Majoritatea sarcinilor durează circa 40 de săptămâni. O naștere prematură survine atunci când travaliul are loc cu mai mult de trei săptămâni înaintea datei. Nașterea prematură privează copilul de timpul necesar unei dezvoltări normale intrauterine. Consecința va fi un risc crescut pentru diferite afecțiuni și probleme de dezvoltare.
Recunoașterea promptă a semnelor unei sarcini premature ajută la prevenirea nașterii înainte de termen. Chiar cu luni înainte de data nașterii, trebuie să urmărești:
- contracțiile care se succed mai mult de șase într-o oră;
- durerea de spate, joasă, difuză;
- presiune în pelvis sau durere;
- episoade diareice;
- sângerări vaginale;
- scurgeri vaginale apoase (poate fi lichidul amniotic ce înconjoară fătul în uter);
Dacă ai sesizat aceste simptome, consultă-ți medicul pentru a preveni orice complicație care se poate solda cu o naștere prematură.
După cum ne spun specialiștii, în ultimii ani nașterile premature sunt din ce în ce mai frecvente, mai ales în cazul copiilor aduși pe lume prin cezariană. Studiile arată că această creștere a nașterilor premature s-ar datora operațiilor cezariene la cerere, care nu sunt necesare din punct de vedere medical.
Ce factori ar putea influența nașterea prematură
- afecțiunile sau anomaliile ale organelor genitale ale mamei;
- primiparitate (femei aflate la prima naștere);
- perioade îndelungate de infertilitate;
- antecedente legate de sarcini pierdute prin avort spontan;
- factori psihici (nașterea în afara căsătoriei, stresul sau nefericirea mamei);
- malnutriție în timpul sarcinii;
- unele boli genetice ale mamei;
- sănătatea, nutriția și vârsta mamei;
- factori de mediu: radiații ionizante, administrare de medicamente, substanțe toxice, infecții în perioada evolutivă;
- alegerea nașterii prin cezariană, deși ea nu este necesară din punct de vedere medical;
Chiar și bebelușii născuți între săptămânile 34 și 37 de sarcină se confruntă cu riscurile de a fi născut prea devreme, putând dezvolta afecțiuni digestive și dificultăți în hrănire, dezvoltare tardivă a sistemului nervos sau alte probleme de sănătate mult mai grave.
Pentru mamă, în afara faptului că nașterea prematură are loc înainte de termen, ea se aseamănă cu o naștere normală. Riscurile apar și dacă se încearcă întârzierea nașterii cu ajutorul medicației.
În funcție de tratamentul indicat, există riscul de congestie pulmonară, slăbiciune musculară, oboseală, creșterea tensiunii, anomalii ale nivelului de zahar din sânge, dureri de cap, greață, vărsături.
Pentru făt: riscurile de sănătate pentru făt depind de numărul de săptămâni și de gradul de dezvoltare. Supraviețuirea este posibilă pentru pentru copiii de 23 - 26 săptămâni, însă riscurile pentru acesta sunt foarte mari.
Complicațiile nașterii premature includ:
- respirație dificilă;
- episoade de oprire a respirației (apnee);
- hemoragii intracraniene;
- acumulare de lichid în creier (hidrocefalie);
- probleme neurologice;
- probleme de vedere;
- afecțiuni intestinale;
- întârziere de dezvoltare;
- scăderea capacității de învățare;
Mai puțin severe sunt:
- colorarea galbenă a pielii și mucoaselor (icter);
- număr mic de globule roșii (anemie);
- tensiune mică;
Pentru unii copii prematuri, anumite probleme nu apar decât tardiv, în copilărie sau chiar la maturitate. Studiile au arătat că acești copii au un risc sporit de diabet și boli cardiovasculare când vor deveni adulți. Riscul complicațiilor scade odată cu dezvoltarea și cu vârsta intrauterină, astfel că cei de 28 - 30 de săptămâni au un risc mult mai mic de a face complicații.