Stefan cel Mare, anii de domnie - 1457-1504. Domnitorul Moldovei.

In ziua de 2 iulie 1504 Stefan-voda cel Mare se stingea de o moarte blanda la Suceava, in desavarsita pace mareata ce se boltea asupra intregei tari pe stalpii puternici ai biruintelor sale.

Pentru cea din urma oara portile cetatii se deschideau inaintea acelui ce luptase barbateste cea mai grea din luptele sale. Boierii calari, in haine de ursinic si aur, unii bat-raini ca si stapanul adormit, ceilalti in toata puterea vaistei sau in avantul increzator al tineretelor, inconjurau sicriul infasurat in scumpe stoje. Sulitile ostasilor se ridicau drept in vazduhul limpede, zimbitor al zilei de vara. Alaiul strabatea holdele grele da bogatie, in drumul spre Manastirea Putnei.

Din turnul de straja deasupra portii clopotele prindeau a vui de jale Soborul intreg al Moldovei, sub mitrele scinteietoare de pietre scumpe, mitropolitul, episcopul de Roman, mitropolit si ci, al Tarii-de-Jos, episcopul de Radauti, egumenii care putuse sa se incinga pentru aceasta lunga cale primeau in cintarile iertarii de pacate pe stapinul tuturora. Vesnica pomenire se cerea pentru acela care se jacuse vrednic a fi pomenit de neamul sau in vecii vecilor.

Apoi intunericul gropnitii umbrea tot mai mult jafa poruncitoare, acum inseninata, si pletele albe, rare ale batranului. Si, pe cind lacrimile brazdau cele mai aspre obrazuri, minunata lespede de marmura sapata pecetluia micul mormint in care incapuse totusi ramasitele Celui Mare.

Domnise aproape cincizeci de ani, o jumatate de veac. Venise tinar, in vijelia navalirii, ca sa razbune pe ai sai, ca sa-si intemeieze viata si ca sa traga zid de vitejie in jurul tarii sale de mostenire. De atunci toate drumurile spre hotarele dusmane fusese batute de copitele cailor ostirii sale. Dar peste sabia lui minunata apasa o mina sigura, stapinita de un gind cuminte l-a fost tot deauna mila de singele oamenilor varsat in zadar.

A adus cu dinsul rinduiala si buna cirmuire. Oastea aceea ale carei steaguri ii fluturau deasupra sicriului el o inchegase, el o faurise, ca pe o singura arma menita sa invinga totdeauna. Boierilor acelora ce-l intovaraseau inainte de a-si lua hotaritorul ramas bun el le statornicise chemarile si drepturile. Secerind buruiana rosie a vremilor de restriste si nelegiuire, el curatise tarina ce bause singele nevinovat, coborand in ea sfinte temelii de biserica. Vladicilor ce se rugau acum la Dumnezeu pentru sufletul sau, el le pusese mitra pe cap, dupa ce stiuse ca se cuvine s-o poarte.

Glndul lui de "intelepciune se stinsese in sfirsit, sau, mai curind, el se cobora ca o raza de bucurie asupra tuturora, trecea ca o binecuvintare asupra bogatiei si fremata ca o amenintare pentru vrajmasii viitorului prin frunza padurilor ce ocrotisera si menisera luptele invingatoare. Glasul lui nu se mai auzea insa, si icoana lui nu mai statea inaintea nimaruia.

Si candela aprinsa deasupra mormintului sau s-a stins uneori, in zile rele. Mani de hoti au scormonit in morminlul cel sfint.

Dar amintirea sa a luminat totdeauna in marea biserica a constiinta neamului Uneori mai tare alteori mai sla6 dar nici un vint naprasnic n-a putut-o stinge Si astazi ea se inalta puternica, in marea flacara de mindrie si recunostinta ce porneste din toate inimile noastre la pomenirea celor patru sute de ani de la moartea puternicului imparat senin al romanimii.

Stefan cel Mare, idolul romanilor
A scrie sau a vorbi despre Stefan cel Mare este o sarcina deloc usoara. Cea mai mare personalitate a neamului romanesc provoaca si dupa 500 de ani de la moartea sa dispute interminabile. Hotarirea Sfintului Sinod al BOR din 1992 de a-l trece in rindul sfintilor sub titulatura de “Binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfint” a generat polemici: unii il vad ca pe un erou al dreptei credinte, un crestin autentic, constient de pacatele sale, in timp ce altii il considera, dincolo de dimensiunea sa istorica, un domnitor ros de vicii.

Acest an a fost decretat “Anul omagial Stefan cel Mare si Sfint”, iar sarbatorile vor incepe pe 2 iulie, cind se implinesc 500 de ani de cind voievodul s-a stramutat la lacasurile vesnice si 12 ani de cind “atletul lui Hristos” a fost trecut de Biserica Ortodoxa Romana in rindul sfintilor din calendar.
Fara patima si incrincenare, “Evenimentul zilei de Duminica” va prezinta un scurt documentar despre personalitatea marelui domnitor.

“Se vorbeste mult despre multele neveste, despre ibovnice si despre copii din flori. Ar trebui sa vedem cum cele trei casatorii ale lui au fost cu incarcatura politica. El si le-a asumat. Si apoi Dumnezeu socoteste altfel, matematicile sale sint mai complexe decit simpla noastra aritmetica. Conteaza multimea faptelor si mai conteaza si felul in care sfirsesti cursa vietii. Cu tipul de judecata pe care o propun unii dintre noi, nici Sfintul Pavel n-ar fi trebuit sa fie sfint, nici Maria Egipteanca, nici tilharul, nici Petru, care s-a lepadat intreit. Acestia toti ar fi trebuit sa fie niste oameni stigmatizati pe veci.

Chiar si noi, cei care pretindem ca vietuim in umbra Bisericii, nu sintem inca suficient de constienti de canonizarea lui Stefan. N-a aparut inca biserica cu hramul Sfintul Stefan cel Mare si inca nu ne rugam destul la el. Fac exceptie probabil cei de la Putna, care vegheaza la mormintul voievodului”, sustine teologul Costion Nicolescu.

Cea mai mare personalitate a romanilor
Stefan cel Mare a fost, dupa cum marturisea ginditorul crestin Petre Tutea, “cea mai mare personalitate politica si militara pe care au dat-o romanii in istoria lor”. Carol I zicea: Nu veti mai da unu’ ca asta chiar daca mai traiti inca un milion de ani”. Papa Sixt al IV-lea, care l-a numit “Atletul lui Hristos” ii scria voievodului Moldovei: “Faptele tale, savirsite pina acum cu intelepciune si vitejie contra turcilor necredinciosi, dusmanii nostri, au adus atita celebritate numelui tau incit esti pe buzele tuturor si esti laudat de catre toti”.

A domnit 47 de ani (1457-1504) si avea peste 70 de ani cind a murit. Pe la 11-14 ani, in 1451, a asistat la uciderea tatalui sau, Bogdan al II-lea, de catre fratele acestuia, Petru Aron (la o nunta de la Reuseni). Apoi, sapte ani a fost in strainatate, iar la virsta de 20-24 de ani a urcat pe tronul tarii. A fost un om violent, dar a stiut ca numai asa pot fi condusi oamenii. A purtat 36 de batalii, dintre care a pierdut numai doua. Stefan cel Mare si Sfint “au construit 44 de manastiri” (si biserici - n.n.), cum scria cronicarul Grigore Ureche, fiind intrecut, ca numar, numai de Matei Basarab, care a construit 46.
Dupa ideile sale, armata era alcatuita din tarani saraci, carora le dadea pamint chiar la granita tarii care era proprietate colectiva si nu putea fi vindut. Taranii, aparindu-si pamintul, aparau si granita. Oferea voinicilor sai ranguri ca rasplata pentru faptele de arme, iar la cite razboaie a purtat un taran ajungea foarte repede boier.

Cea mai buna descriere a marelui voievod o face cu siguranta Grigore Ureche, autorul “Letopisetului Tarii Moldovei”. Un portret pe cit de magulitor, pe atit de realist: “...om intreg la fire nelenes si lucrul sau ii stia a-l acoperi si unde nu gindeai acolo il aflai. La lucru de razboaie mester, unde era nevoie, insusi se vira, ca vazindu-l ai sai sa nu inderapteze, si pentru aceia rar razboi de nu biruia si unde-l biruia altii, nu pierdea nadejdea, ci stiindu-se cazut jos, se ridica deasupra biruitorilor”.

Iar intr-un alt paragraf ne este prezentat drept: “Stefan Voda, om nu mare de statu, minios si degraba a varsa singe nevinovat, de multe ori pe la ospete omora fara judetu”.

Un crai cu zeci de copii din flori
Cronicile ni-l infatiseaza pe marele voievod ca pe un barbat nu prea inalt, cu fata ovala, plina, cu fruntea boltita, senina, cu ochii patrunzatori, de un albastru ca de Voronet, cu parul inelat lasat pe spate.

Nimeni nu se indoieste de faptul ca Stefan cel Mare este un mare erou, dar la fel de sigur este ca marele domnitor era un afemeiat. Nu toti cronicarii au avut cuvinte magulitoare despre el. Unii detractori l-au prezentat pe Stefan cel Mare ca un curvar, pentru ca a avut 50 de copii din flori, au sustinut ca ar fi varsat singe nevinovat, ca a ucis un pusti care a tras cu arcul mai departe decit el etc. In fond, domnitorul a fost un om aprig, caruia i-au placut vinul bun si femeile frumoase. Istoricii afirma ca era un tip violent, ca ii placea foarte mult sa bea, iar unii sustin ca, dupa 20 de ani de domnie, a devenit chiar alcoolic. Mare amator de vin, Stefan a construit la Cotnari o minunata biserica, dar si poduri si drumuri pavate pentru a permite transportul vinului, precum si o crama pentru depozitarea sa.

Afemeiat, Stefan a avut mai multe neveste, iar legenda ii atribuie eroticului domnitor moldovean citiva zeci de copii din flori.

Cert este, dupa cum noteaza Grigore Ureche, ca “dupa moartea lui, pina astazi ii zic sveti (sfintul - n.n.) Stefan Voda nu pentru suflet, ca el inca au fost un om cu pacate, ci pentru lucrurile lui cele vitejesti, carile nimenea din domni, nici mai nainte, nici dupa aceea l-au ajuns”.

Nevestele si ibovnicele lui Stefan Voda
Istoricii sustin ca Stefan, ca oricare alt razboinic, avea nevoie de multa dragoste femeiasca, fapt accentuat si de Hasdeu. Dragostea si frumusetea unei femei il tin pe barbat la o bataie de cal, spuneau batrinii.

Despre nuntile lui Stefan cel Mare nu se stie mare lucru. Cunoastem doar cite neveste a avut si pe cele mai importante ibovnice. La urcarea sa pe tron, in 1457, Stefan cel Mare era necasatorit. Avea insa un fiu, Alexandru. Traditia spune ca tinarul domnitor Stefan alerga in fiece noapte, in goana nebuna a calului, pina la Marusca cea dulce. Asa, din marea dragoste cu fata unui boier, s-a nascut Alexandru, primul fiu al lui Stefan, ctitorul bisericii Adormirea din Bacau.

Prima casatorie sigura a domnitorului moldovean este cea din 1463, cu o ruteanca din Kiev, Evdochia, fiica principelui Olelco. Evdochia era o femeie foarte frumoasa, iar in tabloul votiv de la Biserica Sf. Gheorghe din Hirlau este pictata cu parul scurt, ca si Marina lui Alexandru cel Bun. Evdochia s-a stins insa din viata dupa doar patru ani de casnicie. Stefan cel Mare nu a stat multa vreme singur, recasatorindu-se in 1472 cu Maria de Mangop, care a murit dupa cinci ani.

Voievodul tinea la Curtea Domneasca de la Suceava doua femei - pe Doamna Maria, nevasta lui Radu cel Frumos, si pe fiica lor, Voichita, luate prizoniere in 1471, intr-o batalie cu Radu. Pe atunci, Stefan era casatorit cu Maria de Mangop, dar tinind-o in cetate si pe cealalta Marie s-a indragostit de ea. Parasita, Maria de Mangop a decedat in 1477 si a fost inmormintata la Putna.

Voievodul s-a recasatorit in 1480 cu Maria Voichita, fiica lui Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Tepes, care era mai tinara cu 30 de ani decit el. Aceasta casnicie a tinut pina la moartea domnitorului, 2 iulie 1504.

Mariile din viata lui Stefan cel Mare
Dupa cum observa cercetatorul Andrei Vartic, viata lui Stefan cel Mare nu poate fi despartita de Mariile lui. Mama sa era o munteanca, Oltea, zisa si Maria-Oltea. Maria-Oltea, Maria-Marusca, Maria de Mangop, Maria Rares, Maria-Voichita... Atitea Marii intr-o viata de domnitor!

De Maria-Marusca vorbesc faptele fiului Alexandru, ingropat la Bistrita, alaturi de stramosul sau, Alexandru cel Bun. De Maria Rares aflam din realizarile fiului ei, marele domnitor Petru Rares. Despre Maria de Mangop (matusa Sofiei Paleologlu, sotia lui Ivan al III-lea, cea care o va ucide pe Elena, mama urmasului legitim la tronul Rusiei, fiica lui Stefan cel Mare si a Evdochiei de Kiev) stim de la Nicolae Iorga ca “a fost o femeie stearpa”, dar acoperamintul mortuar ramas dupa ea ascunde o fire misterioasa si o adevarata enciclopedie universala.  Pentru vreo 32 de ani, voievodului i-a stat alaturi preafrumoasa Maria Voichita, fiica domnitorului muntean Radu cel Frumos (cu care Stefan a purtat citeva razboaie) si al Mariei Despina.

Viata si faptele lui Stefan se impart in doua “epoci” distincte - pina la casatoria cu Maria Voichita si dupa. In prima perioada (a Evdochiei de Kiev si a Mariei de Mangop), Stefan nu se tinea de scaunul de la Suceava, era ocupat cu asezarea tarii, pe la razboaie si pe la... Marioare. Dar ceva mai inainte de 1481 (cind se naste fiul lor, viitorul domn Bogdan al III-lea) are loc casatoria lui Stefan cu Maria Voichita. In 1473, cind o lua ca prada de razboi de la Radu cel Frumos, Maria Voichita avea, spune Iorga, vreo 14 ani. Dupa aceasta casatorie, faptele razboinice ale lui Stefan se reduc drastic, el sta mai mult pe linga scaunul domnesc, pazindu-si parca odorul, iar dupa 1487 incepe o opera - constructia de biserici in stilul neasemuit al Putnei. Se pare ca Patrauti, a doua biserica din aceasta suita, minune a artei universale, a fost daruita Voichitei la aniversarea de 30 de ani, dovada fiind numeroasele danii pe care Maria-Voichita le-a facut acestei biserici.

Un sfint iertat de pacate
Socotind ca este bine placut lui Dumnezeu si neamului romanesc, in 1992, Sfintul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a trecut pe marele domnitor in sinaxarul si calendarul bisericii in ziua de 2 iulie cu numele “Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfint”. Prin canonizare se intelege actul solemn prin care Biserica recunoaste, declara si asaza pe eroii dreptei credinte adormiti in Domnul in rindul sfintilor pe care ii venereaza.

Cuvintul “canonizare” vine din grecescul canon - catalog -, in care se inscriau numele sfintilor si ziua trecerii lor la cele vesnice. Rinduielile consacrate de traditie si practica bisericeasca a ortodoxiei stabilesc conditiile de fond ale canonizarii: ortodoxia neindoielnica in credinta, proslavirea lui de catre Dumnezeu, cel putin printr-unul din urmatoarele daruri sau puteri: puterea de a suferi moarte martirica; puterea de a infrunta orice primejdii sau chinuri pentru marturisirea dreptei credinte pina la moarte; puterea de a-si inchina viata celei mai desavirsite trairi morale si religioase; puterea de a savirsi minuni in viata sau dupa moarte si puterea de a apara si a sluji cu devotament eroic credinta si Biserica Ortodoxa.

O alta conditie este raspindirea miresmei de sfintenie dupa moarte si confirmarea acesteia prin cultul spontan pe care i-l acorda poporul drept credincios. De la indeplinirea acestei conditii pot face exceptie mucenicii dreptei credinte.

“Romanul ii atribuie tot ce i se pare minunat”
Poporul l-a numit “cel Mare” pe Stefan pentru ca mari au fost faptele sale. A pus in slujba tarii si a credintei si mintea, si bratul, si inima. Nu a facut nici o incursiune armata care sa nu fie pusa in slujba tarii sale, pentru linistea si binele ei; nu a dus tratative cu nimeni decit pentru a-si sluji tara. Cu judecata dreapta si cumpanita, a crutat poporul si oastea cind a simtit ca nu poate sa cistige o batalie: ajuns cu ostenii sai sub zidurile Chiliei, cucerite de Baiazid al II-lea, realizeaza ca in forma pe care el insusi o daduse cetatii aceasta era de necucerit si sacrificiul ar fi fost inutil.

Era credincios si se ingrijea de bunastarea supusilor sai: se ruga lui Dumnezeu pentru ajutor in fata navalitorilor si a evitat sa intrerupa razesii de la strinsul holdelor. Avea obiceiul de a cerceta tara de la un capat la altul, fie pentru a pregati locurile potrivite pentru lupte, fortificatii, tirguri, fie pentru a lua masuri de refacere in urma razboaielor.

A dobindit recunostinta intregului popor care l-a trecut in legenda ca pe nimeni altul si l-a pomenit veac de veac. Mihail Kogalniceanu scria: “romanul ii atribuie tot ce i se pare minunat: orice cetate, orice zid, orice val, orice sat intreaba-l cine l-a facut: el iti va raspunde “Stefan cel Mare”.

Orice pod, orice biserica, orice fintina, orice curte sau palat vechi, el le va raporta eroului sau. Orice bunatate, orice legiuire omeneasca, orice puneri la cale intelepte, Stefan Voda le-a urzit! In sfirsit, acest Domn pentru moldoveni rezuma toate ispravile si institutiile facute in cinci veacuri de atitia stapinitori”.

Si totusi, Stefan s-a socotit intotdeauna Domn al Moldovei “din mila lui Dumnezeu”. Din relatarile cronicarilor era cunoscut ca un om al rugaciunii si postului.

Isi indemna totdeauna ostenii la rugaciune, post si impartasanie inainte de a pleca la razboi. In urma unei victorii, Stefan Voda ingenunchea alaturi de osteni si, inaltind ochii catre cer, graia in auzul tuturor: “Tu ai biruit, Doamne! Marit si laudat sa fie numele Tau in vecii vecilor. Amin!”.

In scrisorile adresate Marilor Puteri (traduse in germana si italiana) spunea: “Cu ajutorul lui Dumnezeu cel Atotputernic am invins.”

Dupa lupta dadea porunca ca intreaga oaste sa posteasca 4-9 zile mincind de obste numai piine si poame uscate o data pe zi, ca semn de smerenie si supunere lui Dumnezeu, iar Stefan era pilda tuturor, postind in rind cu ostenii, preotii si tot norodul. Se faceau slujbe de multumire lui Dumnezeu si de pomenire pentru cei pierduti in lupta. Avea ca povatuitor si duhovnic pe Sihastrul Daniil si intotdeauna purta asupra sa tripticul.

Pe steagul sau de lupta era reprezentat Sfintul Gheorghe calare omorind balaurul, pe care l-a donat Manastirii Zografu, cea mai mare ctitorie romaneasca din Muntele Athos, rectitorita integral de Stefan cel Mare intre anii 1466-1502.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment