Numărul enorm al microorganismelor şi marea lor varietate - corpul uman conţine miliarde - fac greu de demonstrat faptul că o anumită bacterie sau virus provoacă o boală specifică. Robert Koch este cel care a descoperit cum poate fi realizat acest lucru în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea.

Identificarea şi izolarea microbilor care provoacă antraxul şi tuberculoza au reprezentat descoperiri majore şi au avut puternice implicaţii asupra practicii medicale. În egală măsură au contribuit la cercetarea medicală principiile investigaţiei microbacteriologice cunoscute drept postulatele lui Koch.

El este considerat adesea, împreună cu Louis Pasteur, cu care a fost într-o permanentă competiţie, drept cofondatorul teoriei microbiene a bolii. În bestsellerul vădind o bogată imaginaţie al lui Paul de Kruif, „Vânătorii de microbi”, Koch este „Luptătorul cu moartea".

În semn de apreciere, autorul avea să scrie: „Permiteţi-mi să-mi scot pălăria şi să fac o plecăciune respectuoasă în faţa lui Koch - omul care a dovedit cu adevărat că microbii sunt cei mai ucigători duşmani ai noştri, cel care a adus vânătoarea de microbi aproape de statutul unei ştiinţe, căpitanul aproape uitat al acelei epoci obscure şi eroice".

Unul dintre cei treisprezece copii ai lui Herman şi Mathilde Koch, Robert Koch s-a născut la 11 decembrie 1843 în Clausthal-Zellerfeld, un oraş din Munţii Harz, situat într-o importantă regiune minieră a Germaniei. Tatăl lui era inginer minier, iar bunicul şi unchiul său au fost geologi amatori, aşa că tânărul Koch a devenit un colecţionar de minerale, dar şi de insecte, muşchi şi licheni.

Când a intrat la Universitatea din Gottingen, în 1862, el a studiat iniţial ştiinţele naturale. Mai târziu a hotărât să urmeze medicina, fiind îndrumat de Jacob Henle, un anatomist care, cu aproape douăzeci de ani înaintea lui Pasteur, a prefigurat ideea contaminării prin intermediul microbilor.

După absolvirea facultăţii de medicină, în 1866, Koch a lucrat ca internist la Hamburg, a participat la războiul franco-prusac şi s-a stabilit ca medic militar de district într-un sătuc din Silezia, aflată astăzi pe teritoriul Poloniei.

Koch a primit un microscop de la soţia sa la aniversarea zilei de naştere, în 1871, şi a început să studieze microorganismele în timpul liber. A manifestat un remarcabil talent tehnic, folosind noi procedee de colorare a specimenelor, precum şi tehnica fotografiei. La mijlocul anilor 1870, Koch cerceta antraxul, o boală răspândită în Silezia.

Maladia, care afecta mai ales vitele şi oile, producea plăgi ulcerate, leziuni ale plămânilor şi moartea, fiind transmisibilă şi la om. În anul 1876, prin contaminarea unui şoarece, Koch a reuşit să demonstreze că responsabilitatea pentru producerea antraxului îi revenea unui microorganism cu anumite efecte asupra sângelui, care va deveni cunoscut sub numele de „Bacillus anthracis”.

Identificarea microbului antraxului a fost prima dovadă indubitabilă în sprijinul afirmaţiei că un microorganism provoacă o anumită boală şi, în 1881, a deschis drumul lui Louis Pasteur pentru producerea unui vaccin.

Articolele lui Koch despre antrax din perioada 1876-1877 i-au adus acestuia prima mare recunoaştere ştiinţifică. În 1881 a aplicat metoda folosirii gelatinei ca mediu de cultură; aceasta a devenit un element de bază al cercetării vreme de mai mulţi ani. A publicat, de asemenea, lucrarea „Metode pentru studiul organismelor patogene”.

Descoperirea de către Koch a bacteriei tuberculozei este povestea unei înfăptuiri de excepţie şi în acelaşi timp a unei erori nemaipomenite. Numit consilier în Departamentul Imperial al Sănătăţii din Berlin, Koch şi-a orientat eforturile în direcţia descoperirii agentului microbian al tuberculozei.

Temuta şi adesea fatala boală a plămânilor fusese studiată pe scară largă, dar fără succes la începutul secolului al XIX-lea - un număr de cercetători au murit chiar din cauza ei - şi era incurabilă, cu excepţia cazurilor uşoare, care se tratau prin odihnă în sanatorii.

La 24 martie 1882, într-o scurtă prelegere la Societatea de Fiziologie din Berlin, Koch a anunţat că a reuşit să izoleze bacteria care provoacă tuberculoza. Importanţa potenţială a descoperirii pentru stabilirea diagnosticelor, ca şi pentru realizarea unui vaccin era incontestabilă.

Cu această descoperire, Koch a deschis calea bacteriologici moderne, elaborând un set de principii, cunoscute de atunci drept postulatele lui Koch, care asigură o structură de bază cercetării medicale. Postulatele, aşa cum s-au păstrat până în zilele noastre, sunt în număr de patru:
1. Microorganismul care provoacă boala trebuie să fie prezent în toate cazurile.
2. Este necesar să se obţină o cultură pură a microorganismului.
3. Atunci când sunt inoculate animale sănătoase, cultura trebuie să producă boala.
4. Microorganismul trebuie să fie găsit în corpul animalelor bolnave. Acestea constituie o formulare nouă a principiilor elaborate anterior de profesorul lui Koch, Henle. Postulatele lui Koch reprezintă generalizări cu un profund caracter de principii călăuzitoare şi sunt frecvent citate.

Mânat de dorinţa de a învinge o boală infecţioasă aşa cum făcuse Pasteur cu antraxul şi rabia, Koch a fost încredinţat că a realizat un tratament al bolii din bacili de tuberculoză atenuaţi. El a făcut anunţul pe neaşteptate, aproape intempestiv, pe 4 august 1890, înainte de a efectua un număr suficient de teste. În realitate, tratamentul său, numit tuberculină, s-a dovedit a fi mai rău decât boala însăşi.

„Anunţul lui Koch că a descoperit un remediu pentru tuberculoză", scrie Victor Robinson, „a încălzit pieptul Mamei Pământ de o speranţă neobişnuită şi pretutindeni copiii ei îndureraţi şi-au întins mâinile pentru a primi fiolele aducătoare de sănătate."

În consecinţă, mii de bolnavi de tuberculoză au asaltat Berlinul spre a obţine tuberculină, care le-a adus moartea multora dintre ei. Raportul lui Koch asupra tratamentului său, prezentat în urma acestei situaţii, cuprindea formulări vagi şi neconforme cu realitatea.

Deşi a rămas o personalitate incontestabilă în domeniul cercetării medicale, curând a părăsit Berlinul pentru un concediu îndelungat (Acest dezastru medical a avut totuşi şi o consecinţă pozitivă, atunci când s-a înţeles că „tratamentul" lui Koch putea fi folosit ca test pentru diagnosticarea bolii. Bacteriile atenuate au devenit baza pentru aşa-numitul test al „petei" pe care şcolarii din Statele Unite îl fac şi astăzi. În 1924, la câţiva ani după moartea lui Koch a fost descoperit un vaccin împotriva tuberculozei, folosit azi în multe ţări.)

Ultima parte a carierei lui Koch este concludentă pentru stima de care s-a bucurat şi pentru marea sa influenţă. În 1891 a fost numit director al Institutului de boli infecţioase din Berlin, unde a rămas până la pensionarea sa, în 1904. În 1905 i s-a decernat Premiul Nobel pentru realizările sale în studiul tuberculozei.

Totodată, Koch a fost promotorul cercetărilor asupra numeroaselor boli infecţioase care constituiau factorul major al morţii premature la sfârşitul secolului al XIX-lea. Koch a studiat holera, malaria, dizenteria, trahomul, tifosul, ciuma bubonică şi numeroase boli ale vitelor, inclusiv pesta bovină şi febra de Texas. Mai mult, activitatea sa, alături de cea a lui Louis Pasteur şi Joseph Lister, a impulsionat dezvoltarea mişcării sanitare; Koch însuşi a numit odată bacteria holerei drept „cel mai bun aliat al nostru" în lupta pentru îmbunătăţirea sistemului sanitar.

Este interesant de observat că activitatea lui Koch este un bun exemplu al relaţiei între medicină şi viaţa economică şi politică. Koch a ajuns în apogeul carierei în perioada de formare a Germaniei şi de impunere a ei ca putere mondială în contextul imperialismului european. Cele mai recente descoperiri şi boli exotice au făcut obiectul multora dintre cercetările sale, el călătorind pretutindeni, în Egipt, Africa şi India spre a detecta microbii responsabili pentru aceste boli.

Multe din aceste boli aveau să rămână fenomene locale, puţin cunoscute şi limitate ca răspândire, până la expansiunea europeană. Astăzi, contactele interregionale favorizate şi de călătoriile aeriene rapide, precum şi distrugerea pădurii tropicale reprezintă în mare măsură cauzele epidemiei mondiale de SIDA.

Ca şi Pasteur - de fapt, ca mulţi cercetători contemporani - Koch era un polemist agresiv, ce adopta adesea o atitudine arogantă. Deşi era admirat pretutindeni, el a provocat un mare scandal când a părăsit-o pe prima sa soţie, Emmy Fratz, pentru o tânără actriţă pe nume Hedwig Freiberg. Guvernul german a fost nemulţumit şi unele dintre cunoştinţele sale apropiate au încetat să-i mai vorbească.

Cetăţenii din oraşul său natal, Clausthal au doborât placa pe care o ridicaseră pe faţada casei unde se născuse. Dar, aşa cum scria Claude E. Dolman într-un elegant panegiric, „Slăbiciunea faustiană şi perplexităţile nu diminuează beneficiile durabile pe care aspiraţiile sale le-au adus omenirii".

Koch a continuat să lucreze până pe 7 aprilie 1910, când s-a îmbolnăvit şi a fost dus pentru îngrijiri la staţiunea balneoclimaterică Baden-Baden. Acolo a murit la 27 mai 1910.