Margaret Thatcher (născută în 1925). Om Politic britanic, prim-ministru din 1979 pînă în 1991.

„Doamna de fier", în punctul cel mai înalt al conservatorismului
Ideolog al ultraliberalismului şi favorabilă soluţiilor de forţă, Margaret Thatcher a preferat întotdeauna conflictul, negocierii. Unul dintre elementele constitutive ale autorităţii lui Margaret Thatcher asupra populaţiei Regatului Unit este dragostea sa pentru luptă şi modul direct de a angaja conflictele.

De ce să negociem?
In toate domeniile acţiunii lui „Maggy" se observă o constantă: nu se pleacă în faţa nici unui şantaj şi loveşte prima.

Proba este exemplul irlandez : cînd un deputat secesionist irlandez, Bobby Sands, face o grevă a foamei periculoasă pentru viaţă ca să obţină statutul de prizonier politic, Margaret Thatcher dispreţuieşte lupta lui şi îl îndeamnă să „mănînce puţin", dar acesta moare în celulă fără să fi cedat, nici el.

In momentul războiului Malvinelor, cînd argentinienii au invadat cu imprudenţă acest arhipelag de la capătul lumii unde trăiesc 2000 de cetăţeni britanici, Margaret Thatcher trimite un întreg corp expediţionar. Argentina urcă miza, dar propune negocieri: răspunsul britanic este limpede: dis-de-dimineaţă, un submarin britanic scufundă un vas argentinian ce transporta trupe şi 400 de marinari se îneacă în apa îngheţată.

Cînd începe greva minerilor englezi, Maggy anunţă că nu va ceda. In optsprezece luni de grevă, muncitorii, epuizaţi şi demoralizaţi, au golit casele de bani ale sindicatelor. Apoi Maggy aduce organizaţiile muncitoreşti în faţa justiţiei, pune să fie condamnate şi le sufocă din punct de vedere financiar, punînd capăt puterii Tracic Unions britanice.

Cînd, la sfîrşitul anilor '80, cearta pe poli tax (un fel de impozit forfetar) izbucneşte, Margaret foloseşte forţa pentru a dispersa manifestanţii. Cînd partidul său îi cere să cedeze, preferă să-i lase locul lui John Major. Un an mai tîrziu se va răzbuna pe prieteni şi în acelaşi timp pe duşmanii săi, publicînd nişte memorii otrăvite care arată cît de mult îi lipsea lupta, în refugiul său aurit.

Innobilată recent de regină, Maggy Thatcher distribuie evaluări pozitive şi negative tuturor, apărîndu-şi bilanţul politic şi economic cu o îndîrjire care continuă să înspăimînte lumea politică britanică.

„Să facem să se retragă frontierele statului"
Primul discurs al lui Maggy în faţa Camerei Comunelor, în 1979, enunţă un credo ultraliberal: trebuie privatizate serviciile publice, reduse deficiturile şi uşurate taxele sociale care apasă asupra întreprinderilor. Statul providenţă a trăit. Statul imaginat de lordul Keynes face loc unui non-stat al economistului american Friedman.

Redresarea economică şi financiară asigurată în cei doisprezece ani cît Margaret Thatcher a fost la putere este încărcată de un bilanţ social extrem de îngrijorător.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment