Nu vă îngrășați
Încercați să vă mențineți o greutate normală a corpului. În cazul celor adulți, indicele de masă corporală, care se calculează împărțind greutatea corpului, în kilograme, cu pătratul înălțimii, trebuie să fie între 21 și 23. Cancerul de sân, endometru, de col și de colon sunt tipuri de afecțiuni puse cel mai des în legătură cu excesul de grăsime.
Sfaturi pentru a ține departe cancerul
O viață activă
Dacă nu faceți sport regulat, încercați măcar să vă mișcați cel puțin 30 de minute pe zi. Puteți să faceți jogging sau să vă plimbați în ritm alert, cel puțin o jumătate de oră, în fiecare zi. Pentru a deveni mai activi, este suficient să reduceți din timpul petrecut în fața televizorului.

Renunțați la sucuri și fast-food
Băuturile dulci și acidulate, consumate regulat, vă pot aduce până la 5 kilograme în plus, pe când produsele tip fast-food, pe lângă faptul că vă îngrașă, vă predispune unor afecțiuni gastroenterologice și vă mărește colesterolul din sânge peste limite.

Consumați produse vegetale
Mâncați cel puțin 5 porții de fructe și legume zilnic. Cerealele neprocesate sunt excelente pentru a preveni cancerul. În ceea ce privește cartofii și alte alimente care conțin amidon, evitați-le, pe cât posibil.

Mai putină carne roșie
Hrăniți-vă cu mai puțin de 500 de grame de carne roșie pe săptămână și foarte puțină carne procesată. Preparatele pe bază de carne sunt utile și sănătoase atunci când sunt consumate în cantități reduse.

Micșorați consumul de băuturi alcoolice
Nu consumați mai mult de 2 pahare de alcool pe zi. Alcoolul stimulează dezvoltarea celulelor canceroase.

Evitați produsele sărate în exces
Mezelurile, conservele, fast-food-ul conțin multă sare, așa că este de dorit evitarea lor. Nu consumați mai mult de 6 grame de sare pe zi. Alimentele sărate pot activa afecțiuni ale stomacului ori cancerul de ficat.

Cel mai bine este să vă hrăniți natural. Tot ce e în plus vă poate face mai mult rău decât bine.

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment