Napoleon I (1769-1821). Imparat al francezilor intre 1804-1815.

Cel mai mare lider din istoria Frantei
A reusit sa raspunda cererilor tuturor nemultumitilor, de la elita politica si economica pana la masele populare. A obtinut astfel ceva rar in Franta: unanimitatea.

Imaginea micului caporal corsican devenit imparat ramane in Franta extraordinar de pozitiva, desi bilantul politic, diplomatic, economic si social al actiunii lui Napoleon Bona-parte este, din punct de vedere obiectiv, ambiguu. Napoleon e cel care a pus capat sperantelor din 1789 si a restabilit, in avantajul sau, monarhia.

Conservatorismul in politica sociala a sters egalitarismul si sentimentele de solidaritate care se nascusera in cursul perioadei revolutionare, in timpul celor zece ani de la cucerirea Bastiliei pana cand generalul corsican a venit la putere. Dupa Imperiu, Franta si-a pastrat reputatia unei tari dominatoare si agresive in care Europa nu a avut incredere multa vreme. in sfarsit, razboaiele napoleoniene au insemnat multe pierderi omenesti, dar au afectat si prosperitatea economica, deoarece s-a platit un pret nemasurat in comparatie cu rezultatele obtinute in numele ambitiei unui singur om.

Si totusi, Napoleon ramane foarte popular. Mitul sau rezista in ochii aproape tuturor francezilor, chiar in fata criticilor celor mai intemeiate. Autoritatea sa ramane foarte ancorata in constiinta colectiva a tarii.

Un mit national inalterabil
Realitatea charismei napoleoniene tine de trei elemente esentiale. Mai intai, a fost singurul om politic capabil sa-i linisteasca pe bogati, sa gaseasca sprijinul clerului, sa promita zile mai bune celor mai defavorizati.

Apoi, calitatile personale, inteligenta, vivacitatea, simplitatea fata de oamenii modesti, aroganta printre mai marii acestei lumi au facut sa fie cel mai admirat, mai temut si mai respectat om politic al perioadei. Seducator cu prietenii, amenintator sau generos cu dusmanii, putea sa puna bazele unei aliante si sa insiste sa se semneze un tratat in mai putin de o ora.

In sfarsit, constiinta colectiva franceza a epocii, si chiar cea de la sfarsitul secolului XX, a perceput esecul final al lui Napoleon nu ca pe o consecinta a greselilor ce i-ar putea fi imputate, ci mai degraba ca pe produsul unui complot international european care s-a dezlantuit impotriva sa, desi devenise simbolul intregii natiuni. Declarat invins al unei partide care nu s-a desfasurat conform regulilor, Napoleon ramane in Franta invingatorul moral al luptei.

Legenda se multumeste sa ancoreze aceasta victorie in istoria colectiva a francezilor, stergand largile zone de umbra ale domniei napoleoniene.

Arbitrul luptei de clasa
Toti cei instariti sfarsisera prin a se teme de deriva „sociala" a Revolutiei franceze: legi impotriva acaparatorilor, fixarea pretului marfurilor, condamnarea din ce in ce mai violenta a bogatiei, decrestinarea, disparitia progresiva a semnelor distinctive ale bogatiei in numele unei mode „sanchilote" exaltand simplitatea saracilor. Dupa caderea lui Robespierre, Directoratul nu reusise sa-i linisteasca pe privilegiatii de orice fel, care se simteau amenintati de egalitarismul ambiant.

Pe baza unui program de intarire a drepturilor proprietarilor si ale patronilor si pe baza garantiei ca comertul va fi eliberat progresiv de sub tutela statului, Napoleon a fost ales prin plebiscit de noii si vechii imbogatiti. Burghezia urbana si proprietarii funciari au aplaudat incantati Codul civil, in timp ce intregul cler a aderat la filozofia Concordatului pentru a-si regasi pozitia dominanta, mai ales in sate, unde a putut sa-si salveze o parte importanta a proprietatilor care nu-i fusesera smulse de revolutionari. Micul caporal republican, devenit general purist, a provocat spaima la inceput. insa programul sau, foarte conservator oficial, a sedus toate paturile sociale dominante ale noii Frante nascute din anii revolutionari.

E uimitor cum acelasi om politic a putut in aceste conditii sa devina in acelasi timp liderul adulat al fostilor iacobini, al batranilor sanchiloti ca si al taranilor din indepartata provincie. La toate acestea exista un raspuns: Bonaparte a stiut sa la dea fostilor republicani impresia ca lupta in exterior pentru idealurile revolutionarilor francezi. De fapt, el a abolit privilegiile in toate tarile cucerite si a instaurat noi libertati politice menite sa-i puna in dificultate pe inamicii sai din aristocratia locala. Astfel, printr-o diplomatie agresiva, mostenitoare a spiritului anului 1792, un dictator ambitios a reusit sa-si faca poporul sa uite disparitia drepturilor politice cucerite intre 1789 si 1795. Sub Imperiu nu s-a inregistrat nici un progres in materie de libertati. Privilegiile de clasa au fost intarite atat in domeniul scolar, cat si in cel cetatenesc.

Si totusi, datorita geniului unui om capabil sa alieze nationalismul si populismul, un regim al puterii personale monarhice in fapte a trecut in ochii tuturor ca o noua forma de republica. Opozitia, cenzurata sau exilata, nu a putut sa se opuna imensului val al asentimentului popular fata de politica imparatului, arbitru al luptei de clasa si fauritorul unei unanimitati nationale de negandit cu cativa ani in urma.

„Simplitatea" imparatului
Nu a fost deloc greu pentru acest sef intreprinzator si inteligent sa-si seduca soldatii. Si chiar daca renumele sau militar dateaza din 1795 printr-un tir de mitralii puternic asupra multimii nemultumitilor parizieni, Bonaparte s-a remarcat si la asediul Toulonului prin precizia tirului artileriei sale.

Apoi, la podul de la Arcola, a luat drapelul regimentului sau si a condus atacul sub focul inamic, pe jos, in prima linie alaturi de husari. Legenda care spune ca Napoleon dormea in mijlocul soldatilor nu este cu siguranta nefondata, desi aceasta fraternizare cu oamenii din trupa era, fara indoiala, calculata.
Nici un soldat al imparatului nu s-a indoit vreodata de iscusinta acestui strateg indraznet, care a umplut de glorie oameni deseori obositi din cauza campaniilor neincetate. Autoritatea pe care o avea Napoleon asupra soldatilor se baza pe increderea absoluta a trupei, care, vazandu-l pe imparat in mijlocul ei, putea fi convinsa sa creada ca sansele de a castiga erau inca mari. Toate marturiile nemultumitilor care ne-au parvenit insista asupra acestui sentiment de comunitate, legat de comportamentul afabil si patern al imparatului, ca si de impartirea riscurilor.

Un lider neinvins
Chiar daca Napoleon invingator se poarta in Europa ca un vulgar sef de banda, impartind regate familiei sale ca si cum ar fi impartit prada capturata de pe urma atacului unei diligente, s-a facut respectat de inamici, impunandu-le prin amenintare, seducere sau promisiuni - cateodata respectate - tratate dure, fara indoiala, dar pe masura zdrobitoarei infrangeri. Numai Anglia nu a semnat niciodata pacea cu „capcaunul din Corsica". A reusit sa provoace formarea catorva coalitii succesive impotriva lui, coalitii din cauza carora Europa a fost in stare de razboi aproape douazeci de ani. In cele din urma Franta, victorioasa dar epuizata si tradata de aliati, dar suferind si din cauza suprafetei pe care trebuia sa o controleze sau sa o apere, a trebuit sa se incline.

Exilat pe Sfanta Elena, imparatul a murit izolat si umilit pe aceasta insulita din Atlanticul de Sud, prizonier al englezilor. Parisul, ocupat de trupele straine, a admis infrangerea militara a Imperiului, dar a pastrat despre imparat imaginea unui lider si al unui invingator tradat. Martir al Republicii, desi a fost un dictator salvator al Frantei, desi era sa o ruineze, Napoleon lasa totusi in urma amintirea unui om cu o glorie stralucita si meritata.

Invingator
Mare cititor al istoricilor vechi, Napoleon era un pasionat admirator al tacticilor lui Alexandru ce Mare, Hannibal, Cezar, Attila si Genghis Han. A vrut sa imite talentul organizator al unora si al altora, rapiditatea de actiune, ca si un anumit mod de a uni caracterul intreprinzator cu prudenta.

Si azi, in toate scolile de razboi din lume, bataliile lui Napoleon sant studiate cu lupa. Una dintre cele mai mari calitati care i se recunoaste a lui este pregatirea minutioasa, completata de un simt ascutit al improvizatiei.

Administrator
In lecturile sale istorice imparatul a descoperit importanta gestiunii. Ajuns la putere intr-o tara dezorganizata de mai multi ani de revolutie politica, Bonaparte a vrut sa relanseze masina administrativa franceza. A creat prefecturile, a pus sa se construiasca sedii pentru ministere, a creat liceele si marile scoli dorite de Conventie si Directorat. A adunat un grup de juristi care a produs un Cod civil numit „Codul lui Napoleon" care, copiat peste tot in lume, ramane baza dreptului francez actual.

Impresionant
Fiu al secolului, Napoleon aprecia stilul neoclasic. Toate monumentele pariziene ale epocii poarta marca acestei afectiuni pentru Antichitate. Arcul de Triumf, coloana Vendome, biserica Madeleine sant marturii ale vointei de a impune un stil francez, deosebit de maiestuos, unei Europe care era inca influentata de stilul baroc impodobit cu elemente ale romantismului de inceput.

Seducator
In zadar erau luate pe la spate in zeflemea manierele tepene ale imparatului si accentul sau corsican, Napoleon a stiut sa se inconjoare cu o curte populata de doamne elegante si de tineri maresali impetuosi. Faptele de vitejie ale acestora erau subiectul conversatiilor. Si desi e adevarat ca in aceasta curte de razboi atmosfera nu a fost deloc intelectuala, Napoleon a stiut sa-si aleaga ca imparatesc succesiv, doua femei foarte frumoase cu maniere distinse care i-au sedus pe francezi si apoi pe diplomatii intregii Europe.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment