Elemente de lingvistică se pot întâlni atât în gramaticile sanscrite din secolul V î.Hr., cât şi în civilizaţia elenistică. A urmat apoi o lungă pleiadă de savanţi europeni care s-au dedicat studiului retoricii, gramaticii, etimologiei şi textelor scrise în limbile din vechime.

În secolul XX, limbajul devine o temă importantă a filozofiei şi o preocupare centrală în numeroase studii antropologice. Dar domeniul lingvisticii propriu-zise era foarte restrâns, bazat pe empirism şi pe dispoziţia comportamentală, menţinându-se între graniţele schemelor derivate din clasificare şi taxonomie. Toate acestea s-au schimbat începând cu anii 1950 datorită revoluţionarei desprinderi iniţiate de Noam Chomsky.

Într-o analiză în care sugerează că toate limbajele umane depind de structuri mentale înnăscute, Chomsky a pus bazele unei ştiinţe care avea să poarte numele de lingvistică generativ-transformaţională. Datorită lui, lingvistica a căpătat un statut distinct, alături de alte ştiinţe care îşi propuneau să analizeze cunoaşterea umană şi dezvoltarea psihică a omului. Scopul lui Chomsky şi al şcolii gramaticii transformaţionale era „mai înalt decât oricare altul formulat anterior de către un grup de lingvişti", scrie R. H. Robbins.

„El are ambiţia nici mai mult, nici mai puţin decât de a prezenta într-o descriere a unui limbaj tot ce ţine de competenţa lingvistică a unui vorbitor indigen". Astăzi, după mai bine de patru decenii de bătălii academice în jurul unei teorii în plină evoluţie, Chomsky rămâne o figură majoră a lingvisticii contemporane.

Avram Noam Chomsky provine dintr-un mediu în acelaşi timp intelectual şi de stânga. S-a născut pe 7 decembrie 1928 la Philadelphia, părinţii săi fiind William Chomsky, educator şi filolog, şi Elsie Simonofsky, profesoară şi scriitoare. La vârsta de 12 ani, Noam citea deja cartea tatălui său despre gramatica limbii ebraice, încă nepublicată. A frecventat Oak Lane Country Day School, o şcoală experimentală condusă de Universitatea Temple, iar înainte de a păşi pragul adolescenţei scria editoriale despre Războiul Civil din Spania pentru ziarul şcolii.

Mai târziu avea să urmeze cursurile liceale la prestigiosul Central High School din Philadelphia, pe care 1-a absolvit în 1945. După aceea s-a înscris la Universitatea din Philadelphia, unde a început să studieze limbajul sub îndrumarea lui Zellig Harris, lingvist şi activist politic. Chomsky a declarat că a aflat pentru prima oară de problemele lingvisticii contemporane atunci când a citit şpaltul Metodelor în lingvistica structurală a lui Harris.

Încă înainte de absolvire, la sugestia lui Harris, Chomsky a făcut un studiu asupra limbii ebraice. Limbă antică, supusă mai multor transformări, ce au culminat cu renaşterea sa, prin 1940 aceasta era deja „o limbă vorbită mai degrabă normală". Deşi iniţial a vrut să folosească metode obişnuite, care presupuneau existenţa unor vorbitori nativi ai limbii, el a descoperit că de fapt primeşte informaţii pe care le ştia deja.

„Prin urmare, am abandonat procedeele uzuale şi am studiat limbajul ca oricare altă problemă ştiinţifică, recurgând la vorbitorii nativi doar ca contrapondere la experimente (spre a verifica consecinţele ipotezelor etc.) atunci când nu cunoşteam deja faptele." Aceasta 1-a condus la un rezultat mult mai edificator decât i-ar fi permis metodele de catalogare folosite la acea vreme. Cum avea să spună mai târziu Chomsky, „am încercat să găsesc un sistem de reguli pentru a determina formele fonetice ale propoziţiilor, deci ceea ce se numeşte în prezent o gramatică generativă".

Lucrând mai ales de unul singur, Chomsky şi-a elaborat lucrarea de licenţă pe baza studiului efectuat asupra limbii ebraice. A primit diploma de absolvent al Universităţii Pennsylvania în 1949, iar masteratul şi 1-a luat doi ani mai târziu. În 1951, Chomsky este numit „junior fellow" la Societatea Harvard. După ce a obţinut doctoratul la Universitatea Pennsylvania, în 1955, a început să predea lingvistica şi limbile moderne la Massachusetts Institute of Technology.

Legătura lui Chomsky cu MIT, păstrată de-a lungul întregii sale cariere, este notabilă nu în ultimul rând pentru că i-a prilejuit apropierea de centrul de dezvoltare a teoriei informaţiei. „Îţi venea să crezi - şi unii chiar au crezut-o - că se va ajunge la automatizarea demersului lingvistic cu ajutorul calculatoarelor", spunea ulterior Chomsky.

„Dar când am început să studiez acest subiect, mi-am dat seama că ipotezele dominante erau false, iar modelele populare nepotrivite..." La o privire retrospectivă, se poate constata că este puţin probabil ca lingvistica să se cantoneze în descriptivism şi taxonomie de vreme ce matematicienii au reuşit să dezvolte limbaje pentru computer.

În 1956, cu prilejul unei întruniri la Institutul Inginerilor Radio, Chomsky a prezentat o lucrare asupra perspectivelor unei gramatici generative care să poată fi explicitată în termeni mai mult sau mai puţin matematici, În 1957, el a publicat Structuri sintactice. Această lucrare monografică fundamentală a schimbat cursul lingvisticii secolului XX.

Chomsky a susţinut că o abordare pur taxonomică a construcţiei unui limbaj nu poate conduce la formularea principiilor de bază fără a se recurge la o intuiţie vagă şi că lingvistica structuralistă avea deficienţe inerente şi inutile. El a postulat că sintaxa oricărui limbaj - într-o accepţiune mai largă, structura lui gramaticală - posedă o legitimitate fundamentală.

Făcând din analiza sintaxei un element central, el a sugerat un formalism apropiat de cel matematic, din care ar putea decurge regulile de alcătuire a propoziţiilor. El a arătat în Structurile sintactice cum ar fi posibil acest lucru şi a stabilit un program „pentru o teorie mai generală a limbajului, privind sintaxa şi semantica şi punctele lor de conexiune".

La început, gramatica transformaţională a stârnit discuţii, fiind contestată de către adepţii behaviorismului, teorie psihologică susţinută de B.F. Skinner. Comportamentul verbal, carte publicată de Skinner tot în 1957, urmărea să explice limbajul în termeni simpli de stimul-răspuns-întărire. Adoptând concepte operaţionale, dar ignorând aspectele limbajului pe care nu le putea descrie sau explica uşor, Skinner devenea vulnerabil la o serie de acuzaţii, printre care şi aceea de suprasimplificare. într-o recenzie azi faimoasă a Comportamentului verbal, din 1959, Chomsky desfiinţează proiectul behaviorist, fără a primi nici o ripostă din partea lui S. Kinner.

Conceptul de tabula rasa, susţinut de behaviorism venea în contradicţie cu excepţionala capacitate a copiilor de a învăţa rapid ceva atât de complex ca limbajul. Mai degrabă, argumentează Chomsky, fiinţele umane ar putea fi programate să facă acest lucru cu ajutorul unor capacităţi complexe de manipulare a datelor şi de „formulare de ipoteze". El s-a raliat explicit preceptelor raţionaliste, carteziene, care susţineau că avem în noi ceea ce s-ar putea numi un Dispozitiv de Învăţare a Limbajului.

Chomsky şi-a elaborat proiectul în anii '60. Dobândise deja o faimă internaţională o dată cu publicarea Bazelor logice ale teoriei lingvistice, în care explica deosebirea fundamentală dintre lingvistica structurală şi gramatica ei generativă. În importanta sa lucrare Aspecte ale teoriei sintaxei, publicată în 1965, Chomsky aduce unele inovaţii teoretice remarcabile, propunând aşa-numita „teorie standard".

El a introdus noţiunea de „competenţă lingvistică" şi a sugerat existenţa unei capacităţi cognitive fundamentale de a construi propoziţii, furnizând şi un set de reguli pentru alcătuirea lor. Bazată pe o teorie explicită, revoluţia lui Chomsky făcea obiectul unor dezbateri de anvergură la mijlocul anilor '60. Numeroşi absolvenţi au intrat în acest domeniu.

Pe parcursul următoarelor decenii, lingvistica a fost remodelată de munca lui Chomsky, care s-a materializat în numeroase cercetări, multe dezbateri şi, în cele din urmă, ceea ce se poate descrie fără a exagera prea mult drept „războaiele limbajelor". Importanţa lui Chomsky se datorează în mare măsură adaptabilităţii teoriei lui la pseudolingvistică, una dintre pietrele de temelie ale noii ştiinţe a psihologiei cognitive. Studiul achiziţiilor lingvistice, patologia vorbirii şi limbajul semnelor pentru surzi au făcut obiectul lingvisticii lui Chomsky.

Gramatica generativă a fost subiectul multor mutaţii teoretice şi al unor dispute răsunătoare, aşa cum domenii ca biologia moleculară au discreditat noţiunile empirice anterioare, susţinând ideea lui Chomsky de funcţionare mentală înnăscută. În 1994, Neil Smith era îndreptăţit să scrie în Nature: „După un deceniu de sălbăticie academică, în care disciplina a fost flagrant încălcată, victoria i-a revenit lui Chomsky şi nu Junilor Turci". Cea mai recentă muncă de cercetare a lui Chomsky, caracterizată uneori drept „a doua revoluţie", are ca obiectiv descoperirea „stării iniţiale" a capacităţii genetice de a folosi limbajul.

Un alt domeniu de manifestare a gândirii lui Chomsky se depărtează întrucâtva de tărâmul limbajului, apropiindu-se de politică. Ca şi Rudolph Virchow şi alţi câţiva mari geneticieni, Chomsky a aderat în tinereţe la mişcarea de stânga. Ca socialist liberal, Chomsky a criticat Statele Unite pentru pretenţiile de democraţie şi politica externă promovată. Dacă „legea internaţională şi o moralitate elementară ar funcţiona", scria el, „mii de politicieni şi militari ar fi priviţi drept candidaţi ideali pentru nişte procese de tipul celor de la Nurnberg". Mânia lui Chomsky este provocată în principal de moralitatea selectivă a instituţiilor intelectuale şi politice.

Chomsky a scris mult pe teme politice, remarcându-se prin retorica şi virulenţa demersului său. Pentru vederile lui controversate a fost uneori comparat cu Thoreau. Limitările lui Chomsky în calitate de critic al instituţiilor par să ţină de lipsa unei compasiuni profunde şi a viziunii istorice proprii unor gânditori de talia lui Herbert Marcuse.

Printre lucrările lui Chomsky pe tema guvernării şi a politicii se numără Puterea Americii şi noii mandarini, publicată în 1969, Pace în Orientul Apropiat, 1974, Drepturile omului şi politica externă americană, apărută în 1978, şi Iluzia necesară din 1989. El a colaborat şi la câteva lucrări cu Edward Herman, prin care Economia politică a drepturilor omului în 1979 şi Fabricarea dezacordurilor: economia politică a mass-media în 1988.

Noam Chomsky a fost numit în 1961 profesor plin la Massachusetts Institute of Technology; în 1966 a devenit profesor de limbi străine şi lingvistică la catedra Ferrari P. Ward. De asemenea, este „fellow" rezident la Institutul de Studii Avansate din Princeton, la University of California din Berkeley şi la Centrul Harvard pentru Studii Cognitive. S-a căsătorit în 1949 cu Carol Doris Schatz şi din mariajul lor au rezultat trei copii.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment