O treime dintre români sunt intoxicaţi cu tot felul de metale grele - adevărate otrăvuri care scurtează viaţa. Este concluzia unui studiu realizat de medici români şi italieni, potrivit căruia cei mai afectaţi sunt copiii.
Intoxicaţiile cu aluminiu sunt cele mai numeroase, au constatat medicii. Ustensilele de gătit, băuturile la cutii, folia cu care sunt învelite alimentele şi nu numai sunt posibile surse de intoxicare.
Aluminiul afectează creierul, oasele, stomacul, şi poate provoca Alzheimer, Parkinson şi anemie. Românii sunt intoxicati şi cu arsenic. Legumele şi fructele care arată extrem de apetisant pot conţine această otravă din cauza substanţelor chimice cu care sunt tratate pentru a rămâne frumoase şi a rezista mai mult timp.
Intoxicaţia cu metale grele poate fi descoperită usor prin analiza minerală a firului de păr.