Cu cât bagajele de zi cu zi sunt mai ușoare, cu atât contribuim la păstrarea musculaturii spatelui în condiții optime. Orice surplus de greutate ne afectează coloana și crește riscul de dureri în această zonă.
Specialiștii ne sfătuiesc să alegem un rucsac pe roți dacă avem de cărat o greutate prea mare sau să folosim un echipament cu multe buzunare, care să ne permită distribuirea greutății în mai multe zone.
Atunci când cărăm ceva în spate, greutatea cea mai mare trebuie să se afle în zona de mijloc a spatelui, iar restul să fie redistribuit. Foarte important este ca, atunci când vrem să ridicăm ceva de jos, să îndoim genunchii.
Alte trucuri care ne mențin sănătatea spatelui țin de activitățile zilnice. Atunci când călcăm rufe sau le împăturim este bine să ținem un picior sprijinit pe un suport, la un nivel puțin mai ridicat. Atunci când ne aplecăm este esențial să ne sprijinim în mâini, iar dacă stăm prea mult la birou, trebuie să păstrăm picioarele într-o poziție confortabilă, într-un unghi de 90 de grade la genunchi.
Dacă picioarele nu ajung la podea, putem să folosim un scăunel pentru a păstra poziția corectă. În timpul somnului trebuie să folosim o pernă care menține la același nivel capul și coloana, să fie fabricată dintr-un material care se modelează după forma corpului, nu se turtește pe pat.
În plus, nu este recomandat să ne menținem aceeași poziție un timp îndelungat, chiar dacă lucrăm numai la birou. La intervale regulate de timp trebuie să ne întindem coloana și să facem câțiva pași.
Iar scaunul trebuie să fie ajustabil, să ofere suport pentru zona lombară și brațe, pentru a preveni afecțiunile spatelui.