Elementul principal al societăţii este omul. Posibilităţile lui de a-şi desăvârşi rolul său în societate sunt determinate de o serie de factori, dintre care starea de sănătate se situează pe primul loc.
Noţiunea de sănătate şi-a extins conţinutul faţă de trecut, însă fiind cea mai valoroasă concepţie a medicinii ea nu are o definiţie unanim acceptată, concretă. In statutul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sănătatea este tratată ca “o completă bunăstare fizică, mintală şi socială, care nu constă numai în absenţa bolii sau a infirmităţii”.
Astfel, sănătatea constituie o calitate a vieţii care presupune o interacţiune dinamică şi o interdependenţă între starea fizică a individului, manifestările sale mintale, reacţiile emoţionale şi ambianţa socială în care trăieşte. Această situaţie este determinată din punct de vedere fizic de structura şi buna funcţionare a organismului, iar din punct de vedere mintal şi social de aspectul comportamentului şi cel al personalităţii, adoptat şi integrat armonios în relaţiile interpersonale şi cu societatea.
In funcţie de studierea stării sănătăţii - în mod individual ori a grupelor de copii - indicatorii stării de sănătate pot fi diferiţi. În aprecierea stării de sănătate a colectivelor de copii pot fi utilizaţi următorii indici:
1. Demografici:
- natalitatea;
- letalitatea;
- durata medie a vieţii.
2. Morbiditatea:
- totală;
- infecţioasă;
- cronică;
- cu pierderea temporară a capacităţii de muncă.
3. Dezvoltarea fizică.
4. Invaliditatea.
Cu scopul de a aprecia starea de sănătate în mod individual S.Grombah (1973) a propus să fie folosiţi următorii indicatori:
1. Prezenţa ori absenţa bolilor cronice.
2. Nivelul de dezvoltare fizică şi neuropsihică a organismului.
3. Nivelul de funcţionare a principalelor sisteme ale organismului.
4. Gradul de rezistenţă a organismului.
Aprecierea stării de sănătate se efectuează după examenele medicale periodice: existenţa ori absenţa unei boli este apreciată de specialişti; starea neuropsihică - de psihoneurolog; nivelul dezvoltării fizice - după examenul antropometric efectuat de pediatru; starea de funcţionare a diferitelor organe şi sisteme - cu ajutorul metodelor clinice şi probelor funcţionale; gradul de rezistenţă se relevă după starea de receptivitate a organismului faţă de bolile acute, mai precis după numărul şi durata îmbolnăvirilor acute din timpul anului, inclusiv şi acutizarea bolilor cronice.
In conformitate cu criteriile sus-numite, analizate în integritatea lor, toţi copiii şi adolescenţii pot fi repartizaţi în 5 grupe de sănătate:
prima grupă - persoanele care nu suferă de boli cronice posedă o stare de dezvoltare fizică şi neuropsihică normală, n-au fost bolnavi ori rareori au fost bolnavi de boli acute în timpul anului (sănătoşi, fără dereglări);
grupa a doua - copiii şi adolescenţii, la care de asemenea sunt absente bolile cronice, posedă diferite dereglări morfofuncţionale, deseori sunt bolnavi în timpul anului - de 4 şi mai multe ori sau cu o durată a unei îmbolnăviri mai mult de 25 de zile (sănătoşi, cu dereglări morfofuncţionale);
grupa a treia - copiii care suferă de boli cronice ori au patologii congenitale în perioada de compensaţie. Cazurile de acutizare a bolilor cronice sunt rare, cu o stare relativ uşoară, în timpul căreia starea totală a organismului şi dispoziţia nu se schimbă considerabil (bolnavi în perioada de compensaţie);
în a patra grupă sunt incluşi copiii cu boli cronice şi patologii congenitale în perioada de subcompensaţie, cu schimbări considerabile ale stării totale şi ale dispoziţiei după acutizări, cu o perioadă îndelungată de reconvalescenţă după orice îmbolnăviri (bolnavi în perioada de subcompensaţie);
în grupa a cincea sunt incluşi copiii care suferă de boli cronice grave în perioada de decompensare, cu o posibilitate de funcţionare a organismului considerabil scăzută (bolnavi în perioada de decompensaţie).
Dacă copilul suferă de mai multe boli, atunci aprecierea grupei se efectuează după cea mai grea din ele. La sfârşitul controlului medical medicul introduce în fişa medicală diagnosticul, iar ulterior grupa de sănătate.
Examenele medicale se organizează în fiecare lună pentru copiii în primul an de viaţă; o dată în trimestru - pentru cei din anul al doilea de viaţă; de 2 ori în an - pentru cei în vârstă de până la 3 ani; pentru ceilalţi - o dată pe an.
La anumite vârste - la 1, 3, 5, 6, 7 ani, în clasele a 3-a, a 6-a şi a 8-a - examenele medicale se organizează în mod obligatoriu, în componenţa comisiilor fiind incluşi diverşi specialişti - chirurg, oftalmolog, otolaringolog, neuropsihiatru. Astfel, mai profund se efectuează examinarea stării de sănătate a copiilor.
Morbiditatea. Boala este reacţia neadecvată a organismului la mediul intern şi extern, fizic şi social. O astfel de reacţie are loc atunci când excitaţia acţionând asupra organismului depăşeşte capacitatea lui adaptativă. Morbiditatea ca expresie statistică a patologiei colectivului într-o perioadă data constituie un indice de seamă al stării de sănătate şi al nivelului igienic privind condiţiile de viaţă, iar în acelaşi timp şi un criteriu al eficacităţii activităţii medico-sanitare.
Cunoscând diverse aspecte de etiopatogenie şi de fiziopatologie în legătură cu o boală, precum şi măsurile igienice corespunzătoare, medicul este în stare să prevină o boală sau să împiedice agravarea ei prin măsuri sanitaro-igienice corecte, aplicate oportun. Din punct de vedere igienic pe medic îl interesează în primul rând acele boli care pot fi mai frecvente în urma susceptibilităţii organismului şi a condiţiilor de viaţă legate de etapa respectivă de dezvoltare şi în mai mare măsură de cele favorizate de condiţiile de mediu şi de viaţă din colectivitate.
Considerând morbiditatea prin prisma efectului nociv al mediului şi al condiţiilor de viaţă, vom analiza mai detaliat morbiditatea totală şi a celor mai răspândite boli cronice. Morbiditatea totală este gradul de răspândire a tuturor bolilor acute şi cronice, înregistrate de medic la adresa bolnavului, la policlinica, la chemarea medicului la domiciliu ori după efectuarea examenelor medicale. Odată cu introducerea şi efectuarea dispensarizării anuale a crescut rolul controalelor medicale ca un criteriu esenţial în evidenţa morbidităţii.
În ultimii zece ani morbiditatea totală a scăzut considerabil, însă schimbările evidenţiate în diferite grupe de vârstă nu sunt echivalente. Morbiditatea copiilor şi tinerilor variază în funcţie de vârstă. Analizând morbiditatea conform adresării copiilor la policlinică, s-a stabilit (G.Şerdiukovski 1986), că cel mai înalt nivel de îmbolnăvire îl au copiii de vârstă preşcolară, cel mai jos - adolescenţii şi tinerii de 15-19 ani. Astfel, la vârsta de 3 ani acest indice constituie 3810 cazuri la 1000 de copii, la 6 ani - 2340, la 7 ani - 2630, la 9-10 ani -1860, la 13 ani - 2080, apoi treptat scade. Se observă că apogeul îl constituie morbiditatea la vârsta de 3 ani (copiii încep să frecventeze grădiniţa), la 7 ani (începutul activităţii şcolare) şi în perioada pubertară. Creşterea morbidităţii la vârsta de 3 şi 7 ani poate avea loc în urma întrunirii copilului în colectiv când creşterea contactelor cu alţi copii deseori este însoţită de nerespectarea regulilor şi normelor igienice. In acelaşi timp perioada de adaptare la noile condiţii de colectiv la mulţi copii decurge cu dereglări şi manifestări de tulburare. In perioada pubertară transformările profunde neuroendocrine contribuie la schimbarea nivelului de funcţionare a organismului la dezechilibrul Iui cu mediul ambiant, Ia scăderea rezistenţei.
O mare însemnătate are studierea morbidităţii conform V frecvenţei, deoarece această informaţie e necesară pentru planificarea măsurilor sanitaro-igienice şi curativ-profilactice.
Locul întâi în componenţa morbidităţii copiilor de toate vârstele îl ocupă bolile căilor respiratorii. La preşcolari apar cu o frecvenţa mai mare bolile infectocontagioase, alergice ale aparatului digestiv şi traumatismele.
Frecvenţa mare a bolilor infecto-contagioase la vârsta preşcolară se datoreşte susceptibilităţii mărite a organismului şi necesităţii inevitabile a contactului cu alţi copii şi cu adulţii bolnavi sau purtători de germeni.
Vârsta şcolara mică se caracterizează printr-o frecvenţă încă ridicată a bolilor infecţioase transmisibile, celor ale aparatului digestiv, traumatismelor şi accidentelor de circulaţie. La elevii de vârstă mijlocie şi mare locul II îl ocupă traumatismele şi accidentele, locul DI - bolile sistemului nervos şi ale organelor de percepţie, cutanate. Totodată la elevii de vârsta mijlocie mai frecvent apar afecţiuni de diferită origine, la cei mari - boli psihice.
Aceste aspecte generale privind caracterul specific al bolilor în raport cu stadiul de dezvoltare sunt relative, deoarece chiar în cadrul aceloraşi grupe de vârstă pot să apară diferenţe ca rezultat al condiţiilor de viaţă şi social-economice variate de la o localitate la alta.
Bolile cronice. In prezent s-a constatat, cu părere de rău, o regenerate a bolilor cronice, deoarece diferite maladii apar la o vârstă mai tânără. In afară de aceasta odată cu vârsta creşte numărul de boli cu caracter cronic. Printre cauzele care au condus la apariţia acestor schimbări G.Fankoni (F. Antal, 1973) considera atât modificările legate de agentul patogen, cât şi cele care ţin de adaptabilitatea şi rezistenţa organismului. În privinţa agentului patogen un rol de seamă poate fi atribuit patomorfozei germenilor cauzată de mutaţii, de rezistenţa la antibiotice etc.
Bolile cronice, îndeosebi cele ale sistemelor respirator, nervos, cardiovascular, digestiv apărute în copilărie, sunt cauza pierderii capacităţii de muncă, invalidităţii şi a decesului populaţiei adulte.
La copiii de vârstă preşcolară cele mai frecvente boli cronice sunt cariile dentare, afecţiunile faringelui şi rinofaringelui, sistemului osos muscular, nervos şi ale organelor de percepţie (VPrazdnikov, 1988).
La elevi, după cum susţin mulţi autori, predomină amigdalita, miopia, distoniile vegeto-vasculare, dereglările neuropsihice, deformaţiile coloanei vertebrale.
Amigdalita cronică în structura bolilor cronice la elevii de toate vârstele ocupă locul I. În medie această patologie constituie 20-25%, mai frecvent (27%) se întâlneşte la fetele în vârstă de 12-14 ani (L.Berejkov, 1979). La preşcolari amigdalita se întâlneşte mai rar (1-10%). Factorii principali care contribuie la o frecvenţă înaltă a acestei maladii sunt determinaţi de activitatea curativ-profilactică insuficientă organizată printre copiii din grupa a 2-a de sănătate; rezistenţa scăzută a organismului cauzată deseori de un regim incorect; alimentaţia insuficientă în vitamine; supraoboseală; fumat; impurificarea mediului ambiant cu diferiţi agenţi chimici etc.
Miopia este o boală cronică cu o capacitate de refracţie a ochiului mărită (miopia cristaliniană) ori cu axa anteroposterioară a ochiului mărită (miopia axială). La elevi miopia mai frecvent este combinată, când atât capacitatea de refracţie, cât şi axa anteroposterioară e mărită, însă în cazurile progresării, ca regulă, ea este axială (MKrasnov, 1980). La preşcolari miopia constituie 1,4-2,0%, la elevii de 7—10 ani - 4-4,5%, la cei de 11-14 ani, - 10%, la elevii claselor superioare (15-18 ani) - 21,5%. S-a constatat că creşte nu numai numărul elevilor cu miopie odată cu promovarea lor din clasă în clasă, dar şi procentul copiilor cu un grad de miopie mai înalt. Astfel, dacă la elevii miopi din clasa I miopia de gradul II şi III constituie 0,5%, apoi la absolvenţi ea constituie 11,9% (E.Râsev, 1975).
Analiza cifrelor de mai sus denotă că, frecvenţa miopiei depinde de efortul aparatului vizual şi de condiţiile în care se desfăşoară activitatea. Datele autorilor privind aspectul etiopatogeniei miopiei pot fi întrunite în 2 concepţii - prima - ca factor principal este cititul şi scrisul la distanţe mici de caiet şi carte şi nerespertarea cerinţelor igienice faţă de iluminare; a doua - rolul principal este atribuit factorilor genetici. Deşi există diverse păreri, majoritatea autorilor confirmă că rolul decisiv îl are influenţa factorilor exogeni.
Dereglările neuropsihice. Starea psihică şi dinamica schimbării ei la locuitorii planetei noastre insuflă o îngrijorare totală, deoarece în ultimul timp creşte considerabil frecvenţa nevrozelor la copii şi adolescenţi. Conform datelor OMS dereglările neuropsihice în comparaţie cu începutul secolului au crescut de 4 ori. Dacă în anii '30 nevrozele constituiau 20-30 cazuri la 1000 de copii, apoi în anii, '80 această patologie ajungea până la 63 de cazuri la 1000 de copii şi adolescenţi.
Frecvenţa bolilor neuropsihice este influenţată mai frecvent (I.Isaev, 1984) de incapacitatea organismului de a îndeplini sarcinile şcolare, de interrelaţiile nefavorabile în colectiv, în familie, de atitudinea incorectă, ostilă a pedagogilor, schimbul des al colectivului, de surmenaj etc.
Dereglările sistemului osteomuscular se pot manifesta prin apariţia deformaţiilor coloanei vertebrale, mai des ale scoliozelor şi piciorului plat, care constituie respectiv 5-9% şi 10-14%. Cercetările ultimilor ani confirmă, că mecanismul deformaţiei coloanei vertebrale constă în dereglarea schimbului de substanţe în ţesutul conjunctiv şi osos. Prin urmare, boala se poate manifesta în vârsta fragedă nu numai prin deformaţiile coloanei vertebrale, dar şi prin diferite displazii osoase (deformaţia cutiei toracice, a formei tălpii, anomaliile sistemului maxilo-dentar ş.a).
De aceea, dacă în momentul efectuării examenelor medicale pediatrul determină unele manifestări de displazie osoasă, e necesară o cercetare mai minuţioasă a coloanei vertebrale. G. Şerdiukovski (1988) confirmă că dacă până la vârsta de 6 ani scolioza n-a fost stabilită de un bun specialist, atunci mai târziu ea nu mai apare. Factorii şi condiţiile, care favorizează scăderea tonusului muscular, extind coloana vertebrală şi contribuie la deformarea ei, pot fi mobilierul greşit construit, plasarea copiilor în bănci necorespunzătoare gradului lor de dezvoltare, purtarea incorectă a ghiozdanului, poziţia vicioasă a corpului, lipsa educaţiei fizice, surmenajul şcolar etc. Gravitatea bolii este determinată de gradul deformaţiei. Scolioza de gradul II şi III, cu deviaţii ireversibile, fixate, este însoţită de tulburări cardiopulmonare, de adaptabilitate psihosocială, de scăderea capacităţii de muncă.
Evidenţa morbidităţii şi stabilirea indicilor de morbiditate. Penau ca morbiditatea copiilor şi a adolescenţilor să poată servi ca indicator al stării lor de sănătate şi al activităţii sanitare este necesară asigurarea unei evidenţe corecte prin depistarea şi înregistrarea completă şi exactă a bolilor, stabilirea indicilor de morbiditate, interpretarea, justa a datelor şi aplicarea măsurilor profilactice respective.
Medicii din policlinici înregistrează îmbolnăvirile în fişa dezvoltării copilului, apoi în talonul statistic. Dacă boala are un caracter cronic ea este înregistrată o singură dată la prima adresare. Forme de evidenţă statistică în policlinici sunt tabelele de evidenţă a morbidităţii, tabelele de evidenţă a accidentelor, intoxicaţiilor, traumatismelor, darea de seamă anuală.
În instituţiile preşcolare, şcoli rezultatele examenelor medicale sunt înregistrate în fişa medicală 026/e. În cazul când copilul ori adolescentul nu frecventează instituţia respectivă pe motiv de boală, la reîntoarcere el prezintă certificatul eliberat de medic.
Un alt aspect care se pune în legătură cu studierea indicilor de morbiditate este modul de calculare şi de exprimare a acestor indici. Este bine ca boala existentă într-o colectivitate să fie exprimată atât prin indici intensivi, cât şi extensivi.
Indicii intensivi (frecvenţa, gradul de răspândire) determină nivelul procesului şi indică frecvenţa bolii în raport cu colectivitatea analizată. Pentru calcularea lor e necesar a cunoaşte numărul de copii din colectivitatea dată ori numărul celor examinaţi în cadrul examenelor profilactice şi numărul de boli depistate. Indicii intensivi se exprimă prin 100 - în cazul analizei morbidităţii acute ori a rezultatelor examenelor medicale; prin 1000 - în cazul morbidităţii totale conform adresării la policlinică; prin 10000 - în cazul bolilor infecţioase şi psihice; prin 100000 - în cazul bolilor rar răspândite (cancer, tbc etc.).
Indicii extensivi exprimă structura morbidităţii - frecvenţa diferitelor afecţiuni, adică procentul diverselor boli din totalul cazurilor de boală. Analiza rezultatelor examenelor medicale profunde e necesar să se efectueze în aspect comparativ - în dinamică, în funcţie de vârstă, de tipul instituţiei. De aceea e necesar de a folosi o rubricaţie unică în conformitate cu ultima clasificare (IX) internaţională a bolilor.
La elaborarea măsurilor sanitaro-igienice paralel cu analiza patologiei cronice din colectiv e necesară studierea morbidităţii acute, deoarece nivelul ei este în fond determinat de condiţii de mediu, de instruire şi educaţie, de respectarea regulilor regimului antiepidemic, de calitatea deservirii medicale etc. În această grupă sunt incluse toate cazurile de boală determinate de pierderea temporară a capacităţii de muncă şi nefrecventarea instituţiilor respective. înregistrarea corectă permite calculul indicilor statistici.
Morbiditatea într-o colectivitate de copii poate fi analizată dinamic, urmârindu-se datele respective în evoluţia lor pe parcursul anilor sau fiind confruntate cu datele altor colective, sau cu indicii de morbiditate pe plan teritorial.
În cazul când indicii morbidităţii au o tendinţă de înrăutăţire, după evidenţierea cauzelor principale şi analiză sunt elaborate măsurile respective îndreptate spre ameliorarea stării de sănătate a copiilor