Studiul dezvoltării cognitive a copiilor a fost iniţiat în secolul XX de psihologul elveţian Jean Piaget. În urma observaţiilor şi experimentelor efectuate de-a lungul unei lungi şi prolifice cariere, Piaget a elaborat o foarte utilă teorie „pe etape", care ne arată cum, din pruncie până în perioada adolescenţei, copiii dobândesc treptat capacitatea de a opera cu concepte abstracte şi idei concrete.

Multă vreme asociat al Institutului Jean-Jacques Rousseau din Geneva, Piaget a fost o figură oarecum carismatică, iar reputaţia lui a supravieţuit şi chiar a crescut după moartea sa. El a exercitat o influenţă considerabilă asupra procesului de instruire şi o înrâurire salutară asupra teoriei psihanalitice; dar, ceea ce este şi mai important, lucrările lui Piaget au contribuit decisiv la configurarea unei noi psihologii cognitive începând cu anii 1960.

Există un consens, scrie Morton Hunt, că Piaget „a fost cel mai mare psiholog infantil al secolului XX... Influenţa pe care a exercitat-o s-a datorat nu numai frumuseţii şi caracterului explicit al teoriei lui, dar şi descoperirilor remarcabile, obţinute prin cercetări migăloase, pe care şi-a fundamentat teoria".

Jean Piaget s-a născut pe 9 august 1896 la Neuchatel, un canton elveţian unde se vorbea limba franceză. Mama lui provenea dintr-un mediu calvinist cu puternice convingeri religioase, în vreme ce tatăl lui, care era profesor şi medievalist, manifesta scepticism în materie de religie. Jean a fost un copil serios, care vădea un interes precoce pentru natură. Pe la vârsta de 11 ani, a trimis unei reviste naturaliste locale un articol de trei paragrafe, care a fost publicat, despre o vrabie albinoasă pe care o observase într-un parc.

Împrietenindu-se cu custodele muzeului local, el a manifestat interes faţă de moluşte, iar la vârsta de 16 ani a publicat primul din numeroasele sale articole asupra acestei familii de nevertebrate în Journal de Conchycologie. Între timp, Piaget îşi îndeplinea cu conştiinciozitate obligaţiile şcolare la liceul pe care îl urma. În 1914, s-a înscris la Universitatea din Neuchatel, iar în 1918 şi-a luat doctoratul, susţinând o disertaţie despre distribuţia moluştelor în Alpii Elveţieni.  Gândirea biologică, mai precis preocupările în direcţia embriologiei şi a teoriei evoluţiei la începutul secolului XX, a devenit aspect definitoriu pentru stilul de cercetare al lui Piaget.

După primul război mondial, Piaget a studiat psihologia experimentală la Zurich. A participat la prelegerile lui Eugen Bleuler şi Carl Jung şi a fost influenţat de modul în care foloseau ei examenul clinic pentru a obţine informaţii de la pacienţi. Curând, Piaget s-a mutat la Paris, unde a început să lucreze cu Theodor Simon, fostul colaborator al răposatului Alfred Binet, inventatorul testelor de inteligenţă.

Solicitat de Simon să colaboreze la standardizarea subiectelor unui test pe care psihologul britanic Cyril Burt îl efectua pe copiii din Marea Britanie, Piaget a remarcat că anumite răspunsuri eronate se înscriu într-un tipar. „În acest moment", scrie David Cohen, „Piaget a dat dovadă de un fler extraordinar." Pentru a descoperi cum şi când încep copiii să-şi însuşească idei simple cum ar fi, să spunem, echivalenţa unor operaţii ca 3+2 şi 2+3, Piaget a decis că trebuie să efectueze nişte experimente.

La începutul carierei sale, Piaget manifestase oarecare interes faţă de teoriile lui SIGMUND FREUD [44] - deşi ulterior nu prea era dispus să discute despre emoţii - şi a publicat unele articole pe teme de psihanaliză în Archives de Psychologie, revistă publicată în Elveţia. În urma acestei activităţi publicistice a primit, în 1921, invitaţia de a conduce Institutul Pedagogic Jean-Jacques Rousseau din Geneva. Acolo, Piaget şi-a început cercetările la grădiniţa institutului, observând şi interogând copiii în vârstă de patru până la şase ani, apoi analizând răspunsurile pe care le dădeau la întrebările lui.

Prima lui carte asupra psihologiei infantile a fost publicată în 1924 şi tradusă doi ani mai târziu în engleză sub titlul Language and Thought of the Child („Limbajul şi gândirea copilului"). În anii '20 a apărut o întreagă serie de cărţi, printre care Judecata şi raţionamentul la copil, Concepţia copilului despre lume şi Concepţia copilului despre cauzalitatea fizică. Celebru înainte de a fi împlinit treizeci de ani, Piaget a ţinut un discurs în faţa Societăţii Britanice de Psihologie în 1927.

Descoperirea esenţială a lui Piaget a fost aceea că un copil nu raţionează la fel ca un adult şi că doar treptat îşi abandonează sistemele de credinţe „primitive", specifice vârstei. De pildă, la diverse vârste, copiii cred că tot ce se mişcă este viu; că visele vin din afară şi că toate lucrurile au un scop. Abandonarea treptată a acestor credinţe este un proces în etape şi implică mai multe tipare cognitive, pe care Piaget le-a numit „invarianţi funcţionali".

Acomodarea este unul dintre aceşti invarianţi, reprezentând tendinţa unei persoane de a se adapta la ceea ce îi impune realitatea. Piaget a propus alt termen general, asimilare, iar teoria lui a căpătat denumirea de „model acomodare-asimilare".

Asimilarea, termen împrumutat de Piaget din fiziologie, este procesul prin care un copil încorporează aspecte ale lumii exterioare în structura lui intelectuală în plină formare. Piaget a identificat câteva forme sau metode de asimilare. Prin acţiuni repetate, discriminare prin recunoaştere, procese de gândire generalizatoare şi prin operaţiuni mentale „reciproce" - vedere şi pipăit, de pildă - pruncii şi copiii îşi construiesc mental o imagine despre lume, precum şi o teorie globală asupra modului în care funcţionează aceasta.

Lui Piaget, mare admirator al teoriei cunoaşterii a lui Kant, nu i-a scăpat nici relaţia dintre gândirea copiilor şi discursul filozofic. El a definit propriile studii drept „epistemologie genetică". O întâlnire în 1928 cu ALBERT EINSTEIN [59], care i-a făcut mai multe sugestii referitoare la cercetările lui, 1-a inspirat pe Piaget să-şi elaboreze, în 1946, lucrarea Concepţia copilului despre timp.

Teoriile lui Piaget au fost formulate şi modificate pe parcursul mai multor ani. În cele din urmă, el a diferenţiat patru etape ale dezvoltării gândirii, de la naştere la adolescenţă. În stadiul sensori-motor, de la naştere până pe la doi ani de viaţă, pruncii dobândesc treptat capacitatea de a percepe şi de a dezvolta comportamente prin care pot manipula percepţia. Piaget denumeşte perioada de la aproximativ doi la circa şapte ani stadiul preoperaţional, în timpul căruia copiii îşi însuşesc limbajul şi o reprezentare de bază despre lume.

Totuşi, ei rămân egocentrici, nefiind capabili să ia apărarea altcuiva. În stadiul operaţiunilor concrete, de la aproximativ şapte ani până la adolescenţă, copiii învaţă să numere, să ordoneze lucrurile şi să se gândească la concepte. Limitările lor ţin de gândirea abstractă. Stadiul operaţiunilor formale începe pe la doisprezece ani şi reprezintă forma esenţialmente matură a gândirii.

Deşi iniţial Piaget s-a aşteptat ca studiile sale despre copii să dureze patru-cinci ani, acestea au devenit componenta principală a unei cariere care s-a întins pe câteva decenii. Pe lângă cercetările asupra copiilor de la Institutul Rousseau, Piaget a făcut observaţii minuţioase şi îndelungate pe propriii copii - Jacqueline, Lucienne şi Laurent - care au fost înregistrate în câteva cărţi devenite clasice: Originile inteligenţei la copii, publicată în 1936, Construcţia realităţii la copil, în 1937, şi Visurile ludice şi imitaţiile la copii, în 1946.

În anii '40, Piaget a început să investigheze adolescenţa - stadiul operaţiunilor formale - pentru a descoperi cum face faţă copilul schimbării şi gândirii abstracte. Cartea sa Dezvoltarea gândirii logice din copilărie până în adolescenţă, publicată în limba engleză în 1958, este un studiu efectuat pe aproximativ 1500 de copii elveţieni; lucrarea a fost scrisă în colaborare cu Barbel Inhelder.

Din 1929 până în 1954, Piaget a fost profesor de psihologie la Universitatea din Geneva, oraş în care a condus şi Centrul pentru Epistemologie Genetică. În aceşti ani, lucrările lui au fost adesea ignorate de psihologii de orientare behavioristă. Dar Piaget era foarte admirat de studenţii şi de colegii lui din Geneva şi de numeroşi membri ai comunităţii academice din Statele Unite. În anii '60, munca lui făcea obiectul unor ample dezbateri. Carismatic şi prietenos, Piaget îşi provoca interlocutorii la dispute intelectuale, dar acestea nu au generat vreo rivalitate încrâncenată în psihologia americană şi nici lupta internă care a discreditat psihanaliza.

În ciuda importanţei sale, probabil că era inevitabilă o reformulare a gândirii lui Piaget, având în vedere numeroasele lui idiosincrazii. „Grandilocventele afirmaţii ale lui Piaget nu s-au ridicat la înălţimea demonstraţiilor lui experimentale specifice", scrie Howard Gardner. „Formalismele logice care stau la baza diverselor stadii sunt invalidate, stadiile însele sunt contestate, iar descrierile proceselor biologice ale transformărilor între stadii au fost trecute cu vederea până şi de savanţii care îl privesc cu simpatie."

Dar, adaugă Gardner, Piaget „a pus bazele unui întreg sub-domeniu al psihologiei - care se ocupă de dezvoltarea capacităţilor cognitive ale omului - şi a elaborat un program de cercetare care e în plină desfăşurare şi în zilele noastre. Până şi dovezile care îi infirmă teoria sunt de fapt un omagiu adus importantelor sale contribuţii în domeniul psihologiei". Jean Piaget a murit pe 17 septembrie 1980.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment