Semnele preeclampsiei sunt tensiunea arterială crescută și prezența proteinelor în urină, după 20 de săptămâni de sarcină.
Preeclampsia se manifestă și prin următoarele semne și simptome care se pot instala gradual sau brusc, în ultimele săptămâni de sarcină:
- dureri de cap;
- stare de somnolență;
- tulburări vizuale: scăderea acuității vizuale, vedere dublă, sensibilitate la lumină;
- țiuitul urechilor;
- amețeală;
- dureri abdominale;
- grețuri și vărsături;
- luare bruscă în greutate (datorită edemelor);
- edeme (pot apărea și în lipsa preeclampsiei);
Multe dintre simptomele de mai sus apar în mod obișnuit în timpul sarcinii, motiv pentru care este dificil de stabilit când evocă instalarea unei preeclampsii. Dacă ele se înrăutățesc, este indicat să consultați medicul.
Apare de obicei la femeile care sunt la prima sarcină și în sarcinile multiple. Se instalează, de regulă, la sfârșitul trimestrului doi și începutul trimestrului trei de sarcină.
Eclampsia survine în evoluția preeclampsiei dacă aceasta nu este tratată. Poate cauza moartea mamei și a fătului și se manifestă prin convulsii, pierderea conștiinței și redoarea membrelor.
Preeclampsia a fost denumită toxemia gravidică pentru că mult timp s-a crezut că este produsă de o toxină prezentă în sângele gravidei. Cu toate că această ipoteză a fost infirmată, medicii încă nu știu cauza exactă a bolii.
Cauzele posibile pot include
- flux sangvin insuficient la nivelul uterului;
- modificări ale vaselor de sânge;
- o posibilă problemă imunologică;
- dietă inadecvată;
Cel mai eficient tratament pentru preeclampsie este însăși nașterea. Însă acest lucru pune în pericol fătul dacă sarcina nu este la termen și copilul nu este suficient de dezvoltat.
De aceea este necesar să se prelungească sarcina cât mai mult pentru a spori șansele de supraviețuire ale fătului. Măsuri care pot fi luate urmăresc scăderea tensiunii arteriale și creșterea fluxului sangvin placentar.
Medicul va recomanda limitarea activităților zilnice, evitarea efortului și cât mai multă odihnă, alături de medicația anti-hipertensivă. Acestea pot fi utile în cazul unei preeclampsii blânde, cu o ușoară hipertensiune și cantitate mică de proteine în urină.
În cazurile grave poate fi necesară internarea în spital pentru monitorizare, iar dacă starea se agravează, medicul poate lua decizia inducerii nașterii chiar dacă fătul nu este suficient de dezvoltat pentru a supraviețui.
Nu există o strategie clară și eficientă pentru prevenția acestei afecțiuni. Reducerea consumului de sare și modificarea activităților în timpul sarcinii nu reduc riscul de apariție a bolii.
Cea mai buna metodă de protejare a mamei și a fătului este supravegherea medicală prenatală: măsurarea tensiunii arteriale, supravegherea greutății, depistarea proteinuriei.
Dacă preeclampsia este depistată precoce, medicul și pacienta vor adopta cele mai bune soluții pentru a preveni posibilele complicații.
Preeclampsia nu este singura afecțiune a gravidei care produce hipertensiune arterială. Alte afecțiuni însoțite de creșterea tensiunii arteriale sunt:
Hipertensiunea gestațională
Femeile cu acestă boală au doar hipertensiune, fără apariția proteinelor în urină; această boală poate evolua către preeclampsie;
Hipertensiunea cronică
Apare înainte de 20 de săptămâni de sarcină și continuă să fie prezentă încă 12 săptămâni după naștere;
Preeclampsie suprapusă pe hipertensiune cronică
Descrie situația în care o femeie are deja hipertensiune înainte de a rămâne însărcinată, iar în timpul sarcinii dezvoltă și preeclampsie;
Principala complicație și una dintre cele mai grave este ecplampsia. Aceasta reprezintă ultima fază în evoluția preeclampsiei în absența tratamentului. Este o criză convulsivă ce pune în pericol viața mamei și fătului. Alte complicații ale preeclampsiei sunt reprezentate de scăderea fluxului de sânge în placentă, lipsa de dezvoltare a fătului, nașterea prematură.
Complicațiile materne includ: insuficiența renală acută, edem cerebral, hemoragii și tulburări de coagulare.