Caius lulius Caesar (100-44 î.Hr.), faimosul lider militar şi politic roman, s-a născut la Roma în anul
100 î.Hr., într-o perioadă de extraordinare frământări politice.

În secolul al II-lea î.Hr., după victoria împotriva Cartaginei din al doilea război punic, romanii stăpâneau un imperiu întins. Aceştia se îmbogăţiseră considerabil de pe urma cuceririlor. Dar în acelaşi timp, războaiele provocaseră fisuri în sistemul social şi economic al Romei, iar mulţi ţărani îşi pierduseră pământurile. Senatul roman, la origine un fel de sfat al bătrânilor, bun pentru un oraş mic, se dovedea incapabil să guverneze eficient şi corect un imperiu întins.

Corupţia politică era în floare, iar lumea mediteraneană suferea din cauza proastei guvernări a Romei. Chiar în capitala imperiului, începând cu anul 135 î.Hr., existaseră multe perioade de tulburări.

Politicienii, generalii şi demagogii se luptau pentru putere, iar armatele partizane - cum ar fi cea a lui Marius (87 î.Hr.) sau Sulla (82 î.Hr.) - mărşăluiau prin Roma. În ciuda minusurilor lui, majoritatea cetăţenilor optau pentru menţinerea sistemului republican. lulius Caesar a fost probabil primul lider important care a văzut limpede că guvernarea democratică a Romei era cu adevărat de domeniul trecutului.

Caesar provenea dintr-o veche familie patriciană. Primise o educaţie aleasă şi intrase de tânăr în politică. În cele ce urmează nu ne vom referi la funcţiile pe care le-a deţinut, diversele lui alianţe sau ascensiunea sa politică. Vom aminti, totuşi, că în 58 î.Hr., la vârsta de patruzeci şi doi de ani, lulius este numit guvernator a trei provincii stăpânite de Roma: Galia Cisalpină (Italia de Nord), Illyricum (regiunile de coastă ale Iugoslaviei de astăzi) şi Galia Narboneză (coasta sudică a Franţei).

Sub comanda lui se aflau la vremea aceea patru legiuni romane, totalizând vreo douăzeci de mii de oameni.

În perioada 58-51 î.Hr., Caesar şi-a folosit forţele pentru a cuceri restul Galiei - o regiune care cuprindea Franţa şi Belgia din zilele noastre, ca şi părţi din Elveţia, Olanda şi Germania. Deşi forţele sale se aflau în inferioritate numerică, el a reuşit să învingă triburile galilor şi să anexeze tot teritoriul până la Rin.

Cucerirea Galiei a făcut din Caesar, care era deja o personalitate politică importantă, un erou foarte popular la Roma, prea popular şi puternic, după părerea adversarilor lui politici. Când i-a expirat mandatul de conducător militar, Senatul i-a ordonat să se întoarcă la Roma ca orice cetăţean - adică fără armată.

Caesar s-a temut, probabil pe bună dreptate, că dacă se întoarce la Roma fără trupe, adversarii politici vor profita de ocazie pentru a-l distruge. Prin urmare, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie 49 î.Hr., sfidând deschis Senatul, Caesar şi-a condus trupele peste râul Rubicon, aflat în nordul Italiei, şi a mărşăluit spre Roma. Acest act a marcat începutul războiului civil între legiunile lui Caesar şi forţele loiale Senatului. Conflictul armat a durat patru ani şi s-a terminat cu victoria deplină a lui Caesar, bătălia finală având loc la Munda, în Spania, pe 7 martie 45 î.Hr.

Caesar hotărâse deja să întroneze despotismul luminat de care avea nevoie Roma. S-a întors în capitala imperiului în octombrie 45 î.Hr. şi curând a devenit dictator pe viaţă. În februarie 44 î.Hr. i s-a oferit coroana, dar a refuzat-o. Totuşi, această renunţare nu i-a liniştit prea tare pe oponenţii lui republicani, având în vedere funcţia lui de dictator militar.

În ziua de 15 martie 44 î.Hr. (faimoasele Ide ale lui Marte - sau martie), Caesar a fost asasinat la o întrunire a Senatului de către un grup de conspiratori.

În timpul ultimului an de viaţă, Caesar iniţiase un vast program de reforme. Preconizase stabilirea veteranilor armatei şi a săracilor urbei în noi comunităţi din cadrul imperiului. Extinsese categoria persoanelor care aveau dreptul la cetăţenie romană; plănuise un sistem unic de guvernare a tuturor oraşelor din Italia; concepuse un amplu program de construcţii şi o codificare a legilor romane etc. Dar în pofida acelor reforme, el nu a reuşit să pună la punct un sistem constituţional de guvernare a Romei, ceea ce a constituit probabil principala cauză a căderii sale.

Deoarece din momentul victoriei de la Munda până la asasinarea sa la Roma se scursese doar un an, multe din planurile lui nu au mai fost puse în aplicare, ceea ce nu permite formularea unor aprecieri obiective asupra administraţiei sale. Dintre toate reformele lui, aceea a calendarului a avut cel mai durabil efect. Calendarul introdus de el a rămas în uz până în zilele noastre, suferind doar mici modificări.

lulius Caesar a fost una din cele mai carismatice personalităţi politice ale istoriei, fiind înzestrat cu o largă gamă de talente. S-a remarcat ca un politician de succes, un general strălucit şi un excelent orator şi scriitor. Cartea scrisă de el (De bello Galico), care descrie cucerirea Galiei, este considerată o operă literară clasică, după părerea multor studenţi, cea mai accesibilă şi mai interesantă dintre toate cărţile latineşti. Caesar era curajos, viguros şi chipeş. Îşi câştigase reputaţia de afemeiat, şi chiar după standardul tolerant al epocii sale se considera că duce o viaţă promiscuă. (Legătura lui cea mai celebră a fost, desigur, cu Cleopatra.)

S-au formulat adesea critici la adresa caracterului lui Caesar. Era ambiţios, ahtiat după putere şi în mod sigur a profitat de posturile deţinute ca să facă avere. Totuşi, spre deosebire de cei mai mulţi politicieni ambiţioşi, în general nu a fost nici necinstit, nici mincinos.

Caesar a dat dovadă de cruzime şi brutalitate în luptele cu galii. Pe de altă parte, a avut o atitudine extrem de mărinimoasă faţă de adversarii săi romani învinşi.

În semn de recunoaştere a prestigiului care-i însoţeşte numele, atât împăratul german (kaizer), cât şi cel al Rusiei (ţar) au titluri care derivă din cuvântul „Caesar". El a fost întotdeauna mai faimos decât nepotul său, Augustus Caesar, adevăratul fondator al Imperiului Roman. Totuşi, influenţa lui lulius Caesar nu e pe măsura imensei lui faime. Este adevărat că a jucat un rol esenţial în căderea Republicii romane. Dar importanţa lui în această privinţă nu trebuie exagerată, deoarece guvernarea republicană era deja compromisă.

Cea mai importantă realizare a lui Caesar o constituie cucerirea Galiei. Teritoriile anexate de el aveau să rămână sub stăpânirea Romei aproximativ cinci sute de ani. In acest interval, ele au fost complet romanizate, adoptându-se legile, obiceiurile şi limba romanilor, iar mai târziu şi creştinismul roman. Franceza din ziua de astăzi derivă în mare măsură din latina vorbită în acele timpuri.

Cucerirea Galiei de către Caesar a avut o mare importanţă pentru Roma însăşi, asigurându-i securitatea împotriva atacurilor din nord timp de câteva secole.

Oare romanii ar fi cucerit Galia mai devreme sau mai târziu, chiar şi fără contribuţia lui Caesar? Nu aveau asupra triburilor galilor nici avantajul numeric, nici pe cel tehnologic. Pe de altă parte, în perioada cuceririi Galiei, Roma era într-o rapidă expansiune, care a durat un timp şi după aceea.

Având în vedere eficienţa în luptă a armatelor romane din acele vremuri, apropierea Galiei de Roma şi lipsa de unitate a triburilor galilor, e puţin probabil ca Galia să-şi fi menţinut independenţa. În orice caz, este incontestabil faptul că generalul care a învins mari armate celtice şi a cucerit Galia a fost Caesar, iar el figurează în cartea de faţă în special datorită acestei realizări.