La prima vedere, Max Born este cel dintâi „vinovat" pentru prea des citatele remarce ale lui Albert Einstein conform cărora „Dumnezeu nu joacă zaruri" şi „Dumnezeu este subtil, dar nu răutăcios". Căci Born, cel care a inventat în 1924 termenul „mecanică cuantică”, a fost primul care a înţeles că nu certitudinea, ci probabilitatea guvernează măsurătorile electronului.

Unul dintre cei mai influenţi fizicieni teoreticieni, Born s-a numărat, în anii '20 ai secolului XX, printre principalii artizani ai noii descrieri a atomului. El a devenit, într-o anumită măsură, un model pentru fizica secolului XX: riguros în consideraţiile matematice, nu lipsit de înţelegerea filozofică a fenomenelor, liberal în gândire.

„Opera lui Born a fost întotdeauna caracterizată de o rigoare matematică desăvârşită, în contrast izbitor cu edificiile teoretice improvizate ale lui Bohr...", scria John Gribbin. „Ambele tipuri de geniu s-au dovedit esenţiale pentru noua înţelegere a atomului."

Venit pe lume la 11 decembrie 1882 la Breslau, în Germania (astăzi oraşul polonez Wroclaw), Max Born a fost fiul lui Gustav Born şi al lui Margarethe Kauffmann Born. Mama sa, o excelentă pianistă, provenind dintr-o bine cunoscută familie de industriaşi, a murit când Max avea doar patru ani. El a crescut, totuşi, într-un mediu exemplar pentru un viitor om de ştiinţă german: citadin cu dragoste pentru natură, intelectual cu înclinaţii către muzică.

A avut o relaţie apropiată cu tatăl său. Gustav Born, profesor de anatomie la Universitatea din Breslau, era botanist amator. Despre el, Max avea să scrie mai târziu: „Îmi plăcea să ascult poveştile fascinante ale tatălui meu despre minunile vieţii şi să privesc creaturile minuscule dintr-un strop de apă murdară din baltă pe care mi le arăta la microscopul lui". Este interesant că, la scurt timp după ce a murit, tatălui său i-a fost conferită o medalie de aur pentru munca depusă în cercetarea embrionului.

După ce a urmat cursurile Kaiser Wilhelm Gymnasium la Universitatea din Breslau, din 1901, Born a început să manifeste interes pentru matematică - geometria fiind prima sa pasiune - şi apoi pentru fizică. În 1904 Born şi-a început studiile la Universitatea din Gottingen, sub îndrumarea unui important fizician, Hermann Minkowski, şi a matematicianului David Hilbert, al cărui asistent avea să devină în 1905.

Aceasta i-a permis lui Born să analizeze eforturile infructuoase depuse pentru descoperirea „eterului", acea substanţă ipotetică prin care se credea că se propagă undele electromagnetice (şi a cărei lipsă de temeinicie avea să fie demonstrată în scurt timp de Einstein). În 1907, când a obţinut primul său doctorat, interesul lui Born se îndreptase exclusiv în direcţia fizicii teoretice.

În 1908, pe când se afla la Universitatea din Breslau, Born a aflat despre noua teorie a relativităţii formulată de Einstein, care avea legătură cu propriile sale cercetări privind optica şi dinamica electricităţii. S-a întors curând la Gottingen cu intenţia de a lucra alături de fostul său profesor, Minkowski, dar acesta a murit la scurt timp după sosirea lui.

Born a continuat munca lui Minkowski în domeniul relativităţii şi al electrodinamicii, iar în 1915 a fost numit profesor de fizică teoretică la Universitatea din Berlin, sub conducerea lui Max Planck. Tot aici s-a împrietenit cu Albert Einstein. Born s-a făcut cunoscut prin studiile sale asupra structurii şi proprietăţilor cristalelor, care au pregătit terenul pentru dezvoltarea ulterioară   a fizicii corpului solid.

În 1921 Born devine director al Institutului pentru Fizică Teoretică de la Universitatea din Gottingen. Aici centrul de greutate al interesului său se deplasează de la cristale la fizica cuantică. A fost o schimbare logică, chiar necesară, având în vedere că teoria cuantică a atomului intrase într-o perioadă de criză. Fizicienii descoperiseră că, în ciuda superiorităţii nete a teoriei asupra metodelor clasice, comportarea electronilor nu putea fi prezisă numai cu ajutorul numerelor cuantice.

La mijlocul anului 1922, în urma vizitei lui Niels Bohr la Gottingen, Born afirma: „Poate că au apus vremurile când imaginaţia cercetătorului avea libertatea să născocească după bunul plac modele atomice moleculare. Noi suntem acum, mai degrabă, în situaţia de a construi modele cu o precizie mai mare, chiar dacă nu este nici pe departe absolută, prin aplicarea legilor cuantice".

Era un apel la o mai mare rigoare. În acest scop, Born a condus un colocviu cu desfăşurare permanentă - „Curtea Superioară de Fizică de la Gottingen" -, în care cele mai noi descoperiri erau examinate îndeaproape şi supuse criticilor. La începutul anului 1923, Born îl numeşte pe tânărul Werner Heisenberg asistentul său.

În următorii doi ani, datorită eforturilor conjugate ale marilor cercetători de la Gottingen şi Copenhaga, teoria cuantică a intrat într-un nou stadiu de dezvoltare. În 1924 Born a folosit pentru prima oară termenul „mecanică cuantică”, iar la sfârşitul lui iunie 1925, Werner Heisenberg a propus o ecuaţie care stabilea reguli de calcul al poziţiei electronilor în jurul atomului. Born a remarcat că Heisenberg se folosise de metoda calculului matricial, pe care apoi au sistematizat-o împreună şi au transformat-o în teorie generală a mecanicii cuantice, aplicabilă fenomenelor atomice.

Born a jucat de asemenea un rol important după ce Erwin Schrodinger a publicat, în 1926, ecuaţia care stă la baza aşa-numitei „mecanici ondulatorii". In loc să trateze electronul ca particulă, Schrodinger l-a considerat o undă. Dar care era aceasta? Schrodinger a sugerat - în sprijinul ideii sale - că electronul se comportă fundamental ca o undă şi că aspectul de particulă apare numai în anumite condiţii. Dar s-a dovedit că nu era aşa.

Analizând ecuaţiile lui Schrodinger, Born a înţeles că o explicaţie mult mai plauzibilă o constituia reprezentarea ca „undă de probabilitate". Electronul nu este nici o simplă particulă care poate fi localizată precis în spaţiul tridimensional şi nici o undă tridimensională. În consecinţă, rezultatele corecte ale problemelor din fizica cuantică trebuia să încorporeze această noţiune statistică, probabilistică. În decurs de un an, Heisenberg a sintetizat acest demers sub forma „principiului incertitudinii".

Faima lui Born a crescut în urma acestor cercetări şi, vreme de câţiva ani, Gottingen a fost un important centru de pregătire pentru fizicienii din întreaga Germanie, la fel ca şi Institutul din Copenhaga, condus de Niels Bohr. În 1932 Born a devenit decanul Facultăţii de Ştiinţe. Ca mulţi alţi germani, el l-a considerat pe Adolf Hitler „pur şi simplu ridicol, şi refuzam să credem că un asemenea individ de cea mai joasă speţă poate fi luat în serios de o «naţiune de poeţi şi gânditori», aşa cum se consideră germanii".

În 1933 Hitler a venit la putere şi legile antisemite au pus aproape imediat capăt carierei profesorale a lui Born în Germania. După o perioadă marcată de numeroase privaţiuni, el şi familia sa s-au stabilit în Marea Britanie. A deţinut acolo diferite posturi universitare până la pensionare, în 1953.

În ultima parte a carierei sale, Born s-a reîntors în Germania, stabilindu-se lângă Gottingen. A publicat Energia atomică şi folosirea ei în timp de război şi de pace, curând după al doilea război mondial şi a continuat să se implice în cruciada antinucleară. A fost unul dintre fondatorii mişcării Pugwash şi lider al grupului Gottingen 18, o grupare de fizicieni vest-germani care au lansat un manifest ce prevedea respingerea oricărei colaborări cu guvernul în privinţa armelor nucleare. Când Born a primit Premiul Nobel, cu întârziere, în 1954, a folosit prestigiul câştigat astfel, pentru a face cunoscute consecinţele sociale şi politice ale unei lumi nucleare.

Implicarea socială a lui Born din ultima parte a vieţii reflectă interesul său constant faţă de problemele generale ale ştiinţei. „Niciodată nu mi-a plăcut să fiu un specialist", scria el în autobiografia sa Viaţa şi convingerile mele. „Aş fi în contradicţie cu direcţia de dezvoltare a ştiinţei actuale, bazată pe echipe de specialişti. Fundalul filozofic al ştiinţei m-a interesat întotdeauna mai mult decât rezultatele anume ale acesteia."

De-a lungul carierei sale, Born a scris şi pentru marele public, numeroase cărţi ale sale fiind traduse în engleză: Teoria relativităţii a lui Einstein din 1924 şi Mecanica atomului din 1927. Lucrările sale deosebit de populare: Fizica atomică şi Universul neliniştit au văzut lumina tiparului în 1935. Fizică şi politică a fost publicată în 1962, iar Corespondenţa Born-Einstein în 1971.

Born s-a căsătorit cu Heidi Ehrenberg în 1913 şi au avut două fiice şi un fiu. Relaţia cu soţia lui, foarte temperamentală şi expansivă, a fost furtunoasă, dar durabilă. Born nu îşi exterioriza cu uşurinţă emoţiile, poate, aşa cum sugerează fiul său Gustav, din cauza pierderii mamei sale la o vârstă foarte fragedă. Born a fost şi muzician şi se delecta învăţând poezii pe de rost.

Deşi mecanica cuantică implică multă matematică aridă şi dificil de înţeles, nu trebuie să fii matematician ca să înţelegi că impulsul p şi poziţia q nu se adună în modul obişnuit: în teoria cuantică, qp nu este acelaşi lucru cu pq. Comutativitatea nu este valabilă.

Max Born a murit la 5 ianuarie 1970 şi a fost înmormântat la Gottingen, iar pe piatra lui funerară s-a inscripţionat ciudata, dar fundamentala lui ecuaţie asupra acestui efect: pq-qp= h/2πi.