În 1937, Theodosius Dobzhansky a publicat o carte cu un impact excepţional, Genetica şi originea speciilor, un tur de forţă în care sunt integrate teoriile eredităţii şi ale geneticii populaţiilor în teoria selecţiei naturale a lui Charles Darwin. Aici a apărut prima profesiune de credinţă a „sintezei moderne" şi, împreună cu opera lui Ernst Mayr şi a lui George Gaylord Simpson, a generat robustul neodarwinism din zilele noastre.

Naturalist, genetician şi biolog evoluţionist, Dobzhansky a scris mult şi pe teme foarte variate pe parcursul îndelungatei sale cariere. „Cele mai importante contribuţii la teoria biologică modernă a evoluţiei", declară sec Ernest Boesiger, „îi revin lui Dobzhansky."

Născut pe 25 ianuarie 1900 la Nemirov, în Rusia, Theodore Dobzhansky este fiul lui Grigori Karlovici Doberzhanski, instructor de matematică de origine poloneză, şi al Sofiei Vasilievna Voinarski, din familia căreia făcuseră parte mai mulţi preoţi ortodocşi ruşi şi romancierul Fiodor Dostoievski. Mutându-se la Kiev, în urma unui accident suferit de tatăl său, Dobzhansky a început cursurile gimnaziale în 1910.

În tinereţe, el a devenit un colecţionar pasionat, mai întâi de fluturi, apoi de coleoptere, pentru ca în final să se specializeze în gărgăriţe. După izbucnirea primului război mondial, Dobzhansky abia a scăpat de tăvălugul acestuia. În timpul revoluţiei bolşevice, el a urmat cursurile Universităţii din Kiev şi a frecventat societatea entomologică locală, colecţionând zeci de mii de insecte.

După declanşarea războiului civil, a fost martorul unei succesiuni ameţitoare de guverne ruseşti ale albilor sau roşilor, care au sporit greutăţile şi incertitudinea profesională. După absolvirea Universităţii din Kiev, în 1921, Dobzhansky a devenit lector de biologie, iar în 1922 a prestat o activitate practică pentru soviete, investigând bolile sfeclei de zahăr.

La începutul anilor '20, Dobzhansky a aflat cu entuziasm că legile mendeliene ale eredităţii fuseseră confirmate de Thomas Hunt Morgan, care făcuse cercetări asupra musculiţei de oţet, Drosophila.

Curând s-a mutat de la Kiev la Universitatea din Petrograd (oraş care curând avea să se numească Leningrad), începând propriile sale experimente pe insecte. Dar primele lui studii au reprezentat mai degrabă eforturi de a înţelege mutaţiile pe calea morfologiei sau a structurii fizice a Drosophilei. Asistent la Laboratorul de Genetică şi Zoologie Experimentală, Dobzhansky a lucrat sub îndrumarea lui Iuri Filipcenko, unul dintre cei mai influenţi zoologi ruşi. Receptiv la genetica mendeliană, Filipcenko formulase la mijlocul anilor 1920 distincţia dintre microevoluţie, care apare la nivelul individului, şi macroevoluţie, care operează asupra unor populaţii întregi. Aceste concepte ierarhice au devenit importante în munca de mai târziu a lui Dobzhansky.

Cariera lui Dobzhansky a luat o nouă turnură în 1927, când, cu sprijinul lui Filipcenko, a primit o bursă de studii în Statele Unite, pentru a lucra la laboratorul lui Morgan de la Universitatea Columbia. Filipcencko a căzut curând în dizgraţie în timpul „Thermidorului rusesc" şi a murit în 1930. În acel context politic n-a mai fost posibilă întoarcerea în ţară a lui Dobzhansky.

Înainte de a muri, Filipcenko i-a scris lui Dobzhansky, încurajîndu-l să rămână cu Morgan cât mai mult timp posibil pentru a deveni „un splendid morganoid". Într-adevăr, în „camera muştelor" de la Columbia, Dobzhansky a câştigat încrederea lui Morgan şi a fost invitat să se mute cu acesta la California Institute of Technology, în 1928. Dobzhansky avea să rămână în Statele Unite tot restul vieţii.

În timp ce Dobzhansky învăţa tehnicile analizei cromozomiale în care Morgan era deschizător de drumuri, fiind de formaţie naturalist, el şi-a manifestat receptivitatea şi faţă de problemele globale ale evoluţiei. „Interesul meu faţă de genetică venea din preocuparea pentru evoluţie, care era de sorginte filozofică", avea să spună Dobzhansky mai târziu, deşi nu aproba întru totul cursul cercetărilor lui Morgan şi ale adepţilor acestuia.

Dobzhansky a făcut cercetări răsunătoare asupra musculiţei de oţet, obţinând hărţi cromozomiale şi analizând diferenţele foarte fine dintre diverse populaţii de insecte. În 1935, el formulase teoria conform căreia speciile creează „mecanisme de izolare" pentru a-şi asigura integritatea. El a construit astfel un pod intelectual între laboratorul lui Morgan şi lumea naturaliştilor. Din 1936, vreme de patruzeci de ani, Dobzhansky a publicat o serie de lucrări de importanţă majoră sub titlul comun de „Genetica şi populaţiile naturale". O mare parte din cercetările sale s-au efectuat pe o anumită specie de musculiţe de oţet, Drosophila pseudoobscura.

În această perioadă, preocupările filozofice ale lui Dobzhansky se combinau cu cele experimentale, în contextul unei importante orientări către analiza cuantificată. În 1918, Ronald Fischer propusese folosirea statisticii pentru înţelegerea modului în care se comportă genele în cadrul populaţiilor mari, iar în 1930 a publicat Teoria genetică a selecţiei naturale.

Doi ani mai târziu a apărut cartea lui J.B.S. Haldane, Cauzele evoluţiei, care demonstra nu numai că selecţia naturală poate dirija evoluţia de-a lungul mai multor generaţii, dar şi că nu este necesară o dependenţă de mutaţiile extinse şi frecvente. Această analiză, matematică în esenţa ei, a devenit unul dintre instrumentele folosite de Dobzhansky pentru o nouă sinteză. Statistica pornea de la ideea că schimbările mici la nivelul individual pot, dacă sunt favorizate de selecţia naturală, să genereze schimbări extraordinare la nivel de specie în ansamblu, într-un timp relativ scurt.

În 1936, Dobzhansky a ţinut o serie de prelegeri, publicate în anul următor sub titlul Genetica şi originea speciilor, în care a relatat „povestea coerentă" a ipotezelor de bază ale teoriei evoluţiei. Dobzhansky prezintă o structură ierarhică bazată pe o analiză statistică. El vede mutaţiile şi schimbările cromozomiale ca pe „un prim stadiu sau nivel al procesului evoluţiei, guvernat în întregime de legile fiziologiei indivizilor". Mutaţiile genetice la acest nivel pot să se dezvolte sau să se piardă, întâmplător.

Dar, la un nivel secundar, „sub influenţa selecţiei, migraţiei şi izolării geografice se va modela structura genetică a populaţiilor în noi forme, în conformitate cu mediul secular şi cu ecologia, în special cu obiceiurile de împerechere ale speciei". Astfel, selecţia naturală acţionează asupra unor specii întregi atunci când mediul determină „schimbări istorice în populaţia vie". În sfârşit, Dobzhansky indică un al treilea nivel, care este dezvoltarea unor mecanisme de prezervare a speciei ca entitate distinctă prin izolare geografică, izolare sexuală sau sterilitate hibridă (Catârul este un bine cunoscut exemplu de sterilitate hibridă. Un catâr mascul, născut dintr-un măgar şi o iapă, este în general steril. Ca mulţi hibrizi, catârul este mai rezistent decât oricare dintre părinţi şi va lucra pentru tine vreme de 20 de ani, cum a spus cândva William Faulkner, doar pentru plăcerea de a te lovi o dată.
).

Este semnificativ faptul că Dobzhansky a reuşit să ne demonstreze în ce măsură experimentele pe populaţii întregi, în natură, se pot baza pe predicţii matematice. Genetica şi originea speciilor „semnalează foarte clar o tendinţă ce poate fi denumită mişcarea Înapoi-la-Natură", scrie Leslie C. Dunn la un moment dat. „Metodele folosite în laborator sunt suficient de bune pentru a fi aplicate în acel laborator suprem al biologiei care este natura însăşi". Acum, că înţelesese relaţia dintre genetică şi selecţia naturală, Dobzhansky putea să formuleze paradigma lui clasică: „În biologie, nimic nu are sens dacă nu este privit în lumina evoluţiei".

Atunci când cercetarea lui Dobzhansky s-a combinat cu aceea a lui Ernst Mayr din domeniul ornitologiei şi cu aceea a lui George Gaylord Simpson din paleontologie, neodarwinismul rezultat a generat ample discuţii pentru explicarea fenomenelor biologice la toate nivelurile, de la cel macroscopic la cel molecular. În esenţă, sinteza modernă a rămas valabilă până în zilele noastre. Ea are un efect practic imens prin faptul că reconciliază lumea naturaliştilor şi a taxonomiştilor cu aceea a geneticienilor. Edward O. Wilson scria: „Pentru prima oară, noi date de pe teren şi din laborator au evidenţiat deosebirile dintre specii şi rase, iluminând natura variaţiei în cadrul populaţiilor prin cromozomi şi gene şi prin paşii microevoluţiei".

În 1940, Dobzhansky s-a mutat de la Caltech la Universitatea Columbia, iar din 1962 până în 1970 a fost asociat al Universităţii Rockefeller. Şi-a continuat activitatea în domeniul geneticii tehnice până la sfârşitul carierei. Lui Dobzhansky îi plăcea munca de teren, astfel că în anii 1940 a făcut călătorii lungi în Bazinul Amazonului, în Brazilia, Peru, Argentina, Ecuador şi Columbia. Tot el 1-a tradus pe Trofim Lîsenko, prezentându-i lucrările unor biologi occidentali buimăciţi.

Dar una dintre cele mai importante contribuţii ale lui Dobzhansky după publicarea Geneticii şi originii speciilor, care i-a adus un considerabil prestigiu, a fost aceea de examinare, în beneficiul publicului larg, a problemelor biologiei evoluţiei şi a impactului ei asupra societăţii. Aceasta a reprezentat o schimbare distinctă în centrul de greutate al muncii lui, survenită după încheierea războiului.

În 1946, Ereditate, rasă şi societate, scrisă împreună cu Leslie C. Dunn, a dezvăluit toate tarele rasismului, devenind în scurt timp un bestseller. Evoluţia omenirii (1962) surprindea diverse aspecte ale evoluţiei omului şi investiga influenţa geneticii asupra culturii. Concepţia lui Dobzhansky despre lume, exprimată în această carte, reflectă gândirea biologică în întrepătrundere cu psihanaliza, arta, estetica şi limbajul.

Lucrarea Diversitatea genetică şi egalitatea umană, apărută în 1973, s-a adresat, de asemenea, publicului larg. Dobzhansky făcea referiri atât la perspectivele ereditare, cât şi la cele culturale. În momentul în care scria toate acestea, cu mult înainte de celebrele dezbateri pe tema „natură contra artificial", el reprezenta un punct de vedere în esenţă ecologist, din interiorul unuia dintre cele mai importante avanposturi ale biologiei. În ce priveşte apartenenţa politică, Dobzhansky era un liberal mândru şi preţuia mult ideea de individualitate; el acorda importanţă atât dotării genetice, cât şi influenţei determinante a mediului şi culturii.

Spre deosebire de Mayr sau Simpson, ceilalţi doi artizani ai sintezei moderne, Dobzhansky a crezut toată viaţa în Dumnezeu. El frecventa Biserica Ortodoxă de rit răsăritean, iar spre sfârşitul carierei, după ce s-a îmbolnăvit de cancer, se ruga în fiecare zi. Dobzhansky credea că religia ar trebui să se adapteze la progresul ştiinţei şi, spune Costas B. Krimbas, „îşi închipuia că poate da o mână de ajutor la evoluţia gândirii religioase într-o lume tot mai ştiinţifică". Credinţa lui că universul este antropocentric, în contradicţie cu gândirea mai tuturor oamenilor de ştiinţă ai secolului XX, face obiectul cărţii Biologia grijii supreme, publicată în 1967.

„Omul, acest misterios produs al evoluţiei lumii", scrie el, poate fi în acelaşi timp şi protagonistul, dacă nu chiar pilotul acesteia."

Theodosius Dobzhansky a fost copleşit cu onoruri în ultima parte a vieţii. Printre multe altele, a primit Medalia Darwin în 1959 şi Medalia Naţională pentru Ştiinţe în 1964. În 1924 s-a căsătorit cu Natalia Petrovna Sivertseva, ea însăşi biolog, cu care a avut o fiică, Sophia Dobzhansky Coe, care avea să devină antropolog.

După ce a plecat de la Universitatea Rockefeller în 1970, Dobzhansky a devenit profesor asociat la University of California din Davis. La sfârşitul vieţii a suferit de leucemie şi a murit pe 18 decembrie 1975. Este înmormântat la Mather, în California, locul staţiunii botanice experimentale unde a lucrat o bună bucată de vreme, a călărit şi a colecţionat exemplare de Drosophila.

RECENT

Aspecte epidemilogice ale izbucnirilor cu boli diareice acute în Republica Moldova (Nadejda Gafin, Aliona Nastas, Ion Bîrcă, Adrian Cotelea, Vasile Sofronie)
02.01.2020

În articol sunt prezentate unele aspecte epidemiologice ale izbucnirilor cu boli diareice acute (BDA) în Republica Moldova în anii 2014-2 [ ... ]

Impactul asupra sănătății și cel socioeconomic al morbidității prin varicelă în Republica Moldova (Silvia Negară, Vasile Sofronie)
02.01.2020

A fost studiată și analizată epidemilogic morbiditatea prin varicelă în Republica Moldova în perioada 1985-2017. Studiul dat este unul [ ... ]

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment