Johannes Kepler (1571-1630), cel care a descoperit legile mişcării planetelor, s-a născut în 1571, în oraşul Weil der Stadt, din Germania. Cu douăzeci şi opt de ani în urmă apăruse celebra carte a lui Copernic, De revolutionibus orbium coelestium, în care autorul lansa teoria conform căreia planetele se rotesc în jurul Soarelui, nu al Pământului.

Kepler a studiat la Universitatea din Tubingen, pe care a absolvit-o în 1588, iar după trei ani şi-a luat doctoratul. Majoritatea oamenilor de ştiinţă din acea vreme refuzau să accepte teoria heliocentrică a lui Copernic. Dar în timp ce se afla la Tubingen, Kepler a asistat la o prezentare inteligentă a ipotezei heliocentrice şi în scurt timp şi-a însuşit-o.

După ce a plecat de la Tubingen, Kepler a predat câţiva ani la Academia din Graz, perioadă în care a scris prima sa carte despre astronomie (1596). Deşi teoria propusă de Kepler a fost infirmată, a dezvăluit atât de clar talentul în materie de matematică şi originalitatea gândirii autorului său, încît marele astronom Tycho Brahe i-a propus să lucreze ca asistent al său la observatorul de lângă Praga.
Kepler a acceptat oferta şi a început să colaboreze cu Tycho Brahe din ianuarie 1600. Un an mai târziu, Tycho a decedat, dar Kepler se remarcase atât de mult între timp, încît Rudolf al II-lea, împăratul Sfântului Imperiu Roman, l-a numit imediat matematician imperial, în locul lui Tycho, funcţie pe care a deţinut-o tot restul vieţii.

Ca succesor al lui Brahe, Kepler a moştenit imensul volum de observaţii atente asupra planetelor, realizate de Tycho pe parcursul întregii sale activităţi. Deoarece Tycho, ultimul mare astronom înainte de inventarea telescopului, a fost şi cel mai atent observator al vremii sale, însemnările lui erau de o valoare inestimabilă. Kepler considera că o analiză matematică riguroasă a studiilor lui Tycho îi va permite să determine în mod clar care din cele două teorii referitoare la mişcarea planetelor era corectă: cea heliocentrică a lui Copernic, cea mai veche, geocentrică, a lui Ptolemeu sau, poate, o a treia teorie, propusă de Tycho însuşi. După ani de calcule istovitoare, Kepler a descoperit, spre uimirea sa, că observaţiile lui Tycho nu susţineau nici una din cele două teorii existente!

În cele din urmă, Kepler şi-a dat seama care era problema. La fel ca Tycho Brahe, şi Copernic pornise de la premisa că orbitele planetare au forma unor cercuri sau combinaţii de cercuri, când de fapt ele nu erau circulare, ci elipsoidale.

Chiar şi după ce a descoperit soluţia de bază, au mai trecut luni de zile de calcule complicate menite să demonstreze în ce măsură teoria sa corespundea observaţiilor lui Tycho. Importanta sa lucrare, Astronomia Nova, publicată în 1609, a prezentat primele două legi ale mişcării planetelor. Prima lege stipulează că fiecare planetă se mişcă în jurul Soarelui pe o orbită eliptică, în centrul căreia se află Soarele.

Potrivit celei de-a doua legi, deplasarea unei planete devine mai rapidă pe măsură ce se apropie de Soare; viteza unei planete variază astfel încît ariile descrise de raza vectoare de la Soare la planeta respectivă în intervale egale de timp sunt egale. Peste zece ani, Kepler a dat publicităţii cea de-a treia lege conform căreia cu cât o planetă se află mai departe de Soare, cu atât îşi va încheia mai târziu ciclul de revoluţie, pătratul perioadei de revoluţie fiind direct proporţional cu cubul distanţei de la Soare.

Deoarece au furnizat o descriere completă şi corectă a mişcării planetelor în jurul soarelui, legile lui Kepler au rezolvat una din problemele de bază ale astronomiei, a cărei soluţie a fost eludată chiar şi de genii ca Galileo şi Copernic. Bineînţeles, Kepler n-a explicat de ce planetele se mişcă pe orbitele lor, problema fiind elucidată mai târziu, în acelaşi secol, de Isaac Newton. Dar legile lui Kepler au constituit un preludiu vital pentru marea sinteză a lui Newton. („Am reuşit să văd mai departe decât alţi oameni, a spus Newton odată, pentru că am stat pe umerii unor uriaşi." Fără îndoială, Kepler era unul din uriaşii la care se referea.)

Contribuţia lui Kepler la dezvoltarea astronomiei este comparabilă cu aceea a lui Copernic. Ba chiar în unele privinţe, realizarea lui e mai impresionantă. A fost mai original şi a avut de întâmpinat dificultăţi imense. Tehnicile matematice nu erau atât de avansate la vremea aceea şi nu existau maşini de calcul.
Ţinând seama de importanţa realizărilor lui Kepler, pare surprinzător că rezultatele lui au fost aproape ignorate la început, chiar şi de un mare om de ştiinţă de talia lui Galileo. (Ignorarea legilor lui Kepler de către Galileo surprinde mai ales datorită faptului că cei doi corespondau şi rezultatele lui Kepler i-ar fi oferit argumente pentru a combate teoria lui Ptolemeu.)

Dar chiar dacă alţii nu s-au grăbit să-i aprecieze realizarea, Kepler şi-a dat seama de importanţa ei. Iată ce scria el plin de entuziasm: Sunt foarte încântat... Mi-a apărut cartea. Va fi citită fie de contemporanii mei, fie de posteritate - oricum, nu contează de cine anume. N-are decât să aştepte şi o sută de ani un cititor, aşa cum Dumnezeu a aşteptat şase mii de ani să-i înţeleagă cineva creaţia.

Însă treptat, pe parcursul anilor, lumea ştiinţifică a înţeles semnificaţia legilor lui Kepler. De fapt, mai târziu, în cursul aceluiaşi secol, un argument major în favoarea teoriilor lui Newton l-a constituit chiar faptul că legile lui Kepler derivau din ele. Şi invers, ţinând seama de legile mişcării ale lui Newton, s-ar putea deduce legile newtoniene ale gravitaţiei din legile lui Kepler. Chiar şi fără asemenea raţionamente, Kepler s-a dovedit destul de perspicace pentru a intui că mişcările planetelor sunt guvernate de forţe care emană din Soare.

În afară de legile mişcării planetelor, Kepler a mai avut câteva contribuţii minore la dezvoltarea astronomiei. De asemenea, lui îi revin marile merite în dezvoltarea teoriei opticii. Din păcate, ultimii săi ani au fost umbriţi de probleme personale. Germania intra în haosul războiului de treizeci de ani şi oamenii se confruntau cu mari dificultăţi.

Unul din neajunsuri îl constituia imposibilitatea de a-şi primi salariul. Împăraţii Sfântului Imperiu Roman erau răi platnici chiar şi în vreme de pace, iar atunci când a izbucnit războiul, situaţia s-a agravat. Kepler, care se căsătorise de două ori şi avea doisprezece copii, trecea prin mari dificultăţi financiare. O altă problemă a fost mama sa, arestată pentru vrăjitorie în 1620. Kepler s-a străduit din răsputeri s-o salveze şi până la urmă a reuşit s-o elibereze înainte de a fi supusă la torturi.

Johannes Kepler a murit în 1630, la Regensburg, în Bavaria. Mormântul său a fost distrus în vâltoarea războiului de treizeci de ani. Dar legile lui referitoare la mişcarea planetelor s-au dovedit o piatră funerară mai trainică decât oricare altă lespede din piatră.