Conform unor calcule, circa 10-25% din pacienți solicită o consultație medicală din cauza oboselii, aceasta fiind un simptom ce se regăsește în sute de afecțiuni, de la anemie, boli reumatice, hipotiroidie, infecții virale sau cu candidă până la tulburări psihice precum depresia.
Sindromul de oboseală cronică, caracteristici
Sunt însă situații în care toate analizele și investigațiile au rezultate normale, cu toate că oboseala este severă și persistentă, fără a fi cauzată de suprasolicitări, fără a fi ameliorată de odihnă, conducând la limitarea activităților zilnice.

Sindromul de oboseala cronica afectează de 4 ori mai frecvent femeile decât bărbații, poate fi prezent la orice vârstă, dar mai ales în jurul vârstei de 40-59 de ani și este mai des întâlnit la adolescenți decât la copii, putând apărea la mai multi membri ai aceleiași familii. Persistența oboselii pe o perioadă de timp de cel puțin 6 luni, în lipsa vreunei boli ce ar putea explica acest simptom, ridică suspiciunea sindromului de oboseală cronică.

Principalele caracteristici
- oboseală cronică, severă, ce durează de mai mult de 6 luni în absența vreunei alte afecțiuni;
- prezența concomitentă a cel puțin a 4 din următoarele modificări: tulburări de memorie și de concentrare, senzație de uscăciune în gât, inflamarea ganglionilor limfatici, articulații dureroase (fără a fi umflate sau înroșite), dureri de cap, somn neodihnitor și senzație de epuizare la mai mult de 24 de ore de la încetarea efortului fizic.

Pentru a reduce din aceste caracteristici, se recomandă 2-3 ori pe săptămână, timp de 3 luni, exercițiile Yoga. Pe lângă aceste simptome, mai pot apărea și tulburări digestive (balonare, greață, diaree), intoleranță la alcool, dureri în piept, tuse persistentă, puls neregulat, amețeli, dureri de urechi, dureri musculare, senzație de furnicături, scădere ponderală sau probleme psihice (depresie, anxietate, iritabilitate, atacuri de panică).

Un factor important este că nu există nici o analiză specifică pentru a confirma diagnosticul, rezultatele tuturor investigațiilor fiind în limite normale. Cauzele apariției acestui sindrom sunt încă necunoscute. Cercetările continuă pentru a stabili în ce măsură sunt implicate dezechilibre endocrine, ale sistemului nervos sau anumite infecții, precum și factorii genetici sau din mediul înconjurător.

Tratamentul vizează ameliorarea simptomelor, iar medicii recomandă o combinație de medicamente cu terapii alternative.
Yandex