Nici o invenţie nu poate fi pusă în întregime pe seama unui singur om şi nici tiparul nu a făcut excepţie de la această regulă. Sigiliile şi inelele cu sigiliu, care funcţionează pe baza aceluiaşi principiu ca şi tiparul cu blocuri, se foloseau încă din antichitate. Tiparul cu blocuri era cunoscut în China cu multe secole înaintea lui Gutenberg şi, tot aici, a fost descoperită o carte tipărită datând din anul 868.
Procedeul era cunoscut şi în Occident înainte de Gutenberg. Tipărirea cu blocuri face posibilă producerea unui mare număr de copii ale unei singure cărţi. Procedeul prezintă însă un dezavantaj major: deoarece pentru fiecare carte trebuie realizat câte un set nou de blocuri din lemn, metoda nu poate fi aplicată la producerea unei mari varietăţi de cărţi.
Se spune uneori că principala contribuţie a lui Gutenberg a constituit-o inventarea tiparului mobil. Cu toate acestea, tiparul mobil a fost inventat în China, pe la jumătatea secolului al Xl-lea, de către un anume Pi Sheng. Matriţele folosite de acesta erau din ceramică, un material mai puţin rezistent; totuşi, alţi chinezi şi coreeni au adus îmbunătăţiri procedeului şi, cu mult înainte de Gutenberg, coreenii foloseau matriţe metalice.
De fapt, guvernul coreean finanţa o turnătorie pentru producerea de caractere metalice încă de la începutul secolului al XV-lea. În pofida tuturor acestor aspecte, ar fi o greşeală să-i atribuim o importanţă disproporţionată lui Pi Sheng. În primul rând, Europa nu a aflat despre tiparul mobil de Ia chinezi, ci l-a dezvoltat independent. În al doilea rând, tipărirea cu ajutorul caracterelor mobile a fost folosită pe scară largă chiar şi în China abia în vremurile relativ recente, procedeele de tipărire modernă fiind preluate de la civilizaţia occidentală.
Patru sunt componentele esenţiale ale metodelor de tipărire modernă. Primul îl constituie caracterele mobile, alături de o metodă de aranjare şi de fixare pe poziţie a acestora. Al doilea e reprezentat de tiparniţa propriu-zisă.
Al treilea este un tip adecvat de cerneală şi, în sfârşit, al patrulea, un material corespunzător, cum ar fi hârtia, pe care urmează să se tipărească. Hârtia fusese inventată în China mai demult (de către Ts'ai Lun) şi a început să fie folosită în Occident înainte de perioada în care a trăit Gutenberg. Aceasta a fost singura componentă a procesului de tipărire pe care Gutenberg a preluat-o ca atare.
Deşi se obţinuseră unele realizări şi în privinţa celorlalte trei elemente, Gutenberg a introdus o multitudine de ameliorări importante. De exemplu, el a pus la punct un aliaj metalic potrivit pentru tipar, o matriţă pentru turnarea cu precizie a blocurilor de litere, o cerneală pe bază de ulei şi o presă adecvată pentru tipărire.
Dar contribuţia globală a lui Gutenberg a fost mult mai importantă decât oricare dintre invenţiile şi îmbunătăţirile introduse de el. Aceasta rezidă îndeosebi în faptul că a combinat toate elementele procedeului de tipărire într-un sistem eficient de producţie. Pentru tipărire, spre deosebire de toate invenţiile anterioare, este esenţial un procedeu de producţie în masă. O singură puşcă este, în sine, o armă mai eficientă decât un singur arc cu săgeţi. Pe de altă parte, o carte tipărită nu produce un efect diferit în raport cu o carte scrisă de mână. Avantajul tipăririi este prin urmare producţia de masă. Gutenberg nu a pus la punct un dispozitiv unic, ci un întreg procedeu de fabricaţie.
Informaţiile biografice despre Gutenberg sunt sărace. Ştim că s-a născut în jurul anului 1400, în oraşul german Mainz. Contribuţiile sale la meşteşugul tipăritului datează de la jumătatea secolului, iar lucrarea sa cea mai cunoscută, Biblia Gutenberg, a fost tipărită la Mainz, în jurul anului 1454. (Ca o curiozitate, menţionăm faptul că numele lui Gutenberg nu apare efectiv pe nici una din cărţile sale, nici măcar pe Biblia Gutenberg, deşi a fost evident tipărită cu echipamentul său.)
El nu pare să fi fost un om de afaceri prea abil. E cert că nu a reuşit să obţină prea mulţi bani de pe urma invenţiei sale. A fost implicat în mai multe procese, unul dintre ele încheindu-se, după toate probabilităţile, cu cedarea echipamentului de tipărire partenerului său, Johann Fust. Gutenberg a murit în anul 1468, la Mainz.
Ne putem face o idee despre impactul lui Gutenberg asupra istoriei mondiale dacă comparăm evoluţiile ulterioare ale Chinei şi Europei. La naşterea lui Gutenberg, cele două zone înregistrau o dezvoltare tehnologică aproximativ egală. Dar după inventarea tiparului modern, Europa a evoluat foarte rapid, în vreme ce în China - unde tiparul cu blocuri de lemn a continuat să fie folosit multă vreme după aceea - progresul a fost relativ lent. Probabil că ar fi exagerată afirmaţia potrivit căreia dezvoltarea tiparului a reprezentat singurul factor care a provocat această discrepanţă, dar nu poate fi pusă la îndoială importanţa acestuia.
De asemenea ar trebui menţionat faptul că numai trei dintre oamenii de ştiintă incluşi aici au trăit în intervalul de cinci secole anterior lui Gutenberg, în vreme ce şaizeci şi şapte şi-au desfăşurat activitatea după moartea sa. Aceasta îndreptăţeşte afirmaţia că invenţia lui Gutenberg a reprezentat un factor important - poate chiar crucial - în realizarea salturilor revoluţionare din perioada modernă.
După toate probabilităţile, chiar dacă Alexander Graham Bell nu ar fi existat, telefonul ar fi fost totuşi inventat, şi cam în acelaşi interval de timp. Afirmaţia este valabilă şi în cazul altor invenţii.
Fără Gutenberg, totuşi, inventarea tiparului modern s-ar fi amânat vreme de câteva generaţii, aşa că, din perspectiva impactului uriaş al tiparului asupra istoriei ulterioare, Gutenberg merită cu prisosinţă să fie considerat unul dintre cei mai de seamă inventatori.