Vârsta de adolescent (de la 15 până la 18 ani) este o perioadă de maturizare biologică şi de formare a personalităţii sociale. Ea se caracterizează nu numai printr-o creştere furtunoasă a dimensiunilor şi masei corpului, dar şi prin restructurarea sistemului neuroendocrin, prin desăvârşirea funcţiilor sistemelor principale ale organismului. Aceasta determină specificul reacţiilor de răspuns ale organismului la diferiţi factori ai mediului înconjurător, inclusiv şi la cei de producţie.

Pentru adolescenţi este caracteristică reactivitatea sporită şi nu totdeauna adecvată, stabilitatea mai mică ca la adulţi faţă de acţiunea factorilor nocivi, rezistenţa redusă la un efort fizic şi intelectual îndelungat, nestabilitatea emoţională, supraaprecierea propriilor posibilităţi. Toate aceste particularităţi fac organismul adolescentului nespus de sensibil la acţiunea condiţiilor de instruire şi a activităţilor de muncă.

Din principalele particularităţi anatomo-fiziologice şi psihice ale organismului în perioada de adolescent se pot nota următoarele:

1. Formarea nedesăvârşită a organismului în întregime şi a multor sisteme şi organe ale lui. Se observă o continuare a proceselor de osificare a scheletului, o creştere intensivă a muşchilor corpului şi în legătură cu aceasta sporirea forţei musculare. La vârsta de 14-15 ani iau sfârşit procesele de dezvoltare morfologică a organelor de respiraţie, ce conduc la sporirea capacităţii vitale a plămânilor, care constituie 3200 cm3 (băieţi) şi 2700 cm3 (fete), iar la 18 ani - respectiv 4000 cm3 şi 3000 cm3. De asemenea se constată multe modificări şi din partea sistemelor cardiovascular, gastrointestinal, excretor, endocrin ş.a.

2. Restructurarea morfologică şi funcţională foarte intensă a mecanismelor neuroregulatoare şi umorale.

3. Maturizarea sexuală a organismului, care decurge cu participarea activă a hormonilor hipofizei, tiroidei şi glandelor sexuale. La această vârstă are loc restructurarea neuroendocrină a organismului.

4. Sporirea considerabilă a metabolismului şi în primul rând a celui bazai.

5. Creşterea metabolismului azotic (proteinic) ca rezultat al intensificării proceselor plastice în organism.

6. Pasivitatea proceselor de frânare şi predominarea celor de excitare, apariţia şi sporirea interesului faţă de mediul înconjurător, năzuinţa de a participa personal la ele.

7. Reacţia neadecvată şi necorespunzătoare la însemnătatea, mărimea şi puterea excitantului din cauza căruia, până şi la o mică, neînsemnată excitare, organismul adolescentului reacţionează maximal.

8. Originalitatea motoricii şi psihicii cu lipsa experienţei de viaţă, supraaprecierea forţei şi posibilităţilor proprii, subestimarea primejdiei din jur adeseori conduc la accidente.

9. Apariţia rapidă a oboselii la adolescenţi.

10. O necesitate de recunoaştere a personalităţii adolescentului de a deveni independent şi de sine stătător ş.a. De toate aceste particularităţi trebuie să se ţină cont la acţiunea factorilor nocivi din producţie asupra organismului adolescentului în timpul instruirii profesionale şi activităţilor de muncă.

După modul de acţiune asupra organismului adolescentului toţi factorii de producţie ai mediului înconjurător se împart în 2 grupe:

a) pozitivi (aerul pur, abundenţa de raze solare ş.a.);

b) nocivi (pulberile, chimicalele, zgomotul ş.a,);

Scopul igienei copiilor şi adolescenţilor e de a folosi cât mai pe larg factorii cu acţiuni pozitive şi de a-i restrânge şi limita pe acei cu acţiuni negative. Dintre factorii cu acţiuni negative fee parte: a) condiţiile meteorologice; b) pulberile (praf) din producţie; c) zgomotul şi vibraţia, ultra- şi infrasunetul; d) Chimicalele toxice; e) iluminatul şi iradiaţia; f) munca predominantă cu efort fizic şi cu solicitare predominant neuropsihică ş.a.
Yandex