Celebrul filozof Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) s-a născut în 1712 la Geneva. Mama lui a murit la scurt timp după naşterea sa, iar când Rousseau avea numai zece ani, tatăl său a fost exilat din Geneva, astfel că fiul său a rămas de unul singur. La rândul său, tânărul Jean-Jacques avea să plece şi el din Geneva la şaisprezece ani. Mulţi ani Rousseau a rătăcit dintr-un loc în altul, fără să aibă o ocupaţie stabilă.

A avut multe legături amoroase, inclusiv cu Therese Levasseur, care i-a dăruit cinci copii nelegitimi; ulterior aceştia aveau să ajungă la orfelinat. (În cele din urmă, la cincizeci şi şase de ani, s-a căsătorit cu Therese.)

În 1750, la treizeci şi opt de ani, Rousseau a devenit brusc celebru. Academia din Dijon oferise un premiu pentru cel mai bun eseu, care trebuia să dea un răspuns la întrebarea dacă artele şi ştiinţele erau sau nu benefice pentru morală şi societate. Rousseau, care în eseul său ajungea la concluzia că progresul din artă şi ştiinţă nu este benefic omenirii, a câştigat premiul şi a pornit pe drumul gloriei.

Au urmat multe alte scrieri, inclusiv Discursul despre originea inegalităţii (1755), La Nouvelle Heloise (1761), Emile (1762), Contractul social (1762) şi Confesiunile (1770), lucrări care i-au adus un prestigiu incontestabil. Pe lângă acestea, Rousseau, care a fost întotdeauna pasionat de muzică, a scris două opere, Les muses galantes şi Le devin du village.

Deşi la început Rousseau a fost prieten cu diverşi scriitori liberali, reprezentanţi ai Iluminismului francez, inclusiv cu Denis Diderot şi Jean d'Alembert, ideile sale au început să se deosebească radical de ale celorlalţi. Deoarece s-a opus planului lui Voltaire de a înfiinţa un teatru la Geneva (Rousseau susţinea că teatrul era şcoala imoralităţii), şi-a atras duşmănia acestuia. Şi în orice caz, ideile lui veneau în contradicţie cu raţionalismul lui Voltaire şi al enciclopediştilor.

Începând cu 1762, Rousseau a avut mari probleme cu autorităţile din cauza scrierilor sale. O parte din asociaţii săi l-au părăsit şi Rousseau a început să-şi piardă complet raţiunea. Deşi avea mulţi prieteni, Rousseau a reuşit, practic, să se certe cu toţi din cauza firii sale irascibile şi suspicioase. În ultimii douăzeci de ani ai existenţei sale, a fost un om nefericit şi scârbit de viaţă. A murit în 1778, la Ermenonville, în Franţa.

Se spune că scrierile lui Rousseau au contribuit la apariţia socialismului, naţionalismului, romantismului, totalitarismului, antiraţionalismului, că au pregătit terenul Revoluţiei franceze şi au prefigurat idealurile moderne de democraţie şi egalitate. De asemenea, i se atribuie o influenţă considerabilă asupra teoriei educaţiei. S-a afirmat că teoria conform căreia oamenii sunt aproape exclusiv rezultatul mediului în care trăiesc (şi prin urmare sunt complet maleabili) derivă din scrierile sale. Şi, bineînţeles, se spune că ar fi lansat ideea că tehnologia modernă şi civilizaţia sunt dăunătoare, promovând idealul întoarcerii la natură, al „sălbaticului nobil". Dar mi se pare că multe din aceste afirmaţii sunt incorecte sau exagerate.

Să luăm de pildă conceptul „sălbaticului nobil". În primul rând, Rousseau n-a folosit niciodată această expresie şi nici nu era un admirator al băştinaşilor din Insulele Mării Sudului sau al amerindienilor. Ideea „sălbaticului nobil" a fost răspândită cu mult înaintea lui Rousseau, iar aceste cuvinte au fost rostite de poetul englez John Dryden, cu aproape un secol înainte să se nască Rousseau. Şi nici n-a afirmat că societatea este dăunătoare, dimpotrivă, a susţinut întotdeauna că societatea e necesară pentru om.

Iar atribuirea conceptului de „contract social" lui Rousseau nu are nici o bază reală. Ideea a fost prezentată pe larg de John Locke, care şi-a publicat lucrările cu mult înainte de naşterea lui Rousseau. De fapt, celebrul filozof englez Thomas Hobbes a pus în discuţie ideea contractului social chiar înaintea lui Locke.

Cum rămâne cu adversitatea lui Rousseau faţă de tehnologie? Este evident că, în cele două secole care au trecut de la moartea lui Rousseau, s-a înregistrat un progres fără precedent al tehnologiei. Măsura în care Rousseau s-a opus tehnologiei e complet nesemnificativă. Ba mai mult, orientarea antitehnologică din zilele noastre nu derivă din scrierile lui Rousseau, ci reprezintă mai degrabă o reacţie faţă de efectele secundare produse de aplicarea fără discernământ a tehnologiei în ultimul secol.

Mulţi alţi gânditori au susţinut că factorii de mediu au o importanţă covârşitoare în formarea caracterului uman şi cred că nu avem nici un motiv să-l considerăm pe Rousseau iniţiatorul acestei idei atât de răspândite. De asemenea, naţionalismul s-a manifestat cu mult înainte de naşterea filozofului francez, iar el a contribuit în mică măsură la exacerbarea acestuia.

Se pune întrebarea dacă scrierile lui Rousseau au pregătit terenul pentru Revoluţia franceză. Incontestabil, poate chiar mai mult decât lucrările lui Diderot sau d'Alembert. Însă influenţa lui Voltaire, a cărui operă a fost mai timpurie, mai voluminoasă şi mai accesibilă este incomparabil mai mare.

Din punct de vedere temperamental, Rousseau ar putea fi considerat un antiraţionalist, spre deosebire de ceilalţi scriitori francezi ai vremii sale. Dar o asemenea atitudine nu e câtuşi de puţin neobişnuită. Crezurile noastre politice şi sociale îşi au adesea originea în emoţii şi prejudecăţi, deşi le găsim întotdeauna motivaţii raţionale.

Chiar dacă influenţa lui Rousseau nu este chiar atât de mare pe cât susţin admiratorii săi, ea nu poate fi contestată. Este perfect adevărat că a avut un rol însemnat în evoluţia romantismului în literatură şi că şi-a pus pecetea asupra evoluţiei teoriei şi practicii educaţionale. Rousseau a minimalizat importanţa lecturii în educaţia unui copil, recomandând ca emoţiile sale să fie cultivate înaintea raţiunii.

De asemenea, a pus accent pe experienţă în procesul de învăţare. (Întâmplător, Rousseau a fost primul care a pledat pentru avantajele hrănirii copilului la sân.) Ar putea părea uimitor că un om care şi-a abandonat propriii copii a avut îndrăzneala să dea lecţii celorlalţi despre modul cum trebuie să-şi educe odraslele, dar este incontestabil că ideile lui Rousseau au influenţat profund teoria educaţiei moderne.

Există multe concepte interesante şi originale în scrierile politice ale lui Rousseau. Dar dintre toate se remarcă dorinţa de egalitate şi certitudinea că structura existentă a societăţii este nedreaptă. („Omul se naşte liber; şi peste tot este în lanţuri.") Poate că Rousseau nu a îndemnat la violenţă, dar le-a sugerat în mod sigur semenilor săi să se orienteze mai degrabă spre o revoluţie violentă decât spre o reformă treptată.

Concepţiile lui Rousseau referitoare la proprietatea privată (şi la multe alte aspecte ale vieţii sociale) se contrazic în mod frecvent. La un moment dat, el a descris proprietatea drept „cea mai sacră dintre toate drepturile cetăţeneşti." Cu toate acestea, se poate afirma că atacurile sale la adresa proprietăţii private au avut un impact mai mare asupra cititorilor decât comentariile sale laudative. Rousseau s-a numărat printre primii scriitori moderni însemnaţi care au atacat în mod serios instituţia proprietăţii private şi prin urmare poate fi considerat unul din precursorii socialismului şi comunismului modern.

Nu trebuie ignorate nici teoriile constituţionale ale lui Rousseau. Ideea centrală a Contractului social o constituie „alienarea totală a fiecărui asociat şi a tuturor drepturilor sale, în folosul întregii comunităţi". O asemenea frază anulează orice drepturi cetăţeneşti. Rousseau a fost el însuşi un rebel, un om care s-a ridicat împotriva autorităţii, dar principalul efect al scrierilor sale l-a constituit faptul că a justificat regimurile totalitare de mai târziu.

Criticii lui Rousseau l-au caracterizat drept un nevropat (ba chiar un paranoic), un misogin şi un filozof confuz, ale cărui idei sunt lipsite de utilitate practică. Aceste reproşuri sunt în mare parte justificate. Dar mai importante decât minusurile sale sunt sclipirile de intuiţie şi originalitate, care continuă să influenţeze gândirea modernă de mai bine de două secole.