Simon Bolivar (1783-1830) este adesea numit „George Washington al Americii de Sud", datorită contribuţiei sale în eliberarea a cinci ţări sud-americane (Columbia, Venezuela, Ecuador, Peru şi Bolivia) de sub stăpânirea spaniolă. Puţine personalităţi - poate că nici una - au jucat un rol atât de crucial ca Bolivar în istoria unui întreg continent.

Simion Bolivar s-a născut în 1783, la Caracas, în Venezuela, într-o familie aristocratică de descendenţă spaniolă. La vârsta de nouă ani a rămas orfan. În perioada adolescenţei, Bolivar a fost puternic influenţat de idealurile Iluminismului francez. Printre filozofii săi preferaţi se numărau John Locke, Rousseau, Voltaire şi Montesquieu.

În tinereţe, Bolivar a vizitat câteva ţări europene. La Roma, în 1805, aflat pe vârful dealului Aventine, Bolivar a rostit celebrul său jurământ, declarând că nu-şi va găsi odihna atâta timp cât pământul său natal nu va fi eliberat de spanioli.

În 1808, Napoleon Bonaparte a invadat Spania şi l-a instalat pe fratele său în fruntea guvernului spaniol. Lipsind familia regală spaniolă de puterea politică efectivă, Napoleon a impulsionat lupta coloniilor din America de Sud pentru independenţa lor politică.

Revoluţia antispaniolă din Venezuela s-a declanşat în 1810, o dată cu alungarea guvernatorul spaniol răsturnat. În 1811, a fost proclamată o declaraţie de independenţă, şi tot atunci Bolivar a devenit ofiţer al armatei revoluţionare. Dar în anul următor, trupele spaniole au redobândit controlul asupra Venezuelei. Liderul revoluţiei, Francisco Miranda, a fost închis, iar Bolivar a părăsit ţara.

A urmat o serie de războaie, în care victoriile parţiale alternau cu înfrângeri catastrofale. Cu toate acestea, hotărârea lui Bolivar a rămas neclintită. Momentul de cotitură s-a înregistrat în 1819, când Bolivar şi-a condus armata fărâmiţată peste râuri şi câmpii şi prin trecătorile înalte ale Anzilor, pentru a ataca trupele spaniole din Columbia. Acolo, el a câştigat bătălia decisivă de la Boyaca (7 august 1819), adevăratul moment crucial al războiului. Venezuela a fost eliberată în 1821, iar Ecuadorul în 1822.

Între timp, patriotul argentinian Jose de San Martin eliberase Argentina şi Chile de sub stăpânirea spaniolă şi intenţiona să dezrobească şi Peru. Cei doi eliberatori s-au întâlnit în oraşul Guayaquil, în Ecuador, în vara lui 1822. Dar nu au reuşit să cadă de acord asupra unui plan de cooperare şi coordonare în lupta împotriva spaniolilor.

Deoarece nu voia să intre în lupta pentru putere cu ambiţiosul Bolivar (ceea ce n-ar fi folosit decât spaniolilor), Martin s-a decis să se retragă şi a părăsit pentru totdeauna America de Sud. Până în 1824, armatele lui Bolivar au eliberat Peru, iar în 1825 trupele spaniole din Peru Superior (Bolivia de azi) erau puse pe fugă.

Anii de viată care i-au mai rămas lui Bolivar nu au mai fost încununaţi de succese. El întrevedea o federaţie a noilor naţiuni sud-americane după modelul Statelor Unite ale Americii. De fapt, Venezuela, Columbia şi Ecuadorul formaseră deja o Mare Republică Columbiană, sub conducerea lui Bolivar. Din nefericire, tendinţele centrifuge din America de Sud erau mult mai puternice decât fuseseră în coloniile nord-americane.

În 1826, la Congresul Statelor Hispano-Americane convocat de Bolivar au participat numai patru naţiuni. În loc ca la Columbia Mare să adere alte state, curând republica a început să se fărâmiţeze. A izbucnit războiul civil, iar în 1828 a avut loc o tentativă de asasinare a lui Bolivar. Doi ani mai târziu, Venezuela şi Ecuadorul terminaseră secesiunea. Dându-şi seama că persoana lui reprezintă un obstacol în calea păcii, Bolivar a demisionat în aprilie 1830. A murit sărac şi deziluzionat, exilat din Venezuela natală.

Bolivar a fost un om foarte ambiţios, nevoit uneori, sub imperiul momentului, să-şi asume puteri dictatoriale. Cu toate acestea, atunci când a avut de ales, el şi-a subordonat ambiţiile personale bunăstării publice şi idealurilor democratice. I s-a oferit tronul, dar a refuzat. Fără îndoială, era încredinţat că titlul de „El Libertador" (Eliberatorul), care îi fusese deja acordat, reprezenta o onoare mai mare decât oricare altă distincţie.

Incontestabil Bolivar a fost figura dominantă în eliberarea Americii spaniole de sub stăpânirea colonială. El a fundamentat ideologic mişcarea, scriind articole, scoţând un ziar, ţinând discursuri şi redactând scrisori. A fost un neobosit colector de fonduri pentru cauza eliberării, şi în acelaşi timp principalul lider militar al forţelor revoluţionare.

Totuşi, ar fi o mare greşeală dacă l-am considera pe Bolivar cu un mare general. Armatele pe care le-a învins nu erau nici numeroase, nici bine conduse. Bolivar însuşi nu se distingea prin calităţi speciale în materie de strategie sau tactică. (Nu este de mirare, pentru că nu beneficiase niciodată de o instruire militară). Dar Bolivar a compensat toate aceste lipsuri prin spiritul său neînfrânt de nici o adversitate. După fiecare eşec, când alţii voiau să abandoneze lupta, Bolivar readuna hotărât armata şi continua bătălia.

După părerea mea, importanţa lui Bolivar e mai mare în raport cu cea a unor figuri faimoase precum lulius Caesar sau Carol cel Mare, nu numai datorită caracterului permanent al schimbărilor rezultate din activitatea sa, ci şi pentru faptul că regiunile afectate au fost mult mai întinse. Dar cea mai interesantă şi semnificativă comparaţie pe care o putem face în acest caz este aceea dintre Bolivar şi George Washington. Ca şi Washington, Bolivar a condus armate puţin numeroase şi prost antrenate. În lipsa banilor, era nevoie de un lider cu aură pentru a menţine armata închegată.

Spre deosebire de Washington, Bolivar şi-a eliberat toţi sclavii din timpul vieţii. Mai mult, în proclamaţii şi în proiectele constituţionale, el a militat pentru abolirea sclaviei pe pământurile eliberate. Tentativa sa nu a fost pe deplin încununată de succes, iar sclavia încă exista în regiune la moartea lui. Bolivar s-a remarcat prin personalitatea sa complexă şi interesantă - dramatică, îndrăzneaţă şi romantică. Bărbat chipeş, a avut numeroase aventuri.

A fost un idealist vizionar, dar îi lipsea spiritul organizatoric al lui Washington şi, spre deosebire de acesta, s-a dovedit mai sensibil la linguşiri. Era mult mai ambiţios decât Washington - asta în defavoarea regiunilor pe care le-a eliberat. Pe de altă parte, Bolivar nu a manifestat nici un interes pentru câştigurile materiale. La intrarea în politică era bogat, la retragere îşi pierduse întreaga avere.

Teritoriul pe care l-a eliberat Bolivar de stăpânirea colonială era mult mai mare decât cel iniţial al Statelor Unite ale Americii. Totuşi, importanţa lui nu poate fi comparată cu aceea a lui Washington, pur şi simplu pentru că Statele Unite au jucat un rol mult mai însemnat decât ţările eliberate de Bolivar.