Institutul de Neurologie si Neurochirurgie din Republica Moldova, in cadrul proiectelor de colaborare cu clinici de neurochirurgie din Germania, a lansat proiectul de implementare a metodei de endoscopie transcutanata in tratamentul pacientilor cu hernie de disc lombara.

La prima etapa a acestui proiect, in cadrul Clinicii universitare de Neurochirurgie a Institutului de Neurologie si Neurochirurgie, a fost echipata sala de operatie cu aparataj endoscopic specializat.
Implementarea de noi metode de tratament a herniei de disc lombare
In cea de-a doua etapa, in perioada 2 - 4 august, se desfasoara atelierul de lucru cu genericul "Disc-ectomia lombara endoscopica. Operatii demonstrative", in cadrul caruia profesorul Daniel Rosenthal din Frankfurt pe Main (Germania), va prezenta prelegeri si va efectua, impreuna cu profesorul universitar Grigore Zapuhlih, doua interventii neurochirurgicale demonstrative endoscopice. La lucrarile atelierului vor participa 30 medici neurochirurgi din Moldova.

Hernia de disc lombara este o problema majora atit de sanatate cit si sociala, ca urmare a numarului mare de cazuri de boala cu incapacitate temporara de munca si a unui procent mare de invaliditate. Prin urmare, specialistii neurochirurgi sint in cautare de noi metode de tratament.

Metoda endoscopica in tratamentul herniei de disc lombare este o metoda chirurgicala minimal invaziva, care permite efectuarea interventiei chirurgicale la pacienti cu hernii discale incipiente, chiar si in conditii de ambulator, sub anestezie locala. Durata operatiei este in mediu de 35-45 minute. Reabilitarea acestor pacienti dureaza o perioada mult mai scurta de timp - in jur de 3 zile postoperator, iar perioada incapacitatii temporare de munca se reduce considerabil.

Anual, in Institutul de Neurologie si Neurochirurgie se realizeaza circa 700 de interventii chirurgicale in tratamentul herniei de disc lombare, aceasta constituind 47% din totalul de interventii neurochirurgicale efectuate. Circa 70% din bolnavi au virsta cuprinsa intre 30-50 de ani, durata medie a suferintei fiind de 3 ani. (Serviciul de Presă al Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment