Apostolul Pavel (circa 4 d.Hr. - circa 64 d.Hr.), care a fost un contemporan mai tânăr al lui Iisus, a devenit cel mai important propovăduitor al noii religii a creştinismului. Influenţa lui asupra teologiei creştine s-a dovedit a fi incomparabil mai mare în raport cu aceea a tuturor scriitorilor şi gânditorilor creştini.

Pavel, cunoscut şi sub numele de Saul, s-a născut în Tars, un oraş din Cilicia (astăzi pe teritoriul Turciei), la câţiva ani după începuturile erei creştine. Deşi cetăţean roman, el era de origine evreiască, şi în tinereţe învăţase ebraica şi primise o educaţie izraelită temeinică.

Totodată, el a deprins meşteşugul făurarilor de corturi. În tinereţe, a plecat la Ierusalim pentru a studia cu rabinul Gămăliei, un eminent dascăl evreu. Deşi Pavel s-a aflat la Ierusalim în aceeaşi perioadă ca şi Iisus, este îndoielnic că cei doi s-ar fi întâlnit vreodată.

După moartea lui Iisus, primii creştini, consideraţi eretici, au suferit mari persecuţii. O vreme, însuşi Pavel a fost părtaş la aceste persecuţii. În tot cazul, în timpul unei călătorii la Damasc el a avut o viziune în care Iisus i-a vorbit şi astfel s-a produs convertirea sa la noua religie. Cel care altădată fusese un adversar al creştinismului a devenit cel mai viguros şi mai influent propovăduitor al noii religii.

Pavel şi-a petrecut restul vieţii gândindu-se şi scriind despre creştinism şi câştigând aderenţi la noua religie. În timpul activităţilor sale misionare, el a călătorit foarte mult prin Asia Mică, Grecia, Siria şi Palestina. Atunci când a predicat evreilor, Pavel nu s-a bucurat de acelaşi succes ca unii dintre primii creştini. Într-adevăr, stilul său a generat adeseori dispute puternice şi în câteva rânduri viaţa i-a fost pusă în primejdie.

Totuşi, atunci când a predicat ne-evreilor, Pavel a repurtat un succes deosebit, motiv pentru care este numit uneori „apostolul păgânilor". Nici un alt om nu a mai jucat un rol atât de important în propagarea creştinismului.

După trei călătorii misionare lungi în regiunea estică a Imperiului Roman, Pavel s-a întors la Ierusalim. Acolo a fost arestat şi în cele din urmă trimis la Roma pentru a fi judecat. Nu este limpede cum s-a încheiat procesul sau dacă a părăsit vreodată Roma. Totuşi, în final, a fost executat în apropiere de Roma, cel mai probabil în jurul anului 64.

Imensa influenţă a lui Pavel asupra dezvoltării creştinismului se datorează următoarelor aspecte: (1) marelui său succes ca misionar; (2) scrierilor sale, care constituie o parte importantă a Noului Testament; (3) rolului său în dezvoltarea teologiei creştine.

Dintre cele douăzeci şi şapte de cărţi ale Noului Testament, nu mai puţin de paisprezece îi sunt atribuite lui Pavel. Chiar dacă teologii moderni consideră că patru sau cinci dintre acele cărţi au fost de fapt scrise de alţii, nu încape nici o îndoială că Pavel este cel mai important dintre autorii Noului Testament.
Pavel a exercitat o influenţă incalculabilă asupra teologiei creştine. Iată câteva dintre ideile sale: Iisus nu a fost numai un profet inspirat, ci a avut şi o origine divină. Hristos a murit pentru păcatele noastre, iar suferinţele sale ne pot mântui.

Omul nu poate obţine mântuirea încercând să se conformeze poruncilor biblice, ci numai acceptîndu-l pe Hristos. Şi invers, dacă un om îl acceptă pe Hristos, păcatele îi vor fi iertate. Pavel a enunţat şi doctrina păcatului originar (vezi Romanii 5:12-19).

Deoarece simpla supunere faţă de lege nu poate asigura mântuirea, Pavel a insistat că nu este necesar ca proaspăt convertiţii la creştinism să accepte restricţiile alimentare ale evreilor, ori să se conformeze ritualurilor Codului Mozaic, sau chiar să fie circumcişi. Mai mulţi dintre primii lideri creştini şi-au exprimat dezacordul în această privinţă, şi dacă opiniile lor ar fi avut câştig de cauză, este îndoielnic că religia creştină s-ar fi răspândit atât de rapid în întreg Imperiul Roman.

Pavel nu s-a căsătorit niciodată şi, chiar dacă nu se poate dovedi acest lucru, se pare că nu a întreţinut relaţii sexuale cu o femeie. Opiniile sale despre sex şi femei, incluse în Sfânta Scriptură, au jalonat comportamentul ulterior al semenilor săi. Cea mai celebră maximă a sa referitoare la acest subiect (Scrisoarea I către Corinteni 7:8-9) este: „Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine. Dar dacă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă e mai bine să se căsătorească decât să ardă."

Pavel a avut de asemenea idei ferme în privinţa statutului cuvenit femeilor: „Femeia să înveţe în linişte, cu toată ascultarea. Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să-şi vadă de treburile sale. Că Adam s-a zidit întâi, apoi Eva." (I Timotei 2:11-13). Idei similare sunt formulate poate şi mai viguros în Scrisoarea I către Corinteni 11:7-9. Fără îndoială, în asemenea pasaje, Pavel exprima un punct de vedere deja împărtăşit de mulţi dintre contemporanii săi. Ar trebui totuşi menţionat faptul că Iisus n-ar fi făcut declaraţii similare.

Pavel, mai mult decât oricare alt om, a contribuit la transformarea creştinismului dintr-o sectă evreiască într-o religie mondială. Ideile sale centrale privind caracterul divin al lui Hristos şi mântuirea prin credinţă au rămas fundamentale pentru gândirea creştină de-a lungul tuturor secolelor care s-au scurs de atunci. Toţi teologii creştini care i-au succedat - Augustin, Aquino, Luther şi Calvin - au fost puternic influenţaţi de scrierile sale.

Într-adevăr, ideile lui Pavel au avut un impact atât de puternic încît unii teologi au susţinut că el, şi nu Iisus, ar trebui considerat principalul fondator al religiei creştine. Un asemenea punct de vedere pare exagerat. În orice caz, chiar dacă influenţa lui Pavel nu a fost egală cu cea a lui Iisus, ea a prevalat faţă de aceea exercitată de oricare alt gânditor creştin.