Ludwig van Beethoven (1770-1827), cel mai mare compozitor din istoria muzicii, s-a născut în 1770, în oraşul Bonn din Germania. El şi-a afirmat talentul la o vârstă fragedă, primele sale lucrări fiind tipărite în 1783.

În anii tinereţii, a vizitat Viena, unde l-a cunoscut pe Mozart; totuşi, relaţia lor a fost de scurtă durată. În 1792, Beethoven s-a întors la Viena şi a studiat o vreme cu Haydn, cel mai important compozitor al Vienei (Mozart murise cu un an înainte). Beethoven avea să rămână în Viena, capitala muzicală a lumii pe vremea aceea, pentru tot restul vieţii.

Extraordinara virtuozitate de pianist a lui Beethoven a produs o puternică impresie, tânărul Beethoven remarcându-se nu numai ca interpret, ci şi ca pedagog. Curând a devenit şi un compozitor prolific. Lucrările sale au fost bine primite, iar pe la douăzeci şi cinci de ani, editorii se înghesuiau să i le publice.

Înainte de a împlini treizeci de ani, Beethoven a avut primele simptome de surzire. Evident, tânărul compozitor a fost profund tulburat din cauza acestui incident funest. O vreme chiar s-a gândit serios la sinucidere.

Uneori se consideră că între anii 1802 şi 1815 ar fi fost cuprinsă perioada de mijloc a carierei lui Beethoven. În acest interval, el a început să se retragă din societate, pe măsură ce surzenia avansa, lăsând falsa impresie că ar fi un mizantrop. A avut câteva aventuri cu tinere domnişoare, dar se pare că toate s-au terminat în mod nefericit; nu s-a însurat niciodată.

Beethoven a continuat să fie un compozitor prolific. Dar, pe măsura trecerii timpului, a dat tot mai puţină atenţie preferinţelor muzicale ale auditoriului din vremea sa. Cu toate acestea, succesele lui se ţineau lanţ.

Până la vârsta de patruzeci de ani, Beethoven a surzit complet. În consecinţă, nu a mai dat concerte publice şi a dus o viaţă tot mai retrasă. Lucrările sale au devenit din ce în ce mai greu de înţeles. În ultima vreme, compunea în principal pentru el însuşi şi pentru un auditoriu ideal din viitor. Se spune că i-ar fi declarat unui critic: „Nu compun pentru tine, ci pentru o eră care va veni".

Este una din cele mai crude ironii ale sorţii ca celui mai talentat compozitor al tuturor timpurilor să-i fie hărăzit handicapul surzeniei. Dacă, printr-un efort de voinţă supraomenesc, Beethoven ar fi reuşit să menţină calitatea compoziţiilor sale, destinul lui ar fi fost extraordinar. Dar adevărul este chiar mai straniu decât închipuirea. Realitatea e că, în timpul surzeniei sale totale, Beethoven nu s-a mulţumit doar să egaleze nivelul compoziţiilor anterioare. Lucrările scrise în aceşti ultimi ani sunt considerate cele mai mari capodopere ale sale. A murit în 1827, în vârstă de cincizeci şi patru de ani.

Opera imensă a lui Beethoven include nouă simfonii, treizeci şi două de sonate pentru pian, cinci concerte pentru pian, zece sonate pentru vioară şi pian, o serie de cvartete de coarde, muzică vocală, operă şi multe altele. Dar mult mai important decât aspectul cantitativ este cel calitativ. Lucrările lui combină perfect intensitatea sentimentului cu perfecţiunea stilului. Beethoven a demonstrat că muzica instrumentală nu mai putea fi considerată o formă de artă de importanţă secundară, compoziţiile sale ridicându-se la cel mai înalt nivel artistic.

Beethoven a fost un compozitor foarte original, ale cărui inovaţii au avut un efect de durată. A lărgit orchestra. A mărit lungimea simfoniei şi i-a lărgit domeniul. Demonstrând enormele posibilităţi ale pianului, el a contribuit la consacrarea acestuia ca cel mai important instrument. Beethoven a marcat trecerea de la stilul clasic la cel romantic, iar operele sale au prefigurat multe din trăsăturile caracteristice romantismului.

Beethoven a exercitat o influenţă profundă asupra multor compozitori din generaţiile ulterioare, inclusiv a unora cu stiluri atât de diverse, cum ar fi Brahms, Wagner, Schubert şi Ceaikovski. De asemenea, el a pregătit drumul lui Berlioz, Gustav Mahler, Richard Strauss şi al multor altora.

Nu încape nici o îndoială că Beethoven trebuie considerat cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor. Deşi Johann Sebastian Bach se bucură de un prestigiu aproape egal, lucrările lui Beethoven sunt ascultate pe o arie mai largă şi mai mult decât cele ale lui Bach. Iar numeroase inovaţii pe care le-a introdus Beethoven, au exercitat o influenţă mult mai profundă asupra dezvoltării ulterioare a muzicii decât lucrările lui Bach.

În final, aş face o scurtă discuţie privitoare la influenţa compozitorilor în comparaţie cu cea a scriitorilor, pictorilor şi sculptorilor. Consider că, ideile politice şi etice putând fi mai lesne şi mai limpede exprimate prin cuvinte decât prin note muzicale sau imagini, literatura are cel mai mare impact asupra oamenilor, opera lui Shakespeare, de exemplu, fiind de aceea mult mai influentă decât cea a lui Beethoven, Bach sau Michelangelo.

Mergând mai departe pe acelaşi fir al raţionamentului, pe locul doi, ca importanţă, s-ar afla muzica, deoarece majoritatea persoanelor îşi petrec mai mult timp ascultând o arie decât privind un tablou sau o sculptură. Dar asta nu înseamnă că trebuie neglijat rolul jucat de vreunul dintre aceste domenii. Fiecare dintre ele şi-a adus aportul, mai mult sau mai puţin, la dezvoltarea noastră culturală.