Înzestrarea încăperilor cu utilaj şi mobilier corespunzător, exploatarea lui raţională are o mare însemnătate pentru menţinerea sănătăţii copiilor şi sporirea eficacităţii procesului instructiv-educativ.
Conform particularităţilor destinaţiei de funcţionare utilajul instituţiilor pentru copii şi adolescenţi poate fi divizat în 7 grupe: mobilierul pentru lucru în plan orizontal, pentru şezut, de dormit, de păstrare, pentru activitate mobilă, ce poate fi uşor transformat şi schimbat, şi universal - cu destinaţie multiplă. Cele mai importante sunt primele 2 grupe: mobilierul pentru lucru în plan orizontal (mese, bănci) şi pentru şezut (scaune, banchete). Această mobilă e frecvent utilizată în procesul de instruire şi are o înrâurire nemijlocită asupra dezvoltării fizice a copiilor, formării aparatelor vizual, osteo-muscular.
Cerinţele igienice înaintate faţă de mobilierul încăperilor principale pentru copii şi adolescenţi sunt bazate pe rezultatele cercetărilor contemporane în domeniul igienei, antropometriei, fiziologiei şi determină nivelul corespunderii lui destinaţiei date.
Utilajul trebuie să corespundă cerinţelor igienice, pedagogice şi tehnice de producere, caracterului instructiv-educativ. Pentru confecţionarea mobilierului mai frecvent sunt folosite materialele lemnoase - cheresteaua, placajul, plăcile din lemn fibrolemnoase, plăcile din lemn aglomerate din aşchii ş.a.
Una din cerinţele igienice principale cu privire la mobilier este corespunderea lui posibilităţilor anatomo-fiziologice ale copiilor -înălţimii şi proporţiilor corporale. Suprafaţa mobilei trebuie să fie netedă, bine şlefuită, de culoare mată, cu coeficientul de reflexie în limita de 30-35%, să fie rezistentă la spălarea frecventă cu apă caldă (până la 60°C), săpun, sodă şi diferite substanţe dezinfectante, să permită o poziţie igienică a corpului în timpul activităţii copilului, să nu expună copiii la traumatisme sau din cauza vopselii să nu-i expună la intoxicaţii, să fie uşor de întreţinut.
Din cerinţele pedagogice înaintate se pot evidenţia următoarele: utilajul folosit trebuie să contribuie la desfăşurarea cu succes a procesului instructiv-educativ, la perfecţionarea deprinderilor şi priceperilor copiilor; mărimea, construcţia şi forma lui trebuie să asigure confortul în funcţie de caracterul activităţii; utilajul trebuie să fie uşor şi rezistent;
Procesul de instruire este în strânsă legătura nu numai cu efortul intelectual, dar şi cu cel fizic. Activitatea şcolară a elevului în bancă, la masă în cabinete, laboratoare, la strung, la masa de tâmplărie, ori cu menghină e legată de poziţia predominant statică a corpului determinată de încordarea muşchilor spatelui, gâtului, membrelor superioare şi inferioare. Rolul principal de reglare a poziţiei revine aparatelor neuro-locomotor şi articular, care la rândul lor sunt dirijate de segmentele corespunzătoare ale coloanei vertebrale.
Cea mai convenabilă poziţie din punct de vedere static şi biomecanic este considerată cea însoţită de o înclinaţie mai mică a corpului. Poziţia cu o înclinaţie mai mare a corpului provoacă deplasarea centrului de greutate şi sporeşte amplitudinea de oscilare. In afară de aceasta, înclinaţia mare a corpului şi sporirea activităţii muşchilor spatelui şi a gâtului este însoţită de o intensificare neînsemnată a pulsului, micşorarea amplitudinii respiraţiei, survenirea hemostazei venoase în micul bazin şi în membrele inferioare, comprimarea discurilor intervertebrale.
S-a constatat că gradul de înclinaţie a corpului la elevi creşte odată cu vârsta, însă la cei din clasele inferioare, deşi înclinaţia corpului este relativ mai mică în timpul lecţiilor, amplitudinea oscilaţiei centrului de greutate este mai mare. Totodată la elevii mici reglarea mai puţin desăvârşită a poziţiei şi instabilitatea ei este una din principalele cauze ce fac inaccesibilă înfrângerea efortului static.
La menţinerea poziţiei sarcina principală este de a reduce la minim devierea centrului de greutate de la poziţia de echilibru. Poziţia corpului e considerata corectă, dacă se păstrează stabil echilibrul şi activitatea normală a aparatelor cardiovascular, respirator, digestiv, vizual, auditiv ş.a.
În timpul scrisului mai puţin obositoare este poziţia când centrul de greutate al corpului, situat între corpul vertebrelor cervicale IX şi X, se găseşte pe planul format de suprafaţa de sprijin a osului iliac şi tuberculul ischiatic. În această poziţie linia centrului de greutate întretaie scaunul în urma articulaţiei coxo-femurale, capul e puţin aplecat înainte, distanţa de la ochi până la caiet e de circa 35 cm, elevul stă drept pe toată adâncimea scaunului, corpul aflându-se în poziţie verticală. Intre trunchi şi marginea pupitrului rămâne un spaţiu liber de 3-4 cm, picioarele sunt îndoite sub un unghi drept în articulaţia coxo-femurală şi a genunchiului, se sprijină pe suport ori podea. Ambele antebraţe sunt aşezate liber pe pupitru.
În timpul citirii, desenării, lucrului manual la masă din punct de vedere fiziologic este mai raţională poziţia liberă cu o mică înclinaţie a corpului.
Poziţia elevului în timpul lucrului în atelier trebuie să fie raţională pentru ai asigura o capacitate de muncă sporită, însoţită de un consum de energie minimal. Cea mai corectă este poziţia verticală dreaptă a corpului ori puţin înclinată, cu o înclinaţie mică a capului; distribuirea egală a efortului atât părţii drepte cât şi celei stângi a corpului; în limita posibilităţilor schimbul des al poziţiei; neadmiterea comprimării pieptului şi abdomenului.
În timpul lucrului cu ferăstrăul pentru o stabilitate mai mare elevul trebuie să îndepărteze picioarele la o distanţă egală cu lungimea tălpii piciorului, genunchii să fie întinşi, corpul aplecat sub un unghi de 60° faţă de articulaţia coxo-femurală. În procesul de geluire, care necesită repetarea mişcărilor de aplecare înainte şi înapoi a corpului, elevul stă cu o jumătate de rotaţie a corpului către masa de tâmplărie, cu piciorul stâng dus înaintea celuilalt la o distanţă de 2 ori mai mare decât lungimea tălpii şi la aceeaşi distanţă lateral; piciorul dus înapoi trebuie să fie înclinat înainte cu 15°, talpa fiind fixată la 70-80° faţă de cea stângă; celălalt picior trebuie să stea vertical, formând cu coapsa un unghi de 25°, înclinarea trunchiului trebuie să fie de 55°.
La pilitul metalului elevul stă cu jumătate de rotaţie faţă de menghină, întorcându-şi corpul către axa ei cu 45°, picioarele sunt îndepărtate la o distanţă egală cu lăţimea tălpii, piciorul stâng este deplasat înainte în aşa fel ca călcâiul lui să fie situat în faţa tălpii drepte - la mijlocul ei. Braţul drept cu antebraţul în poziţia corectă formează un unghi drept şi axa osului cubitus în acest caz aproape coincide cu axa pilei. La tăiatul metalului elevul stă la fel cu jumătate de rotaţie a corpului către menghină, piciorul stâng fiind deplasat cu jumătate de pas înainte, dreptul e îndepărtat puţin în urmă, fiind în acest caz un punct de sprijin pentru corp.
S-a constatat că poziţia incorectă a corpului, cât şi instabilitatea relativă a sistemului locomotor contribuie la scăderea randamentului şcolar, la survenirea rapidă a oboselii, la apariţia unor dereglări ale coloanei vertebrale, de vedere, nervoase, de funcţionare a sistemelor cardiovascular, respirator. In procesul activităţii şcolare organismul elevului exercită o încordare statică pentru a-şi menţine timp îndelungat o poziţie obligatorie de luau. Acest efort creşte considerabil în cazul construcţiei incorecte a mobilierului, necorespunderii lui înălţimii elevului şi proprietăţilor lui corporale. Perfecţionarea mecanismului de reglare a poziţiei, creşterea stabilităţii ei cu vârsta este una din manifestările sporirii rezistenţei şi nivelului de coordonare a activităţii motrice.
Mobilierul preşcolar şi cel şcolar trebuie standardizat. Proporţiile corporale se schimbă în funcţie de creşterea copilului în lungime, de aceea criteriul de bază la determinarea numărului necesar de mobilă este talia. Pentru determinarea numărului băncii, mesei se folosesc datele de la medic privind talia copilului înregistrată în fişa 0,26/e. În acest caz se adaugă 2 cm pentru încălţăminte. Măsurarea taliei copilului se poate efectua şi în grupă, în clasă cu o riglă specială de lemn, care poate fi uşor confecţionată şi pe care se notează numărul mobilierului şi se indică cu cifre şi coloranţi marcarea lui.
Pentru preşcolari şi elevii claselor I-a IV-a se recomandă ca în registrul de grupă sau de clasă, în fişa “lista sănătăţii” să fie indicate datele despre starea aparatelor vizual şi auditiv şi numărul mobilierului necesar pentru fiecare copil.
Pentru asigurarea poziţiei corecte în timpul lucrului în atelierele şcolare înălţimea meselor de tâmplărie şi de prelucrare a metalului se determină în felul următor. In primul caz elevul se instalează cu partea laterală către masa de tâmplărie şi pune palma pe ea. Dacă înălţimea corespunde taliei, atunci mâna nu se îndoaie în articulaţia cotului, braţul şi antebraţul formează o linie dreaptă. La alegerea mesei de prelucrare a metalului elevul stă cu faţa către ea şi aşază pe menghină mână îndoială în cot. Poziţia va fi asigurată corect, dacă vârful degetelor va atinge bărbia elevului.