Unica operă care ne-a rămas de la Lucreţiu, marele poet roman al antichităţii, este un lung poem didactic care rezonează cu gândirea ştiinţifică, în accepţiunea actuală a acestui concept. Sensibilitatea ştiinţifică şi scepticismul lui au intrat într-un con de umbră în perioada Evului Mediu, dar atunci când în Italia s-a descoperit, în 1417, o copie avariată a poemului "De rerum natura", el şi-a redobândit locul cuvenit în istoria ştiinţei.

Lucreţiu este cel care a readus în Europa Renaşterii infuzia gândirii epicuriene, bazată pe atomismul lui Democrit din Abdera. El a exercitat o puternică influenţă asupra filozofilor mecanicişti, dar şi asupra lui Isaac Newton şi a multor personalităţi ale Iluminismului.

Despre viaţa lui Titus Lucretius Carus nu se ştie nimic precis. El ajunsese la vârsta maturităţii în timpul crudei şi periculoasei domnii a lui Sulla şi a trăit să vadă ascensiunea, dar nu şi asasinarea lui Iulius Cezar. Succinta trecere în revistă a istoriei romane a acestei perioade, reflectată în opera lui Lucreţiu, dezvăluie faptul că pătura conducătoare îşi pierduse mult din integritatea morală de odinioară, caracterizându-se prin egoism şi aroganţă. În plus, apăruse o populaţie urbană, oprimată, iar banditismul înflorea. Senatorul roman Cicero, care fusese obligat să ia calea exilului şi care se dedicase literaturii, scria unui frate, în jurul anului 55 î.Hr., că poemele lui Lucreţiu „vădesc geniu, dar şi virtuţi artistice”.

"De rerum natura" este dedicată unui politician, Memmius, pretor şi ulterior guvernator al Bitiniei, despre care se ştie că era lipsit de gust şi nedemn de poezia lui Lucreţiu. Lucrarea poartă în mare măsură pecetea filozofiei lui Epicur (341-271 î.e.n.), gânditor grec influenţat de Democrit (cca 470-360 î.Hr.), fondatorul atomismului (se spune că Epicur ar fi scris circa trei sute de cărţi, dar în prezent dispunem doar de câteva fragmente din acestea. Şi Democrit a fost prolific, însă din cele 72 de cărţi ale lui nu s-a păstrat mai nimic. Acest lucru subliniază şi mai mult faptul că influenţa atribuită lui Lucreţiu - care justifică includerea sa în prezenta lucrare - nu se datorează originalităţii lui, ci frumuseţii versurilor şi publicării acestora în Europa renascentistă.).

In cele şase cărţi ale lucrării, Lucreţiu se ocupă de teoria atomică, precum şi de psihologie, şi prezintă o teorie a cosmosului şi a fenomenelor naturale. Iată câteva idei din gândirea lui Lucreţiu:
1. Lumea este constituită din atomi care sunt într-o permanentă mişcare.
2. Obiectele pe care le vedem şi le atingem sunt compuse din diferite tipuri de atomi; numai anumite componente pot exista.
3. Universul a început cândva şi se va sfârşi la un moment dat, în viitor.
4. Mintea şi trupul nu sunt lucruri separate; există o singură substanţă corporală.
5. Mintea se naşte şi moare; nu există viaţă după moarte; închipuirea Infernului este o proiecţie a suferinţei pe care o trăieşti pe pământ.
6. Plantele şi animalele au apărut pe pământ, dar nu toate speciile au supravieţuit.
7. Superstiţiile derivă din ignoranţă.

Lucreţiu ne apare ca un filozof modern din cauza gândirii sale desprinse de teologie; el nu atribuie lucrurilor sau evenimentelor scopuri superioare sau idealuri. „Nu trebuie să ne imaginăm", scrie Lucreţiu, „că ochii noştri strălucitori au fost făcuţi într-adins [sau că] braţele noastre au reprezentat o adaptare la umerii noştri puternici, ori că mâinile au fost anexate drept ajutor, pentru că s-ar putea să fie necesare ca să susţină viaţa." Mai degrabă, subliniază el, „lucrul născut creează utilitatea.

Nu exista văz înainte de apariţia ochilor şi nici grai înaintea creării limbii". Abordarea nonteleologică, refuzul de a atribui o finalitate lucrurilor, este un atribut fundamental al gândirii ştiinţifice, care altfel ar deveni dogmă şi nu ar avansa în nici un fel. Gândirea teleologică, în schimb, este o trăsătură caracteristică a oricărui sistem de gândire preştiinţifică din Europa şi continuă să facă referire la aşa-zisa „ştiinţă a creaţiei".

În biologie, Lucreţiu este un precursor al teoriei originii speciilor, al selecţiei naturale şi al moştenirii unor trăsături specifice. „Se poate uneori întâmpla ca un copil să aibă trăsături ale bunicilor sau să amintească de străbunicii săi", scrie Lucreţiu. „Aceasta pentru că părinţii lui au în corpurile lor seminţe latente, care se grupează în multe combinaţii şi care vin din moştenirea ancestrală transmisă de la generaţie la generaţie."

Totuşi, Lucreţiu nu cunoştea noţiunea de evoluţie a speciilor, ceea ce ni se pare firesc atâta vreme cât n-a fost în contact, ca Darwin, cu o întreagă lume de crescători de plante şi animale şi cu produsul muncii acestora.
"De rerum natura" este o carte despre care se poate spune că a schimbat istoria lumii. Ea a fost efectiv pierdută pentru europeni până în momentul în care un umanist italian, Gian Francesco Poggio, a descoperit, la începutul secolului al XV-lea, o copie deteriorată într-o mănăstire din Germania.

Lucreţiu a fost publicat şi studiat în timpul Renaşterii şi, în ciuda acuzaţiilor de ateism care i s-au adus, Biserica Catolică n-a interzis niciodată apariţia cărţii "De rerum natura". Admiratorii ei s-au înmulţit în secolul al XVI-lea, iar gânditorii iluminişti l-au considerat pe Lucreţiu o personalitate proeminentă. Importanţa lui pentru gândirea ştiinţifică nu a putut decât să crească după ce John Dalton a redescoperit teoria atomică în secolul al XIX-lea.

Despre Lucreţiu s-a scris mult şi în termeni elogioşi, începând cu Virgiliu, în secolul I d.Hr. şi terminând cu Voltaire, în secolul al XVIII-lea. În 1924, Albert Einstein aduce un omagiu geniului şi minţii iscoditoare a lui Lucreţiu într-o prefaţă la o ediţie germană a cărţii. „Deşi nu este un om de ştiinţă în sensul modern al cuvântului", scrie George Hadzsits mai recent, „căutarea legilor care guvernează universul şi credinţa în ele i-au asigurat [lui Lucreţiu] un loc de frunte.

A fost un mare aventurier care a urmărit ceea ce îşi propune întreaga cercetare ştiinţifică - eliberarea de controlul naturii, eliberarea de îngrozitorul control al ignoranţei, al superstiţiei şi al fricii." Nu se mai poate spune, fără riscul de a deveni prea didactici şi hagiografi, decât un singur lucru - dacă toţi copiii de şcoală din zilele noastre l-ar citi şi l-ar discuta pe Lucreţiu, lumea ar deveni mai bună.