Pentru a nu ne confrunta cu probleme de vedere, specialiștii ne recomandă câteva exerciții care îmbunătățesc flexibilitatea mușchilor de la nivelul ochilor. Oftalmologii britanici susțin că foarte multe persoane au reușit să renunțe la ochelarii de vedere datorită exercițiilor de mai jos.
Cu toate acestea, este bine să cereți opinia unui medic înainte de a începe programul de exerciții, pentru a nu risca să vă înrăutățiți posibilele afecțiuni oculare.
Pentru început, așezați-vă confortabil într-un fotoliu. Urmăriți cu ochii linia nasului, fără să clipiți. Numărați până la zece, după care închideți și relaxați ochii. Repetați exercițiul de cinci ori.
Țineți capul în poziție normală și încercați să cuprindeți cu vederea umărul drept. Numărați până la zece, după care relaxați ochii. Repetați exercițiul, folosind de această dată umărul stâng. Exercițiul trebuie făcut de cinci ori pentru fiecare umăr.
Imaginați-vă că aveți în fața ochilor un ceas imens. Încercați să delimitați centrul acestuia. Apoi, fără a vă mișca capul, localizați orice oră doriți. Numărați până la zece și reveniți în centrul ceasului imaginar. Faceți acest exercițiu de zece ori, alegând diverse ore. Exercițiul poate fi făcut și cu ochii închiși.
Așezați-vă la o distanță de 2 metri de o oglindă, nu înainte de a marca pe sticlă zona corespunzătoare ochilor, în funcție de conturul corpului dumneavoastră din oglindă. Pentru marcaj, folosiți o cariocă de culoare neagră sau roșie. Priviți mai sus de acest punct și încercați să focalizați un obiect care se reflectă în oglindă. Numărați până la cinci, după care lăsați privirea să ajungă în punctul marcat. Repetați exercițiul de cinci ori.
Luați un pix în mână și, ținând brațul depărtat, încercați să îl apropiați treptat de nas, fără a-l atinge cu pixul. Depărtați brațul și repetați exercițiul între cinci și zece ori.
Rotiți ochii de cinci ori în direcția acelor de ceasornic, după care repetați exercițiul în direcția opusă.
Închideți ochii și strângeți tare în timp ce numărați până la cinci. După ce îi deschideți larg, numărați din nou până la cinci. Repetați exercițiul de cinci - zece ori.
Închideți ochii și masați-i cu mișcări circulare folosind vârfurile degetelor, timp de 1 - 2 minute.