Louis Jacques Mande Daguerre (1787-1851) a fost cel care, spre sfârşitul anului 1830, a elaborat prima metodă practică de obţinere a fotografiilor.
Daguerre s-a născut în 1787, în oraşul Cormeilles-en-Parisis, din nordul Franţei. În tinereţe a avut preocupări artistice. Pe la treizeci şi cinci de ani, a proiectat diorama, un şir spectaculos de picturi panoramice cu efecte speciale de iluminare. În aceeaşi perioadă şi-a propus să pună la punct o metodă de reproducere automată a peisajelor lumii fară pensulă şi vopsele - cu alte cuvinte, o cameră foto. Primele lui tentative de construire a unei camere foto funcţionale au eşuat.
În 1827, el l-a întâlnit pe Joseph Nicephore Niepce, care încercase şi el (şi chiar cu un oarecare succes) să inventeze aparatul de fotografiat. După doi ani, au devenit parteneri. În 1833, Niepce a murit, însă Daguerre a perseverat în eforturile sale şi, în 1837, a reuşit să pună la punct un sistem practic de fotografiere, numit „daghereotip".
În 1839, Daguerre a făcut cunoscut procedeul, fără a cere brevet: în schimb, guvernul francez le-a acordat pensii viagere atât lui Daguerre, cât şi fiului lui Niepce. Anunţarea invenţiei lui Daguerre a stârnit senzaţie. El a devenit eroul zilei, copleşit de onoruri, în timp ce metoda sa s-a răspândit rapid. În scurtă vreme, Daguerre s-a retras din activitate. A murit în 1851, în casa sa de la ţară, de lângă Paris.
Puţine invenţii au cunoscut atâtea întrebuinţări ca fotografia. Aceasta este folosită pe scară largă aproape în toate domeniile cercetării ştiinţifice.
Are o sumedenie de aplicaţii industriale şi militare. Este un gen de artă pentru unii, iar pentru milioane de alţi oameni un hobby plăcut. Fotografiile transmit informaţii (sau dezinformări) în educaţie, jurnalism, publicitate. Deoarece fotografiile sunt capabile să păstreze vii amintirile, ele au devenit cele mai obişnuite suveniruri şi instantanee. Desigur, şi cinematografia este un important domeniu subsidiar fotografiei, care - pe lângă faptul că reprezintă un mijloc important de divertisment - are practic la fel de multe aplicaţii ca fotografia.
Nici o invenţie nu derivă în întregime din munca unui singur om; iar calea lui Daguerre a fost netezită de mulţi alţii. Camera obscură fusese inventată cu cel puţin opt secole înaintea lui Daguerre. În secolul al XVI-lea, Girolamo Cardano a aşezat o lentilă în faţa deschizăturii camerei obscure. Aceasta a fost o formă preliminară interesantă a camerei moderne de luat vederi; totuşi, imaginea nu era permanentă şi deci cu greu ar fi putut fi considerată fotografie. O altă fază preliminară importantă a constituit-o descoperirea lui Johann Schulze, din anul 1727, cu privire la sensibilitatea sărurilor de argint la lumină. Deşi a folosit descoperirea pentru a fixa câteva imagini efemere, Schulze nu a perseverat.
Predecesorul care s-a apropiat cel mai mult de rezultatul lui Daguerre a fost Niepce, care a şi devenit partenerul acestuia. Prin 1820, Niepce a descoperit că bitumul de Iudeea, un tip de asfalt, este sensibil la lumină. Combinând această substanţă cu o cameră obscură, Niepce a reuşit să facă primele fotografii din lume. (Una, realizată în 1828, încă mai există.) Din acest motiv, unele persoane sunt de părere că Niepce ar trebui considerat adevăratul inventator al fotografiei. Totuşi, metoda de fotografiere a lui Niepce nu era deloc practică, deoarece necesita un timp de expunere de opt ore, după care se obţinea o fotografie mai degrabă neclară.
Daguerre recursese la imprimarea imaginii pe o placă acoperită cu iodură de argint. O expunere de cincisprezece-douăzeci de minute era suficientă, ceea ce a făcut ca metoda, deşi incomodă, să aibă o utilitate practică. La doi ani după ce metoda lui Daguerre a fost dată publicităţii, alte persoane au propus o uşoară modificare: adăugarea de bromură de argint în iodura de argint folosită ca material fotosensibil. Această uşoară schimbare a contribuit la reducerea considerabilă a timpului de expunere necesar, făcând posibilă realizarea unor portrete fotografice.
În 1839, la scurt timp după ce a fost anunţată invenţia lui Daguerre William Henry Fox Talbot, un om de ştiinţă englez, a conceput o nouă metodă de fotografiere, care presupunea obţinerea iniţială a unei imagini negative, aşa cum se face astăzi. Este interesant că Talbot reuşise să realizeze primele fotografii în 1835, cu doi ani înainte de primele „dagherotipuri". Dar Talbot, care era angajat în alte proiecte, nu a perseverat în experimentele sale fotografice. Dacă ar fi făcut acest lucru, probabil că ar fi pus bazele unui sistem comercial înaintea lui Daguerre şi ar fi fost astăzi considerat inventatorul fotografiei.
În anii care au urmat lui Daguerre şi Talbot, s-au adus îmbunătăţiri enorme în domeniul artei fotografice (procesul cu placa umedă, procesul cu placa uscată, pelicula modernă, fotografiile color, filmele, fotografia Polaroid, xeroxul). În ciuda numărului mare de persoane implicate în dezvoltarea fotografiei, cred că Louis Daguerre a avut de departe cea mai importantă contribuţie.
Înaintea lui nu a existat un sistem practic de fotografiere, iar tehnica imaginată de el umplea această lacună, astfel că în scurt timp a fost folosită pe scară largă. Mai mult, invenţia sa, care s-a bucurat de multă publicitate, a impulsionat perfecţionările ulterioare. Este adevărat că metodele de fotografiere pe care le folosim astăzi sunt foarte diferite de aceea a „daghereotipului"; totuşi, în absenţa acestor metode ulterioare, invenţia lui Daguerre ar fi constituit o tehnică de fotografiere utilizabilă.