Marele astronom polonez Nicolaus Copernic (1473-1543) (numele polonez: Mikotaj Kopernik) s-a născut în anul 1473, în orașul Toruri, pe râul Vistula din Polonia. Provenea dintr-o familie înstărită. În tinerețe, a studiat la Universitatea din Cracovia, unde a manifestat un viu interes faţă de astronomie.

Pe la douăzeci şi cinci de ani a plecat în Italia, unde a studiat dreptul şi medicina la Universităţile din Bologna şi Padova, iar ulterior și-a luat doctoratul în legea canonică la Universitatea din Ferrara. Copernic şi-a petrecut o bună parte din perioada maturităţii la catedrala din Frauenberg (în poloneză, Frombork), unde era canonic. N-a fost niciodată un astronom profesionist, marea operă care i-a adus celebritatea fiind realizată în timpul său liber.

Cu prilejul şederii sale în Italia, Copernic a aflat de ideea filozofului grec Aristarh din Samos (secolul al III-lea î.Hr.), conform căreia Pământul şi celelalte planete s-ar învârti în jurul Soarelui. Convins de justeţea ipotezei heliocentrice, Copernic, pe atunci în vârstă de patruzeci de ani, le-a dat prietenilor săi să citească un manuscris scurt în care erau descrise propriile sale idei asupra subiectului. Copernic a petrecut mulţi ani făcând observaţiile şi calculele necesare pentru elaborarea marii sale cărţi De revolutionibus orbium coelestium („Despre revoluţia sferelor cereşti"), în care îşi descrie amănunţit teoria şi prezintă dovezile în sprijinul ei.

În 1533, la vârsta de şaizeci de ani, Copernic a ţinut o serie de conferinţe la Roma, în care a prezentat principalele aspecte ale teoriei sale, fără să-şi atragă dezaprobarea papei. Cu toate acestea, a mai aşteptat un deceniu înainte de a se hotărî să-şi publice cartea. Şi abia în ziua morţii sale, pe 24 mai 1543, a primit primul exemplar al cărţii de la tipografie.

În lucrarea sa, Copernic afirmă corect că Pământul se roteşte în jurul axei sale, că Luna se învârteşte în jurul Pământului şi că Pământul împreună cu toate celelalte planete se învârtesc în jurul Soarelui. Totuşi, la fel ca şi predecesorii săi, el a subestimat dimensiunile sistemului solar.

De asemenea, a greşit crezând că orbitele sunt fie cercuri fixe, fie epicicluri. Astfel, teoria sa nu a fost doar complicată din punct de vedere matematic, dar şi eronată. Pe de altă parte, ea i-a determinat pe alţi astronomi, printre care se remarcă marele astronom danez Tycho Brahe, să facă observaţii mai exacte asupra mişcărilor planetare. Pe baza datelor furnizate de Tycho Brahe, Johannes Kepler a reuşit în final să deducă legile corecte ale mişcării planetelor.

Cu toate că Aristarh din Samos a formulat ipoteza heliocentrică cu peste şaptesprezece secole înaintea lui Copernic, este firesc ca acesta din urmă să culeagă laurii. Aristarh a avut o intuiţie de moment, dar niciodată nu şi-a prezentat teoria îndeajuns de detaliat ca s-o facă utilizabilă din punct de vedere ştiinţific. Când Copernic a elaborat aparatul matematic al ipotezei, el a transformat-o într-o teorie ştiinţifică utilă ce putea fi folosită pentru predicţii, verificată cu ajutorul observaţiilor astronomice şi comparată semnificativ cu vechea teorie geocentrică.

Este limpede că teoria lui Copernic a revoluţionat concepţia noastră despre lume şi că a provocat schimbări importante în privinţa atitudinii noastre filozofice. Dar în evaluarea importanţei lui Copernic nu trebuie să uităm că astronomia nu posedă marea gamă de aplicaţii practice proprii fizicii, chimiei şi biologiei. În principiu, se pot construi aparate precum televizorul, automobilul sau o fabrică chimică modernă fără să se cunoască sau să se aplice teoriile lui Copernic. (Lucru imposibil fără aplicarea ideilor lui Faraday, Maxwell, Lavoisier şi Newton.)

Dar dacă am lua în considerare numai influenta directă a lui Copernic asupra tehnologiei ar însemna să îi neglijăm complet adevărata semnificaţie. Cartea lui Copernic a reprezentat prologul indispensabil al lucrărilor lui Galilei şi Kepler.

Aceştia, la rândul lor, au fost principalii predecesori ai lui Newton, şi tocmai descoperirile lor i-au îngăduit lui Newton să formuleze legile mişcării şi gravitaţiei. Din punct de vedere istoric, publicarea lucrării De revolutionibus orbium coelestium a marcat începutul astronomiei moderne - şi, ceea ce e mai important, începutul ştiinţei moderne.