Maximilian de Robespierre (1758-1794). Om politic francez.

Incoruptibilul
Trufaş, rezervat, tăios, a fost mai mult temut decât iubit. însă rigoarea morală şi inteligenţa sa l-au făcut să fie un şef admirat. A pus poporul şi virtutea mai presus de orice valori.

Confruntat din copilărie cu grave probleme familiale, tânărul Maximilian a putut să-şi termine studiile la drept datorită unei burse. După ce a devenit avocat la Arras, a încercat să iasă din anonimat.

Mare cititor al lui Rousseau (Noua Eloiză şi Contractul social vor fi întotdeauna lecturile sale preferate), încearcă, asemeni lui, să câştige concursuri academice, redactând memorii şi dizertaţii pe subiecte la modă, însă stilul lui Robespierre este încă prea clasic, elocvenţa sa de tip latin nu se potriveşte cu analizele convenţionale. Deci, rămîne în umbră. Doar evenimentele Revoluţiei franceze îi vor da ocazia să-şi pună în valoare calităţile — seriozitatea, rigoarea morală, curajul şi... ideea pe care o are despre destinul său naţional.

Robespierre iacobin
Face parte dintre deputaţii veniţi la Paris pentru a reprezenta starea a treia din regiunea sa, Artois. Foarte repede se simte izolat: convingerile sale republicane fac să fie marginalizat, căci, între anii 1789-1790, puţini deputaţi încă îndrăznesc să se declare favorabili unei aboliri a monarhiei.
Robespierre formează Societatea prietenilor Constituţiei, care va deveni clubul iacobinilor. Preşedinte al acestei adunări cu caracter informai unde se pregătesc discursurile şi luptele Convenţiei, Robespierre îşi susţine neobosit tezele republicane.
Va pronunţa în faţa prietenilor săi iacobini mai mult de cinci sute de discursuri.

Toată lumea tace când intervine el. E reputat pentru că nu se lasă cumpărat niciodată. Referirile sale permanente la Rousseau uimesc, căci majoritatea deputaţilor revoluţionari au evoluat în cursul anilor de criză. Tezele sale sânt simple: puterea vine de la popor; poporul are întotdeauna dreptate; virtutea trebuie să aibă câştig de cauză asupra corupţiei şi bogăţiei excesive; poporul are dreptul să-şi distrugă duşmanii; Fiinţa supremă aprobă luptele poporului.

Iacobinii împotriva girondinilor
Robespierre nu este dictatorul sângeros pe care istoricii secolului al XlX-lea l-au descris ca fiind atât de oribil încât numele său se asociază azi cu cel al ghilotinei. Astfel, are ciocniri violente cu girondinii, al căror caracter războinic îl înspăimântă, căci consideră că Franţa nu este pregătită pentru un război împotriva vecinilor săi. In cursul masacrelor din septembrie, în timp ce poporul înfuriat răpune fără a face diferenţe, preoţi, călugăriţe şi aristocraţi întemniţaţi, ca şi deţinuţi de drept comun, Robespierre îl îndeamnă insistent pe Danton, pe atunci ministru al justiţiei, să ordone ca aceste crime să înceteze.

În lupta împotriva girondinilor, burghezi moderaţi opuşi puterii pariziene, Robespierre este la început cumpătat. Ameninţările cu moartea şi trădarea generalului Dumouriez, trecut la inamic în plină luptă, îl determină să adopte o atitudine radicală.

Sprijinit de Saint-Just şi Couthon, Robespierre va profita de notorietatea de care se bucură pe lîngă sanchiloţi şi partea mai extremistă a revoluţionarilor pentru a-1 înlocui pe Danton şi a instaura „despotismul libertăţii", altfel spus „guvernarea Terorii".

Robespierre la putere
Abilul orator al clubului iacobinilor şi al Convenţiei devine, intrând în Comitetul salvării publice, în iulie 1793, conducătorul ideologic al unei Revoluţii în pericol de dispariţie. Acţiunea sa hotărâtă va salva Revoluţia şi destinul său de lider se va încheia în împrejurări potrivnice: situaţia externă este dezastruoasă. Armatele inamice avansează pe toate fronturile: în interior, revolta din Vandeea ameninţă, apoi izbucneşte. La Paris, turbaţii lui Hebert critică îngăduinţă lui Robespierre faţă de „duşmanii poporului", în timp ce indulgenţii lui Danton cer mai mult discernământ în execuţii.

Nici un moment Robespierre nu şi-a exercitat puterea personală; în Comitet are duşmani şi nu poate să conteze decât pe Couthon şi Saint-Just; în Convenţie, moţiunile sale trebuie să fie aprobate de majoritate pentru a fi aplicate.

Deci, Robespierre convinge ca un adevărat lider, şi nu ca un dictator, folosindu-şi elocvenţa didactică şi hotărâtă, repetându-şi neobosit elementele doctrinei. Fiecare din hotărârile Comitetului salvării publice este adoptată după lungi întreceri oratorice urmate de votare. Chiar şi cele mai contestabile hotărâri ale sale au fost luate în mod colegial.

Fără îndoială, furia sa era temută; poate că unii au votat pentru a-şi salva viaţa, căci Robespierre făcuse obligatoriu votul prin ridicarea mâinii. însă conducerea robespierristă a Franţei, deşi a fost aspră şi deseori nedreaptă, căci au murit mulţi nevinovaţi din cauza unui simplu denunţ, rămâne un moment privilegiat al istoriei, în care violenţa şefilor corespunde global unui sentiment colectiv.
Robespierre a făcut greşeala de a crede că asentimentul colectiv era etern. Imediat după ce a pierdut spijinul poporului, Incoruptibilul şi prietenii săi şi-au pierdut viaţa. Au fost ghilotinaţi în iulie 1794.

Poporul mai presus de orice
Procesul lui Ludovic XVI a fost ocazia unei rupturi definitive a Revoluţiei franceze cu monarhiile europene. Robespierre a fost unul din autorii acestui proces. Era chiar favorabil unei execuţii fără judecată a regelui: „Dreptul de a pedepsi tiranul şi de a-l detrona înseamnă acelaşi lucru; procesul tiranului înseamnă insurecţie. Judecarea înseamnă căderea puterii sale; pedeapsa este cea pe care o cere libertatea poporului. Această justiţie valorează tot atât cât cea a tribunalelor" (discursul din 3 decembrie 1792).

Fiinţa supremă
Robespierre credea cu fermitate că un Creator conduce Natura în care istoria omului nu este decât un element component, lată de ce, ostil din convingere catolicismului, a încercat să stabilească un cult al acestei Fiinţe supreme, pentru a combate progresele ateismului în Franţa.

A reuşit să-i convingă pe toţi voltairienii, rousseauiştii şi cititorii Enciclopediei să intre în Convenţie şi pe 8 iunie 1794 a creat un nou cult închinat zeiţei Raţiunii şi Fiinţei supreme. Condusă cu mare pompă de Robespierre însuşi, această ceremonie a fost una din ultimele sale apariţii publice: a fost executat luna următoare.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment