Rasul a fost considerat multa vreme cel mai benefic medicament pentru a fi in forma. Gimnastica, generata prin ras, maseaza organele, stimuleaza functiilor lor, amelioreaza circulatia oxigenului, declansand buna dispozitie si euforia. Specialistul Bernard Raquin spune ca rasul este o gimnastica interna, echivalent cu o sedinta de dans.
Asemenea excitatiei, rasul actioneaza asupra pielii si a sistemului neuro-simpatic, pe care il stimuleaza si-l accelereaza. Rasul destinde numeroase parti ale corpului: fata, gatul, pieptul, abdomenul, bratele, picioarele. Diminuand tonusul muscular, rasul elimina tensiunile si agresivitatea.
De asemenea, circulatia sangvina se accelereaza, ca si procesul de eliminare a toxinelor acumulate, digestia este usurata prin contractii abdominale si se evacueaza tensiunea nervoasa. Prin urmare, corpul cedeaza irezistibil unei destinderi binefacatoare si regeneratoare.
Este efectul endorfinelor, aceste morfine naturale secretate de creier in momentele in care radem din toata inima. Pe scurt, rasul scade tensiunea, amelioreaza digestia si garanteaza un somn linistitor. Se spune ca oamenii bolnavi care rad din tot sufletul se vindeca mai repede decat cei tristi.
Un raspuns pozitiv la stres
Binefacerile rasului si umorului nu se opresc, insa, aici. Producand endorfine, substante apropiate din punct de vedere chimic opiaceelor, rasul produce un sentiment de buna dispozitie si, uneori, extaz. Psihoterapeutii spun ca rasul reduce riscul accidentelor cerebrale si vasculare si previne depresia.
O destindere a spiritului
Rasul, practicat zilnic, trezeste spiritul, stimuleaza memoria, dezvolta creativitatea si reduce anxietatea. Sub efectul rasului, diafragma, acest organ care separa plamanii, se relaxeaza si participa foarte activ la decontractare. Singurele activitati sportive cu care se obtine acelasi efect cu cel al rasului sunt sporturile intense, cum ar fi: aerobicul, joggingul, tenisul sau actul sexual, facut cu pasiune.
Previne aparitia constipatiei
Specialistii spun ca rasul atenueaza durerea si stresul, are un efect benefic asupra intelectului nostru, creste libidoul si ne protejeaza contra multor boli, mai ales bolile moderne. Rasul creste capacitatea noastra respiratorie, este cel mai bun masaj pentru abdomen (previne aparitia constipatiei) si stimuleaza, fara doar si poate, sistemul imunitar.
In spitalele din Canada si Statele Unite ale Americii, exista multe sali de umor, unde medicii isi trateaza pacientii prin terapia rasului.