Mao Zedong (1893-1976). Conducător revoluţionar chinez aflat la putere din 1927 până la sfârşitul vieţii.

„Marele cârmaci", recordmen istoric al autorităţii
Nimeni în istorie nu a fost urmat de atât de mulţi oameni. Aportul său teoretic la marxism, pe care el îl socotea modest, a revoluţionat totuşi însăşi revoluţia.

Istoria personală a lui Mao Zedong se confundă cu cea a influenţei autorităţii sale asupra revoluţiei chineze: dacă luăm în considerare anii în care a condus imensele regiuni eliberate, cu mult înainte de cucerirea Pekinului, în 1949, Mao a fost la putere în China din 1927 pînă în 1976.

Considerat la început că deviază de la leninismul ortodox, Mao a fost „Marele Cârmaci", pentru şapte sute de milioane de chinezi. La un sfert de secol după moartea sa, bilanţul este contestat, inclusiv în China. Totuşi, puterea de fascinaţie a lui Mao atât asupra poporului chinez în luptă, cât şi asupra mişcărilor studenţilor occidentali sau asupra grupurilor de gherilă din lumea a treia, continuă să uimească şi să contrazică analiza obiectivă, într-atât a fost de importantă şi de durabilă.

„Ochiul ţăranului vede bine"
Prima mare ruptură a lui Mao cu marxismul oficial datează din 1927: în acest moment, el a înţeles definitiv că revoluţia chineză nu putea fi împlinită doar de trei milioane de muncitori, când ţara număra mai mult de cinci sute de milioane de ţărani. Eşecul dureros al comuniştilor ortodocşi, masacraţi în oraşe, este compensat strălucit de succesele sale personale în sate.

Aici, ştie să cristalizeze vechile tradiţii de jacquerie ale ţăranilor chinezi învăţându-i să-şi consolideze victoria : reformă agrară, administraţie locală condusă de comitete comparabile sovietelor din Rusia, organizarea autodefensivă a „zonelor eliberate". Teoria „bazelor roşii" dezminte conceptul leninist al insurecţiei urbane. Totuşi, comunismul funcţionează destul de bine în China unde, în ciuda neplăcerilor războiului cu armata Gomindanului, Mao reuşeşte să răspândească în ţară, încet-încet, regiuni care scapă de sub controlul guvernului central.

„Puterea este în vârful puştii"
Mao suferă câteva eşecuri, legate de greşelile strategice ale conducerii partidului comunist chinez, care continuă să se supună directivelor lui Sta-lin.

Insă după Lungul Marş
epopeea colectivă a 40 de mii de comunişti scăpaţi teferi din mâinile trupelor guvernamentale, prin păduri şi munţi, străbătând mii de kilometri, prestigiul său devine imens. Mao organizează, în noua bază roşie din interiorul ţării, ceea ce el numeşte „războiul prelungit" sau „războiul de partizani". Cu o conducere unită în jurul tezelor sale nonconformiste, reuşeşte să elibereze progresiv, printr-un fel de confiscare a teritoriului guvernamental, o mare parte a satelor chineze. Agresiunea japoneză împotriva ţării îi permite să apară ca singurul lider cu adevărat eficace în termeni de apărare naţională, din 1937.

Pentru ţăranii chinezi, este un eliberator, în toate sensurile cuvântului: abolirea iobăgiei şi a datoriilor, eliminarea nobililor de ţară, executarea seniorilor, victoria împotriva japonezilor, care acţionează cu cruzime în teritoriile ocupate din Manciuria.

După Hiroshima, Mao şi tabăra naţionalistă a Kuomintangului rămân singuri, faţă în faţă: conducătorul comunist, împotriva părerii lui Stalin, refuză să depună armele şi să cedeze „bazele roşii". Războiul se reia în 1946. Mao este de acum înainte un lider comunist disident, dar victoria sa din 1949 îl reconciliază cu autorităţile sovietice. întreaga China intră în comunism.

„Important este omul, nu materialul"
Apare imediat o problemă: poporul chinez s-a adunat în jurul lui Mao Zedong, adică în jurul unei viziuni chineze a comunismului. Or, experţii sovietici, omniprezenţi în ţară în numele cooperării, au o idee foarte diferită despre construcţia socialismului.

In 1960, Mao rupe legăturile cu marele frate rus şi revine la calea chineză. întrucât partidul a fost invadat de birocraţia experţilor, întrucât industria şi agricultura nu se mai potrivesc decât cu tehnologia modernă, Mao lansează o revoluţie în revoluţie; instigaţi de el, studenţii revoluţionari („gărzile roşii"), atacă cadrele „revizioniste", le deposedează de posturile şi de privilegiile lor. De acum înainte ideologia va fi mai presus de competenţă; Mao afirmă primatul omului asupra tehnicii şi conduce China spre o economie austeră dar egalitară, mai mult agricolă decât industrială.

Reluând cuvântul de ordine „să contăm pe propriile forţe", însufleţeşte ţara în lupta colectivă pentru bunăstare şi readuce la ordinea zilei frazeologia revoluţionară cea mai radicală. Prietenul său, Lin Piao, concepe un manual al militantului compus din citate ale lui Mao, clasate pe teme. Această Cărticică roşie, difuzată în lume în mai mult de două miliarde de exemplare, este pe măsura extraordinarei autorităţi morale pe care Mao o are de acum înainte asupra gîndirii revoluţionare. La moartea sa, la zece ani după Revoluţia culturală, nimeni nu îndrăzneşte oficial să-i contesteze bilanţul. Nu este cazul nici astăzi...

Organizator
Operele complete ale lui Mao Zedong, editate în timpul Revoluţiei culturale pentru a pune în evidenţă originalitatea teoretică a preşedintelui Mao, formează mai multe volume groase.

Dacă le examinăm cu atenţie, ne dăm seama că esenţialul e constituit din directive şi intervenţii menite să ajute cadrele comuniste locale să organizeze mai bine războiul, producţia agricolă, transportul mărfurilor etc.

Cele două texte teoretice mai importante ale lui Mao au abia câteva zeci de pagini {Despre contradicţie şi Despre practică).

Dialectică
Fascinaţia exercitată de teoreticianul Mao asupra anumitor marxişti occidentali ţine de concepţia sa, foarte orientală, asupra dialecticii.

Această autoritate teoretică s-a construit pe o simplă montare a teoriilor lui Hegei şi Marx: astfel, Mao insistă mai mult asupra „unităţii contrariilor" în procesul dialectic. Mai mult, distinge elementul principal al contradicţiei şi contradicţiile secundare.

Deşi neînsemnată în aparenţă, această dezbatere a avut consecinţe foarte grave, deoarece ortodocşii de ia Moscova l-au considerat pe Mao disident imediat după ce acest text a apărut, în 1937.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment