Martin Luther (1483-1546) , omul care sfidând Biserica Romano-Catolică a iniţiat Reforma Protestantă, s-a născut în 1483 în oraşul german Eisleben. A primit o bună educaţie universitară şi un timp a studiat dreptul, se pare la sugestia tatălui său.

Totuşi, nu şi-a desăvârşit pregătirea în domeniul dreptului, preferând să devină călugăr augustin. În 1512, a obţinut titlul de doctor în teologie la Universitatea din Wittenberg şi în scurt timp a intrat în rândurile corpului profesoral al acesteia.

Nemulţumirile lui Luther la adresa Bisericii au prins contur treptat. În 1510, cu ocazia unei călătorii la Roma, a fost şocat de venalitatea şi corupţia clerului de la Roma. Dar chestiunea imediată care i-a stârnit proteste vehemente a constituit-o practica Bisericii de vindere a indulgenţelor. (O indulgenţă era o iertare a păcatelor acordată de Biserică; ea putea să includă o reducere a timpului pe care păcătosul urma să-l petreacă în purgatoriu.)

Pe 31 octombrie 1517, Luther a lipit pe uşa bisericii din Wittenberg celebrele Nouăzeci şi cinci de teze, în care denunţa cu tărie venalitatea Bisericii în general, şi practica vânzării indulgenţelor în special. Luther i-a trimis arhiepiscopului de Mainz o copie a tezelor respective. În plus, acestea au fost tipărite şi răspândite în întreaga regiune.

Protestele lui Luther împotriva Bisericii au devenit tot mai vehemente, el ajungând curând să conteste autoritatea papei şi a conciliilor generale ale Bisericii, şi să se lase călăuzit numai de Biblie şi de raţiunea pură. Cum era de aşteptat, Biserica a reacţionat cu promptitudine. Luther a fost convocat să apară în faţa oficialităţilor ecleziastice şi, după numeroase audieri şi ordine de retractare, Dieta de la Worms (1521) l-a declarat eretic şi proscris, scrierile lui fiind interzise.

În mod normal, toate acestea ar fi trebuit să sfârşească prin arderea lui Luther pe rug. Însă ideile sale dobândiseră un larg sprijin în rândurile populaţiei şi printre câţiva principi germani. Deşi Luther a fost nevoit să se ascundă timp de circa un an, susţinerea de care se bucura în Germania i-a permis să evite o pedeapsă mai gravă.

Luther a scris foarte mult, lucrările sale exercitând o influenţă considerabilă. Una dintre cele mai importante realizări ale sale a fost o traducere a Bibliei în germană. Aceasta i-a permis oricărei persoane alfabetizată să studieze direct Sfânta Scriptură, fară să mai facă apel la Biserică sau la preoţii acesteia. (Pe de altă parte, stilul impecabil al traducerii lui Luther a influenţat enorm evoluţia limbii şi literaturii germane.)

Desigur, teologia lui Luther nu poate fi descrisă amănunţit într-un spaţiu limitat. Una din ideile lui fundamentale constă în doctrina justificării numai prin credinţă, o idee a cărei origine se află în scrierile Sfântului Pavel. Luther considera ca omul, prin natura sa, este atât de împovărat de păcate, încît numai faptele bune nu sunt suficiente pentru a-l salva de blestemul etern. Mântuirea nu vine decât prin credinţă şi prin graţia lui Dumnezeu.

Dacă aşa stăteau lucrurile, fără îndoială că vânzarea indulgenţelor de către Biserică reprezenta o practică nepotrivită şi ineficientă. Mai mult, ideea tradiţională conform căreia Biserica ar fi un intermediar necesar între creştin şi Dumnezeu era greşită. În conformitate cu doctrinele lui Luther, raţiunea de a fi a Bisericii Romano-Catolice dispărea dintr-o trăsătură de condei.

Pe lângă faptul că a pus la îndoială rolul esenţial al Bisericii, Luther a mai protestat şi împotriva altor credinţe şi practici ale acesteia. De exemplu, el a contestat existenţa purgatoriului şi necesitatea ca membrii clerului să rămână celibatari. El însuşi s-a căsătorit în anul 1522, cu o fostă călugăriţă care i-a dăruit şase copii. Luther a murit în anul 1546, în timpul unei vizite în oraşul său natal, Eisleben.

Fireşte, Martin Luther nu poate fi considerat primul gânditor protestant. El a fost precedat cu un secol mai devreme de Jan Hus, în Boemia, şi de către învăţatul englez din secolul al XIV-lea John Wycliffe. Ba chiar şi francezul din secolul al XII-lea, Peter Waldo, ar putea foarte bine să fie considerat unul dintre primii protestanţi. Dar efectul fiecăreia dintre mişcările anterioare s-a exercitat în esenţă pe plan local. În 1517 însă, nemulţumirile faţă de Biserica Catolică erau atât de generale încît cuvintele lui Luther au declanşat un lanţ de proteste care s-au răspândit rapid într-o mare parte a Europei.

Prin urmare, Luther este pe drept cuvânt considerat principalul răspunzător pentru începerea Reformei.
Cea mai evidentă consecinţă a Reformei o constituie, desigur, formarea diferitelor secte protestante. Deşi protestantismul este doar o ramură a creştinismului, şi nici măcar cea mai numeroasă, tot are mai mulţi adepţi decât majoritatea celorlalte religii.

O a doua consecinţă importantă a Reformei a fost larga răspândire a confruntărilor religioase din Europa. Unele dintre aceste războaie religioase (cum ar fi, de exemplu, Războiul de treizeci de ani din Germania, care a durat din 1618 până în 1648) au fost extrem de sângeroase. Chiar dacă facem abstracţie de războaie, conflictele politice dintre catolici şi protestanţi aveau să influenţeze în mare măsură politica europeană în următoarele câteva secole.

Reforma a jucat şi un rol subtil, dar foarte important în dezvoltarea intelectuală a Occidentului european. Până în anul 1517 nu existase decât p singură biserică oficială, Biserica Romano-Catolică, iar disidenţii fuseseră taxaţi drept eretici. O asemenea atmosferă nu încurajase deloc libertatea de gândire. După Reformă, o dată cu adoptarea de către diferite ţări a principiului libertăţii de gândire religioasă, a devenit mai puţin periculos să se facă speculaţii şi asupra altor subiecte.

Cu acest prilej ar mai trebui menţionat un alt aspect. Cele mai multe personalităţi de aici provin din Marea Britanie, urmată de Germania. În plus, se poate observa că lista, în întregul ei, este puternic domi nată de persoanele provenite din ţările protestante din nordul Europei şi al Americii. Se remarcă totuşi faptul că doar două dintre aceste persoane au trăit înainte de 1517 (Gutenberg şi Carol cel Mare).

Până în 1517, majoritatea persoanelor prezentate aici proveneau din alte părţi ale lumii, iar oamenii care au trăit în ţări care astăzi sunt ţări pro testante, au avut contribuţii relativ neînsemnate la istoria şi cultura omenirii. Aceasta înseamnă că protestantismul sau Reforma ar putea să fi influenţat într-un fel sau altul existenţa unui număr atât de mare de persoane eminente provenite din aceste regiuni în ultimii 450 de ani. Probabil că libertatea de gândire mai mare existentă în aceste zone a fost un factor important.

Luther nu s-a dovedit infailibil. Deşi el însuşi era un rebel împotriva autorităţii religioase, putea fi extrem de intolerant cu opozanţii săi în diferite chestiuni religioase. Probabil că şi din cauza intoleranţei lui Luther, războaiele religioase din Germania au fost mult mai crâncene şi mai sângeroase decât în alte ţări, cum ar fi Anglia. În plus, Luther s-a remarcat ca un antisemit înverşunat, şi neobişnuita lui virulenţă din scrierile despre evrei s-ar putea să fi pavat drumul spre epoca lui Hitler din Germania secolului al XX-lea.

Luther a subliniat în repetate rânduri importanţa supunerii faţă de autoritatea civilă legală. Probabil că această idee deriva din protestul său faţă de amestecul Bisericii în guvernarea civilă. (Trebuie menţionat faptul că Reforma nu a însemnat doar o dispută teologică. într-o mare măsură a fost o revoltă naţionalistă germană împotriva influenţei Romei.

Parţial, acesta este motivul pentru care Luther a primit un sprijin atât de însemnat din partea principilor germani.) Totuşi, indiferent de intenţiile lui Luther, se pare că ideile lui i-au determinat pe mulţi protestanţi germani să accepte absolutismul în chestiuni de politică. Şi în această privinţă este posibil ca scrierile lui Luther să fi netezit calea spre epoca lui Hitler.

Problema importanţei lui Martin Luther este discutabilă. Deşi el poate părea foarte important din punctul de vedere al europenilor şi americanilor, este mult mai neînsemnat pentru locuitorii Asiei şi Africii, dintre care relativ puţini sunt creştini. În ceea ce-i priveşte pe chinezi, japonezi sau indieni, diferenţele dintre catolici şi protestanţi sunt de-a dreptul nesemnificative. (In mod similar, prea puţini europeni sunt interesaţi de diferenţele dintre ramurile sunnită şi şiită ale islamismului.)

În plus, Luther este o personalitate relativ recent apărută pe scena istoriei, care şi-a exercitat influenţa o perioadă mai scurtă decât Mahomed, Buddha sau Moise. Mai mult decât atât, în ultimele secole, credinţa religioasă din Occident s-a aflat în declin, iar influenţa religiei asupra problemelor umane s-ar putea să fie mai mică în următoarea mie de ani decât a fost în mileniul precedent. Dacă declinul credinţei religioase continuă, Luther va fi considerat de generaţiile viitoare de istorici mult mai puţin important decât ni se pare nouă astăzi.