Pe lângă efectul binecunoscut asupra sistemului osos, vitamina D mai are multe alte efecte cu efect pozitiv asupra organismului. Cercetările arată că un aport corect de vitamina D reduce riscul dezvoltării de cancer, previne creșterea tensiunii arteriale, precum și apariția sclerozei sau a schizofreniei.
Suplimentele de vitamina D îi ajută pe oameni să trăiască mai mult, arată un studiu. Deficiența acestei vitamine slăbește mușchii, însă o cantitate corectă administrată zilnic duce la îmbunătățirea funcționarii lor.
Administrarea cantității corecte de vitamină D se face luându-se în calcul mai mulți factori. Astfel, o dată cu înaintarea în vârstă crește și doza recomandată. În plus, locuitorii din emisfera nordică, cei care evită expunerea la soare și persoanele cu tenul închis la culoare trebuie să aibă un aport mai mare de vitamina D.
Studiile arată că bătrânii și copiii sunt cei mai influențați de vitamina D. La persoanele în vârstă s-a observat că o doză însemnată a respectivei vitamine le poate îmbunătăți și starea psihică, nu doar cea fizică.
În afara suplimentelor alimentare, vitamina D poate fi găsită în peștele gras de apă rece, cereale, lapte.