Placintele erau foarte populare in Grecia antica si au supravietuit pana in ziua de azi, ca un produs de varf al gastronomiei grecesti.

Moliciunea aluatului, maleabil si alb, framantat de maini pricepute si transformarea lui in foi crocante si fragede, care ascund intre falduri surpriza umpluturii, au facut din plamadirea unei placinte o adevarata competitie intre gospodine. Originile placintelor pot fi urmarite usor pana in Egiptul antic, cand descoperim forme primitive de patiserie. Brutarii faraonului incorporau nuci, miere si fructe in aluatul de paine.

Exista si legende legate de placinte. Astfel, intr-o legenda, Lazar era un baiat care vroia placinte. Fiindca mama sa nu a avut timp sa ii faca mult doritele placinte, Lazar a murit de pofta, intr-o zi de sambata. Mama sa l-a plans si i-a cerut lui Dumnezeu sa nu ierte femeile care nu fac placinte in Sambata lui Lazar.

De aceea, in Sambata Floriilor femeile coc placinte si le impart saracilor ca pomana, in special celor care au copii mici. Placintele se fac si in amintirea lui Lazar cel sarac, care se roaga lui Dumnezeu pentru iertarea pacatelor oamenilor.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment