Odată cu răcirea timpului şi aflarea oamenilor preponderent în încăperi apar condiţii favorabile pentru răspândirea infecţiilor ce se transmit pe calea aerului. Din acest grup de infecţii, de rând cu infecţiile virale acute ale aparatului respirator, gripa etc., face parte şi infecţia meningococică.

Infecţia meningococică este o boală contagioasă umană cauzată de meningococi şi caracteriza­tă clinic prin meningită purulentă sau/şi meningococemie, printr-o evoluţie, de obicei, gravă sau chiar letală în absenţa tratamentului respectiv şi cu risc de sechele importante.

Meningococii, agenţi cauzali ai infecţiei meningococice, în afara organismului uman îşi păstrează viabilitatea doar până la 30 minute şi pentru a supravieţui, meningococii intensiv circulă în populaţia umană.
Infectia meningococica, o boala contagioasa umana
În majoritatea cazurilor infecţia meningococică (75-80% din persoanele infectate) decurge fără orice semne clinice de boală (aşa numită stare de purtător) care ar condiţiona necesitatea de adresare după asistenţă medicală. În circa 15-20% cazuri infecţia meningococică se manifestă printr-o inflamare locală a rinofaringelui, în majoritatea cazurilor fără modificări a stării generale a organismului şi pacienţii daţi de asemenea nu se adresează după asistenţă medicală.

Totodată, în circa 1-2% cazuri infecţia meningococică poate evolua în forme generalizate caracteriza­te clinic prin meningită purulentă sau/şi meningococemie (septicemie meningococică), frecvent cu evoluţie gravă care în absenţa tratamentului respectiv duce la deces şi sechele. Rareori, forma generalizată a infecţiei meningococice, poate avea o evoluţie fulgerătoare cu deces precoce, în pofida tratamentului aplicat.  Toate persoanele infectate prin meningococi, indiferent de forma de manifestare clinică, sunt contagioşi şi pot infecta noi persoane din anturaj.

Rinofaringita meningococică (guturaiul meningococic) în majoritatea (cca. 60% cazurilor) se manifestă doar prin obstrucţie nazală, secreţii mucopurulente ne abundente din nas, tuse seacă, dureri discrete în deglutiţie. În formele grav medii şi grave ale rinofaringitei meningococice la manifestările clinice menţionate se asociază un debut acut, febră, cefalee, slăbiciune generală, moleşeală, vârtejuri, dureri musculare. Sub influenţa sistemului imun al organismului şi tratamentului rinofaringita meningococică de obicei se finalizează cu însănătoşirea şi o imunitate tipospecifică durabilă. Uneori însă rinofaringită poate progresa în meningită cu sau fără meningococemie.

Formele generalizate ale infecţiei meningococice (meningita, meningococemie, meningoencefalita) de obicei se manifestă cu un debut acut brutal, febră cu valori înalte, vome repetate, cefalee pronunţată, hiperestezie cutanată, fotofobie, hiperacuzie. În formele grave apar convulsii, tulburări de conştiinţă, erupţii cutanate hemoragice (pete roşii întunecate pe piele) iniţial pe membrele inferioare şi pe fese. La sugari formele generalizate ale infecţiei meningococice pot avea un debut atipic cu manifestări respiratorii sau digestive, uneori cu subfebrilitate, regurgitaţie, vomă, ţipăt inconsolabil, frecvent convulsii, fontanela anterioară bombată, dilatare a vaselor sanguine în zona temporală şi pectorală.

În  lipsa adresării după asistenţă medicală şi aplicării tratamentului adecvat formele generalizate ale infecţiei meningococice au în majoritatea cazurilor un final dramatic. Spre regret acelaşi final poate surveni şi la o adresare tardivă după asistenţă medicală, precum şi în formele fulminante ale infecţiei. Chiar şi în ţările cu servicii medicale avansate, în formele generalizate ale infecţiei meningococice, decedează până la 15% din bolnavi.

Epidemiologic infecţia meningococică evaluează în timp cu perioade lungi (10-30 ani) de morbiditate înaltă şi joasă, autoreglată de nivelul colectiv de imunitate populaţională. În Republica Moldova, morbiditatea prin infecţia meningococică în aa. 1945-1969 a constituit în medie 0,98 de cazuri la 100 000 de populaţie, iar din anul 1970 a crescut considerabil (de 220-230 de ori comparativ cu 1963) şi s-a menţinut la acelaşi nivel până în 1989. În continuare s-a manifestat  o perioadă de scădere treptată a numărului de cazuri, care a constituit sub 100 după anul 2000 şi doar 45-60 cazuri în anii 2006-2009. Sunt cunoscute 12 serogrupe de meningococi: A, B, C, X, Y, Z, W-135, 29E, K, H, L, I, fiecare formând o imunitate specifică de grup, ce înseamnă că, dacă o persoană a suportat infecţia meningococică, cauzată de o serogrupă de meningococi, ea poate face o nouă infecţie, cauzată de meningococi de altă serogrupă. Mai frecvent sunt supuşi riscului de a suporta o formă generalizată de infecţie meningococică copii, care constituie peste 70% din numărul bolnavilor, inclusiv cei cu vârsta de până la 2 ani – circa 50%. De menţionat, că în afară de infecţia meningococică meningite purulente severe pot provoca şi alţi microbi, precum pneumococii, bacilii hemofili, stafilococii, streptococii etc.

Reieşind din particularităţile clinico-epidemiologice ale infecţiei meningococice, masurile de prevenire actualmente rămân a fi dificile şi limitate.

Măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor includ:
  • aerisirea încăperilor,
  • evitarea aglomerării,
  • asigurarea unui regim termic de confort, curăţenia,
  • respectarea igienei tusei şi strănutului, mâinilor,
  • evitarea contactului cu persoane cu semne de „răceală”.

Măsurile enumerate pot reduce mult riscul infectării. De obicei primar se depistează doar bolnavii cu forme generalizate de infecţie meningococică şi doar în anturajul lor cei cu forme locale (purtătorii de meningococi, bolnavii cu rinofaringite). În fiecare caz de infecţie meningococică persoanele contactate necesită a fi supuse unui examen medical pentru depistarea formelor ne manifeste de boală. Toţi contactaţii necesită a se afla sub supraveghere medicală timp de 10 zile cu efectuarea termometriei 2 ori în zi, examinarea rinofaringelui, tegumentelor.

Contacţilor apropiaţi le este indicat tratamentul profilactic cu antibiotice. Antibioticul, doza, durata cursului de tratament se indică de medic. La suspectarea declanşării manifestărilor clinice ale infecţiei meningococice persoanele respective, precum şi purtătorii de meningococi depistaţi prin investigaţii de laborator, necesită spitalizare obligatorie cu tratament adecvat, reieşind din imprevizibilitatea evoluţiei infecţiei şi limitarea răspândirii ei.           

Prevenirea infecţiei meningococice prin vaccinări actualmente rămâne a fi problematică. Ca şi infecţia naturală, imunitatea postvaccinală este specifică de grup. Vaccinurile polizaharide mono sau bivalente (A, C), tetravalente (A, C, Y, W135) nu protejează contra meningococilor de serogrupa B, actualmente dominanţi în Republica Moldova. Aceste vaccinuri sunt puţin eficiente la copii cu vârsta până la 2 ani, la care cel mai frecvent se întâlnesc formele generalizate de infecţie meningococică. Contra meningococilor de serogrupa B nu există un vaccin eficient.

Actualmente piaţa vaccinurilor antimeningococice este încă slab dezvoltată, iar preţurile comerciale sunt prea înalte pentru folosirea lor în imunizarea universală a populaţiei. Totuşi, vaccinarea contra infecţiei meningococice cu vaccinuri polivalente sau conjugate, poate fi aplicată pentru protecţia individuală, precum şi în caz de răspândire epidemică a infecţiei, provocate de o serogrupă de meningococi contra cărei există un vaccin eficient.

Astfel adresarea precoce după asistenţa medicală în caz de dereglări ale sănătăţii, condiţiile favorabile de igienă rămân actualmente măsurile de bază în prevenirea consecinţelor infecţiei meningococice. (CNSP)

RECENT

2018 Sănătatea - Publicaţie de sănătate şi divertisment