea să-l urmeze ulterior ştiinţa.

Newton a manifestat întotdeauna reţineri înainte de a-şi face cunoscute rezultatele şi, cu toate că încă înainte de 1669 formulase ideile fundamentale ale operei sale, multe teorii au fost date publicităţii mult mai târziu. Prima dintre descoperirile publicate a constituit-o opera sa epocală privind natura luminii. În urma unor experimente minuţioase, Newton a descoperit că lumina albă obişnuită este un amestec al tuturor culorilor curcubeului.

De asemenea, el a făcut o analiză detaliată a consecinţelor legilor reflexiei şi refracţiei luminii. Pe baza acestor legi, în 1668 el a proiectat şi efectiv a construit primul telescop cu reflexie, exact tipul de telescop care este folosit şi astăzi în majoritatea observatoarelor astronomice din întreaga lume. Aceste descoperiri, la care s-au adăugat şi rezultatele experimentelor sale în domeniul opticii, au fost prezentate de Newton în faţa Societăţii Regale Britanice atunci când a împlinit douăzeci şi nouă de ani.

Realizările sale în materie de optică i-ar fi asigurat lui Newton dreptul să fie remarcat de toată lumea. Totuşi, ele sunt mult mai puţin importante decât remarcabilele rezultate pe care le-a obţinut în domeniile matematicii pure şi al mecanicii. Astfel, el a descoperit calculul integral, pe care 1-a pus la punct probabil pe când avea douăzeci şi trei sau douăzeci şi patru de ani.

Această invenţie, cea mai importantă realizare din domeniul matematicii moderne, nu reprezintă doar sămânţa din care au răsărit o bună parte din teoriile matematicii moderne, dar şi un instrument esenţial în absenţa căruia ar fi fost imposibile o mare parte din progresele ulterioare din ştiinţa modernă.

Cu toate acestea, cele mai importante descoperiri ale lui Newton ţin de domeniul mecanicii, ştiinţa care descrie mişcarea obiectelor materiale. Galilei descoperise prima lege a mecanicii, care se referă la deplasarea obiectelor atunci când nu sunt supuse unor forţe externe. În practică, desigur, toate obiectele sunt supuse unor forţe externe, şi problema cea mai importantă a mecanicii o constituie determinarea modului cum se mişcă obiectele în astfel de condiţii.

Această chestiune a fost elucidată de Newton prin a doua lege a mecanicii, care poate fi considerată pe drept cuvânt cea mai importantă dintre legile fizicii clasice. Potrivit celei de-a doua legi a mecanicii (redată matematic prin ecuaţia F = ma), acceleraţia unui obiect (respectiv, rata de modificare a vitezei) este egală cu raportul dintre forţa netă ce se exercită asupra acestuia şi masa respectivului obiect.

La aceste două legi, Newton a adăugat-o pe cea de-a treia (care stabileşte că pentru fiecare acţiune - forţă fizică - există o reacţiune egală şi de sens contrar), precum şi cea mai celebră dintre legile ştiinţifice, legea gravitaţiei universale. Acest ansamblu de patru legi alcătuieşte un sistem unitar prin intermediul căruia practic orice sistem mecanic macroscopic, de la un pendul aflat în oscilaţie până la planetele plasate pe orbită în jurul Soarelui, poate fi cercetat, ceea ce permite formularea unor predicţii cu privire la comportamentul respectivului sistem.

Newton nu s-a mulţumit doar să formuleze aceste legi ale mecanicii. El însuşi, folosind instrumentele matematice ale calculului infinitezimal, a demonstrat că aceste legi fundamentale pot fi utilizate pentru soluţionarea unor probleme reale.

Legile lui Newton pot fi aplicate şi chiar au fost aplicate la o gamă extrem de largă de probleme ştiinţifice şi de inginerie. Încă din timpul vieţii sale s-a consemnat cea mai spectaculoasă aplicare a lor în domeniul astronomiei. Şi în această sferă de activitate, Newton a fost un deschizător de drumuri. În 1687 el şi-a publicat marea opera Principiile matematice ale filozofiei naturale (cunoscută mai pe scurt ca Principia), în care prezintă legea gravitaţiei şi legile mişcării.

Newton a demonstrat cum pot fi folosite aceste legi pentru anticiparea cu precizie a mişcării planetelor în jurul Soarelui. Problema principală a dinamicii astronomice - cu alte cuvinte, problema determinării cu exactitate a poziţiilor şi a mişcărilor stelelor şi planetelor - a fost prin urmare complet rezolvată de Newton printr-o lovitură magnifică. Din acest motiv, Newton este adeseori considerat cel mai mare dintre astronomi.

Cum ar putea fi evaluată, aşadar, importanţa ştiinţifică a lui Newton? Oricine priveşte indexul unei enciclopedii a ştiinţei va găsi mai multe trimiteri (probabil că de două sau de trei ori mai multe) la Newton şi la legile şi descoperirile sale decât la oricare alt om de ştiinţă. În plus, ar trebui să reţinem ce au spus despre el alţi mari savanţi.

Leibniz, care nu numai că nu i-a fost prieten lui Newton, dar s-a lăsat antrenat într-o dispută crâncenă cu acesta, scria: „Dacă trecem în revistă matematica de la începuturile lumii până la perioada când a trăit Newton, constatăm că ceea ce a făcut el reprezintă partea ei cea mai bună".

Marele om de ştiinţă francez Laplace afirma: „Principia stă mai presus de orice creaţie a geniului uman". Lagrange a susţinut în repetate rânduri că Newton a fost cel mai mare geniu care a trăit vreodată, în vreme ce Ernst Mach scria în anul 1901: „Tot ceea ce s-a înfăptuit în matematică de la Newton încoace a fost o dezvoltare deductivă formală şi matematică a mecanicii pe baza legilor newtoniene".

Aceasta constituie probabil explicaţia măreţei realizări a lui Newton: dacă până în acel moment ştiinţa reprezentase un amalgam de fapte şi legi izolate, capabilă să descrie unele fenomene, dar fără să poată prezice prea multe, Newton a fost acela care ne-a lăsat un sistem unitar de legi, aplicabile la o gamă uriaşă de fenomene fizice şi care pot fi folosite în formularea unor predicţii exacte.

Newton a avut contribuţii importante în domeniul termodinamicii (studiul căldurii) şi acusticii (studiul undelor sonore); a enunţat principiile fizice extrem de importante ale conservării impulsului şi momentului cinetic; a descoperit teorema binomială în matematică şi a dat prima explicaţie convingătoare a originii stelelor.

Prin urmare, se poate afirma că Newton a fost de departe cel mai mare şi mai influent om de ştiinţă din toate timpurile, depăşind ca importanţă multe personalităţi. După părerea mea, deşi schimbările politice au importanţa lor, putem afirma fără teama de a greşi că majoritatea oamenilor de pe pământ trăiau, după cinci sute de ani de la moartea lui Alexandru cel Mare, la fel cum trăiseră strămoşii lor în urmă cu cinci secole.

În mod similar, în anul 1500 d.Hr., activităţile zilnice ale celor mai mulţi dintre oameni nu se deosebeau de acelea desfăşurate de semenii lor în anul 1500 î.Hr. În schimb, în ultimele cinci secole, o dată cu dezvoltarea ştiinţei moderne, viaţa de zi cu zi a majorităţii oamenilor s-a transformat complet. Ne îmbrăcăm diferit, ne-am schimbat alimentaţia, lucrăm în alte locuri de muncă şi ne petrecem timpul liber cu totul altfel decât o făceau oamenii în anul 1500 d.Hr.

Descoperirile ştiinţifice nu au revoluţionat numai tehnologia şi economia, ci au atras după sine transformări radicale în materie de politică, gândirea religioasă, artă şi filozofie.

Iar Newton nu a fost numai cel mai strălucit dintre toţi oamenii de ştiinţă, ci şi cea mai remarcabilă personalitate din evoluţia teoriei ştiinţifice. El a murit în anul 1727 şi a fost înmormântat la Westminster Abbey, fiind primul om de ştiinţă căruia i s-a acordat o asemenea onoare.

"Natura şi legile ei stăteau ascunse în întuneric: Dumnezeii a spus, Să fie Newton! Şi totul s-a luminat." (Alexander Pope)

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment