Augustin (354-430), care a trăit în anii de declin ai Imperiului Roman, a fost cel mai mare teolog al epocii lui. Scrierile sale au influenţat profund doctrinele creştine şi atitudinile de-a lungul întregului Ev Mediu, exercitându-şi înrâurirea până în ziua de astăzi.

Augustin s-a născut în 354, în oraşul Thagasta (în prezent Souk-Ahras, în Algeria), situat la vreo şaptezeci de kilometri de marele oraş-port Hippona (astăzi Annaba). Tatăl său era păgân, iar mama o creştină ardentă. Nu a fost botezat în copilărie.

Atitudinea lui era remarcabilă chiar şi în adolescenţă. La şaisprezece ani, Augustin este trimis la Cartagina, pentru studii. Acolo a avut o amantă şi un copil nelegitim. La nouăsprezece ani, s-a hotărât să studieze filozofia. S-a convertit curând la maniheism, religia fondată în jurul anului 240 de profetul Mani.

Creştinismul i se părea tânărului Augustin prea puţin sofisticat, în timp ce maniheismul îi solicita inteligenţa. Totuşi, în următorii nouă ani, el a devenit tot mai dezamăgit de maniheism. La douăzeci şi nouă de ani a plecat la Roma. Puţin mai târziu, s-a mutat la Milano, în nordul Italiei, unde a devenit profesor de retorică. Acolo s-a familiarizat cu neoplatonismul, o versiune modificată a filozofiei lui Platon, dezvoltată de Plotin în secolul al III-lea.

La acea vreme, episcop al oraşului Milano era sfântul Ambrozie. Augustin a ascultat predicile acestuia, care l-au familiarizat cu aspecte mai complexe ale creştinismului. La vârsta de treizeci şi doi de ani, Augustin s-a convertit, iar scepticul de odinioară a devenit un adept al creştinismului. În 387, Augustin este botezat de Ambrozie, iar curând după aceea se întoarce acasă, la Thagasta.

În 391, Augustin devine asistentul episcopului din Hippo. Cinci ani mai târziu, episcopul moare, iar Augustin este numit noul episcop de Hippona la vârsta de patruzeci şi doi de ani. A rămas în scaunul episcopal până la sfârşitul vieţii.

Deşi Hippona nu era un oraş important, strălucirea lui Augustin li se părea tuturor atât de evidentă, încît a devenit în scurt timp unul dintre cei mai respectaţi lideri ai Bisericii. Deşi avea o constituţie delicată, el a reuşit cu ajutorul stenografilor să definitiveze un mare număr de scrieri religioase. S-au păstrat circa cinci sute din predicile sale şi peste două mii din scrisori. Dintre cărţile sale cele mai frumoase şi influente se numără Cetatea Domnului şi Confesiuni. Ultima, una dintre cele mai faimoase autobiografii scrise vreodată, datează de pe vremea când avea mai puţin de cincizeci de ani.

Multe scrisori şi predici ale lui Augustin sunt dedicate combaterii credinţelor maniheiste, donatiste (o sectă creştină schismatică) şi pelagienilor (alt grup eretic al vremii). Disputa lui cu pelagienii formează o parte importantă a doctrinelor sale religioase. Pelagius a fost un călugăr englez, venit la Roma în jurul anului 400, pentru a expune câteva doctrine teologice interesante. El susţinea că suntem cu toţii neatinşi de păcatul originar, deci avem libertatea de a alege între bine şi rău. Prin viaţă cuvioasă şi fapte bune, un individ poate să obţină mântuirea.

Parţial din cauza influenţei scrierilor Sfântului Augustin, vederile lui Pelagius au fost declarate eretice, iar Pelagius însuşi (care fusese deja exilat din Roma) excomunicat. După cum afirmă Augustin, toţi oamenii poartă stigmatul păcatului lui Adam. Fiinţele omeneşti sunt incapabile să ajungă singure la mântuire prin eforturi proprii şi fapte bune. Pentru salvarea individului este necesară graţia divină. Idei similare fuseseră exprimate şi înainte; totuşi, Augustin amplifică aceste afirmaţii, iar scrierile sale întăresc poziţia Bisericii în această privinţă, care de atunci a rămas aceeaşi.

Augustin a susţinut că Dumnezeu ştie deja cine va fi salvat şi cine nu şi că prin urmare unii dintre noi sunt predestinaţi să fie mântuiţi. Această idee a predestinării a avut o mare influenţă asupra teologilor care au urmat, cum ar fi Toma d'Aquino şi Jean Calvin.

Chiar mai importantă decât această doctrină este probabil atitudinea Sfântului Augustin în ce priveşte sexul. După ce s-a convertit la creştinism, Augustin s-a decis să renunţe la viaţa sexuală. (Undeva a scris: „De nimic nu trebuie să ne ferim mai mult decât de relaţiile sexuale".) Totuşi, actul în sine s-a dovedit a fi puţin cam dificil pentru Sfântul Augustin.

Atât tribulaţiile lui personale, cât şi concepţia pe această temă ocupă o parte destul de însemnată a Confesiunilor. Vederile exprimate acolo au influenţat în mare măsură concepţia medievală în privinţa sexului, datorită marii reputaţii a lui Augustin. De asemenea scrierile lui Augustin au făcut legătura dintre noţiunea de păcat originar şi aceea de dorinţă sexuală.

În timpul vieţii lui Augustin, Imperiul Roman se dezmembra rapid. De fapt, în 410, Roma însăşi a fost devastată de vizigoţii lui Alaric. Firesc, păgânii rămaşi în Roma au pretins că romanii fuseseră pedepsiţi pentru abandonarea vechilor zei în favoarea creştinismului. Cea mai faimoasă carte a Sfântului Augustin, Cetatea Domnului, constituie în parte apărarea creştinismului în faţa acestei acuzaţii. Ea include totodată şi o întreagă filozofie a istoriei, care va avea o influenţă considerabilă asupra celor întâmplate mai târziu în Europa.

Augustin şi-a exprimat părerea că nici Imperiul Roman, nici cetatea Romei şi nici o altă cetate pământească nu prezintă o importanţă crucială. Esenţială este însă dezvoltarea „cetăţii celeste", cu alte cuvinte, progresul spiritual al omenirii. Vehiculul acestui progres era, bineînţeles, Biserica. („Nu există mântuire în afara Bisericii.") În concluzie, împăraţii, fie ei păgâni, creştini ori barbari, nu prezentau aceeaşi importanţă ca papa sau Biserica.

Deşi Augustin însuşi nu a făcut pasul final, argumentaţia lui conduce în mod firesc la concluzia că stăpânitorii laici trebuie să se subordoneze papei. Papii medievali au fost bucuroşi să extragă din scrierile lui Augustin această concluzie, prin urmare doctrinele lui au stat la baza lungului conflict dintre Biserică şi stat care a marcat istoria Europei timp de multe secole.

Fără îndoială, scrierile lui Augustin au favorizat preluarea de către Europa Medievală a unor aspecte ale filozofiei greceşti. Neoplatonismul a influenţat puternic gândirea de maturitate a lui Augustin şi, implicit, filozofia creştină medievală. De asemenea, prezintă interes faptul că Augustin a exprimat ideea cuprinsă în afirmaţia celebră a lui Descartes: „Cuget, deci exist" - dar, bineînţeles, cu alte cuvinte.
Scrierile acestui ultim mare teolog creştin dinaintea „Epocii Întunecate" au constituit, în toate marile probleme, doctrina Bisericii pe toată durata Evului Mediu.

Augustin a fost cel mai mare dintre Părinţii Bisericii, a cărui operă reprezenta cartea de căpătâi a clericilor. Vederile sale despre mântuire, sex, păcat originar şi multe altele atârnă foarte greu în balanţă. Mulţi teologi catolici din generaţiile următoare, cum ar fi Toma d'Aquino, sau lideri protestanţi, ca Luther ori Calvin, au fost puternic influenţaţi de el.

Augustin a murit la Hippona, în 430 d.Hr., în al şaptezeci şi şaselea an de viaţă. Vandalii, unul dintre triburile barbare care invadaseră Imperiul Roman în curs de dezmembrare, asediau în acea vreme Hippona. Câteva luni mai târziu, ei au cucerit oraşul şi l-au ars în cea mai mare parte; totuşi, biblioteca şi catedrala au scăpat neatinse.