Faimosul teolog şi moralist protestant Jean Calvin (1509-1564) este una din figurile proeminente ale istoriei Europei. Concepţiile lui în materie de teologie, guvernare, moralitate personală şi atitudine faţă de muncă au influenţat timp de patru sute de ani vieţile a sute de milioane de oameni.

Jean Calvin (numele originar Jean Cauvin) s-a născut în 1509 în oraşul Noyon din Franţa. A primit o educaţie temeinică. După ce a absolvit College de Montaigu din Paris, a urmat dreptul la Universitatea din Orleans. De asemenea, a studiat dreptul şi la Bruges.

Calvin avea numai opt ani când Luther a afişat cele Nouăzeci şi cinci de teze pe uşa bisericii din Wittenberg, inaugurând astfel Reforma protestantă. Calvin fusese crescut în religia catolică, dar în tinereţe s-a convertit la protestantism. Pentru a evita persecuţiile, a părăsit Parisul şi, după ce a călătorit o vreme, s-a stabilit la Basel, în Elveţia.

Acolo a trăit incognito şi a studiat intens teologia. În 1536, când avea douăzeci şi şapte de ani, a publicat cea mai cunoscută operă a sa, Instituţia religiei creştine. Această carte, care rezuma credinţele protestante esenţiale şi le prezenta sub formă comprehensivă şi sistematică, l-a făcut celebru.

Mai târziu, în 1536, a vizitat Geneva, unde protestantismul câştiga rapid teren. A fost invitat să rămână acolo ca profesor şi lider al comunităţii protestante. Dar s-au iscat curând conflicte între freneticul puritan Calvin şi genevezi, iar în 1538 s-a văzut nevoit să părăsească oraşul. Totuşi, în 1541 a fost invitat să se reîntoarcă. A revenit şi a ajuns nu numai liderul religios al oraşului, ci şi liderul lui politic de facto, până la moartea sa din 1564.

În teorie, Calvin nu a fost niciodată dictator în Geneva. Mulţi orăşeni aveau drept de vot, iar o mare parte din autoritatea politică formală era deţinută de un consiliu format din douăzeci şi cinci de persoane. Calvin nu a făcut parte din acest consiliu. El putea fi în orice clipă înlăturat (ceea ce s-a şi întâmplat în 1538), dacă majoritatea lua această decizie. Dar, în practică, Calvin a dominat oraşul, iar după 1555 a fost un adevărat autocrat.

Sub conducerea lui Calvin, Geneva a devenit centrul protestantismului european. Calvin a încercat permanent să promoveze protestantismul în alte ţări, mai ales în Franţa, iar un timp Geneva a fost cunoscută sub numele de „Roma Protestantă". Unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut Calvin, după întoarcerea la Geneva, l-a constituit stabilirea unui set de reguli pentru Biserica reformată de acolo.

Acestea au devenit reguli pentru multe biserici reformate din Europa. În timpul şederii sale la Geneva, Calvin a scris numeroase tratate religioase, cu impact asupra publicului, şi a continuat să revizuiască Instituţia religiei creştine. De asemenea, a ţinut multe cursuri de teologie şi de Biblie.

Geneva lui Calvin era un loc destul de auster şi puritan. Nu numai că adulterul şi concubinajul reprezentau infracţiuni grave, dar şi jocurile de noroc, beţia, dansul şi cântatul unor cântece vulgare erau total interzise, fiind pedepsite cu asprime. Prezenţa la biserică în orele prescrise era obligatorie prin lege, iar predicile lungi constituiau o regulă.

Calvin a încurajat puternic hărnicia în muncă. De asemenea, el a stimulat educaţia; în timpul administraţiei lui s-a înfiinţat Universitatea din Geneva.

Calvin a fost un om intolerant, care făcea viaţa amară celor consideraţi de el eretici. Cea mai faimoasă victimă a sa a fost Michel Servet, un medic şi teolog spaniol care nu credea în doctrina Treimii. La venirea sa în Geneva, Servet a fost arestat, judecat pentru erezie şi ars pe rug (în 1553). În timpul administraţiei lui Calvin, au mai suferit aceeaşi pedeapsă câteva persoane bănuite de vrăjitorie.
Calvin a murit la Geneva, în 1564. A fost căsătorit, dar soţia i-a murit în 1549, iar singurul lor copil a murit la naştere.

Importanţa lui Calvin constă în principal în ideologia pe care a promulgat-o şi nu în activităţile politice nemijlocite. El a subliniat autoritatea şi importanţa Bibliei şi, ca şi Luther, a negat însemnătatea şi autoritatea Bisericii Romano-Catolice. Ca şi Luther, Sfântul Augustin şi Sfântul Pavel, Calvin a susţinut că toţi oamenii sunt păcătoşi şi că nu faptele bune, ci doar credinţa le poate aduce mântuirea.

Foarte izbitoare au fost ideile lui Calvin despre predestinare şi eterna damnaţiune. Potrivit spuselor lui, Dumnezeu a decis deja - fară să ia în seamă meritele - cine va fi mântuit şi cine va fi damnat. Atunci, de ce să ne mai obosim să fim morali? Răspunsul lui Calvin a răspuns că cei „aleşi" (adică acele persoane cărora Dumnezeu le-a rezervat soarta de a-l accepta pe Hristos şi, deci, de a fi mântuite) au menirea dumnezeiască de a se purta cum se cuvine.

Nu suntem mântuiţi pentru că suntem buni, ci suntem buni fiindcă am fost aleşi pentru mântuire. Deşi o asemenea doctrină poate să le pară stranie unora, se pare că ea a inspirat pe mulţi calvinişti să ducă o viaţă neobişnuit de pioasă şi de dreaptă.

Calvin a exercitat o mare influenţă asupra semenilor săi. Doctrinele lui teologice au câştigat în cele din urmă mai mulţi adepţi decât cele ale lui Luther. Deşi nordul Germaniei şi Scandinavia au rămas predominant luterane, Elveţia şi Olanda au devenit calviniste. Minorităţi calviniste importante există şi în Ungaria, Polonia şi Germania. Prezbiterienii din Scoţia erau calvinişti, ca şi hughenoţii din Franţa şi puritanii din Anglia. Desigur, influenţa puritanismului în America a fost de lungă durată şi foarte puternică.

Se poate ca Geneva lui Calvin să fi fost mai mult o teocraţie decât o democraţie, dar efectul final al calvinismului l-a constituit întărirea democraţiei. Poate că poziţia lor minoritară în multe ţări i-a determinat pe calvinişti să se declare în favoarea unor restricţii ale puterii politice; sau poate că organizarea internă comparativ mai democratică a bisericilor calviniste a reprezentat un factor determinant. Oricare ar fi fost cauza, fiefurile iniţiale ale calvinismului (Elveţia, Olanda şi Marea Britanie) au devenit şi fiefurile democraţiei.

S-a susţinut că doctrinele calviniste au jucat un rol important în crearea aşa-numitei „etici protestante a muncii" şi în dezvoltarea capitalismului. Este greu de judecat în ce măsură această afirmaţie are o bază reală. De exemplu, olandezii dobândiseră faima de oameni harnici mult înainte de naşterea lui Calvin. Pe de altă parte, pare puţin probabil ca atitudinea ferm exprimată a lui Calvin faţă de muncă să nu-i fi influenţat pe adepţii săi. (Trebuie remarcat faptul că el a permis urmărirea interesului material, practică blamată de majoritatea moraliştilor creştini anteriori, dar importantă în dezvoltarea capitalismului.)

Câtă importanţă trebuie să-i dăm lui Calvin? Influenţa lui s-a rezumat la Europa de Vest şi America de Nord. Mai mult, este clar că aceasta a înregistrat un declin rapid în ultimul secol. Şi, oricum, impactul favorabil al calvinismului se datorează în bună măsură unor personalităţi care l-au precedat, cum ar fi Iisus, Sfântul Pavel şi Luther.

Deşi Reforma protestantă a fost un eveniment de mare importanţă istorică, este limpede că cel mai mare merit pentru această revoluţie îi revine lui Luther. Calvin n-a fost decât unul dintre liderii protestanţi influenţi care au apărut pe scena istoriei după Luther. Dar ideile emise de el au avut un impact puternic, de foarte lungă durată, asupra vieţilor adepţilor săi.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment